Truth or dare

Home is where the heart is

Chapter 15. Home is where the heart is

 

I'm so glad that I'll never fit in

That will never be me

Outcasts and girls with ambition

That's what I wanna see

Disasters all around

World despaired

Their only concern

Will they fuck up my hair

P!nk - Stupid Girls

 

 

 

Aeroport GIMHAE, 11:38.

 

Aeroportul. Locul de graniță între locul unde ești și locul unde vrei să ajungi. Nu este cu adevărat o graniță, ci doar metaforic. Câteodată pleci cu drag, dar câteodată nu este chiar așa frumos să părăsești unele locuri. În acest caz, era o plăcere.

-       Mă duc să iau cafea, spune A și se îndepărtează de I, lăsând-o pe aceasta din urmă cu bagajele, în hala mare a aeroportului.

-       Ce puteau face ele cu ultimii lor bani? Să ia cafea. Și ce cafea? Starbucks, normal! Chiar dacă în aeroport prețurile erau mult mai piperate, fiind divă nu îți poți lua niciodată vacanță de la stilul de viață luxos. Pentru că nici măcar o masă de $6000 sub formă de glumă proastă nu era un capăt de țară, ce erau două cafele scumpe în plus?

Plictisită, se așează pe geanta ei de voyage și își pune granta în poale, luând-o în brațe. Arătând exact ca un copil mic, îi mai lipsea doar privirea confuză și probabil o acadea. Șterge ce am scris, privirea confuză o avea.

Pe panoul mare care anunța zborurile apare un nume și inconștient se întreabă, haha, ce-ar fi să fie așa. Și acele inițiale îi trezeau atâtea amintiri care erau încă proaspete în mintea ei, aceleași pe care le-a văzut doar de două ori în viața ei și fuseseră pline de sens. Nu are cum, ar fi prea ca la proști. Își alungă orice gând negativ și zâmbește prostește.

Mutându-și ochii de la persoană la persoană, de la grupuri la alte grupuri, ochii ei prind în vizor ceva ce nu credea, sincer, că va mai vedea prea curând. Normal că se aștepta, însă nu atât de curând și din cauza asta nu își plănuise cum va reacționa.

Doi bărbați aranjați, înalți se plimbă prin hala mare a aeroportului, cu o direcție clară, fără a privi în stânga și în dreapta. I se ridică brusc de pe bagaj, se dă la o parte și își închide parțial ochii pentru a vedea mai bine la distanță. Dumnezeule mare, nu pot să cred așa ceva.

-       Hei, uite am luat caf-

Dar A nu apucă să îți termine propoziția că a și fost smucită de I, care era într-un șoc de proporții mari, iar acest gest subit a făcut-o să scape ambele cafele, aceleași cafele pe care dăduse o grămadă de bani. Normal că mica lor scenă a fost văzută de câțiva oameni, însă ceea ce spera I era să nu fi fost și ei printre aceștia.

-       Ce naiba ai?

-       Șșșșș! Sunt ei! Șoptește ea disperată.

-       Cine?

Dar I nu îi răspunde, ci doar arată cu degetul într-o parte, spre niște oameni printre care erau li aceeași doi bărbați. Ei și în decursul a câteva secunde A se albește la față. Rămână ațintită pe ei, cu gura deschisă, timp în care I încearcă să o trezească la realitate.