Truth or dare

Be a diva with a visa

Chapter 3. Be a diva with a visa

“Uhh, scene one. Everybody get in your positions.

Pay attention, and listen.

We're tryna get this all in one take, so lets try and make that happen.

Take one, action!”

Swedish House Mafia - Miami 2 Ibiza ft. Tinie Tempah

Au trecut două săptămâni. Fetele aveau planul pus la cale, însă părinții nu erau puși la curent cu el. Și nici nu trebuiau să fie, nu până acest plan nu era perfect. Perfect? Nu există perfect. Cuvintele astea le veneau amândurora în minte și, cu ele, dorința arzătoare de a le arăta că nu au dreptate. De a le demonstra că lumea s-a schimbat, că nu mai e împotriva legii și firii umane să consideri perfecțiunea ca un ideal, un scop în viața ta. Era absolut normal pentru ele.

În aceste două sătămâni, I a tot încercat să afle cât ceva despre acești oameni care le angajau. Normal ca nu era vreo firmă sau ceva de genul păsta, nu vă gândiți la ceva oficial, cu contract de muncăși tot tacâmul. Erau niște persoane, persoane care conversau în fiecare zi cu fetele și le explicau, cu anumite limite de confidențialitate, ce aveau de gând să facă și ce planuri aveau pentru ele. Și era simplu, cam exact ceea ce făceau ele și aici, doar că mult mai complex.

-       … nu veți comenta doar ținute, spune un bărbat pe la 25 de ani. În ciuda faptului că era asiatic, avea o engleză perfectă și um timbru vocal datorită căruia i se simțea vibrația în aer, deși conversația era ținută pe Skype. Este vorba de mai multe lucruri, tot, înfățișare, îmbrăcăminte, gesturi, secrete, noi vă găsim materialul, iar voi vă faceți credibile. Este ușor, iar din toți bloggerii pe care îi știu, voi îmi placeți cel mai mult.

-       Și nu vom avea probleme cu legea? Adică, oamenii pe care îi comentăm nu ne pot da în judcată?

-       Asta e problema noastră cu care ne confruntăm, nu a voastră. Dar oricum, identitatea voastră va sta ascunsă pe toată această perioadă de timp. E okay așa, nu?

-       Să zicem. Mai avem nevoie de timp de gândire, nu e o decizie care se ia imediat și am și zbughit-o spre aeroport. Trebuie să încheiem orice socoteală de aici mai întâi și după să plecăm. Ne dați vreun termen limită?

-       Da. Cât mai repede posibil.

După saluturile de rigoare, I închide conversația din Skype și oftează. Ce fel de slujbă e asta, să fii plătit pentru a face un blog, a comenta viețile altora fără ca altcineva să știe cine ești, să stai într-o țară străină fără nici un scop în afară de a deveni bogat alături de prietena ta cea mai bună, departe de neamul tău, dar aproape de niște persoane dubioase cu care ai vorbit doar pe Internet. Ce viață promițătoare. Nu mai dai înapoi. Fără truth, doar cu dare de acum încolo, își spune ea și zâmbește victorioasă.

Au mai trecut câteva săptămâni, pline de pregătiri, nervi, alte certuri cu părinții, alți nervi. Acum aveau o altă problemă și anume VISA. Aveau amândouă interviu pentru viză la câteva zile distanță, dar știau cât de greu este să faci rost de una. Da, aveau chemare, dar tot nu era chiar așa ușor pe cum pare. Oamenii de acolo trebuiau să fie foarte convinși că nu vei rămâne acolo, așa că trebuiau cât mai multe dovezi că ai la cine să te duci, ai destui bani să trăiești și să plătești bilet de avion de întors când ai terminat de vizitat. Pffa, câte probleme.

Și I a luat viza cu brio, pe o perioadă mare chiar, dar când a venit și rândul lui A, nu a mai fost așa norocoasă. A venit acasă la I, în București, cu lacrimi în ochi, iar dezamăgirea i se citea pe față. Din moment ce erau doar ele două în apartamentul lui I de la bucurești, era o mare problemă. A plângea, iar I habar nu avea cum să o liniștească. Știa că, pentru a mai da un interviu la ambasadă pentru viză, trebuia să mai alerge după documente și alte hârtii tâmpite câteva săptămâni bune, pentru a reuși să convingă oamenii ăia că ea chiar nu are de gând să rămână acolo. Dar totuși, ce s-a întâmplat? Cele două nici nu i-au pus o problemă chiar așa mare pentru că erau bune la a convinge publicul.