Truth or dare

Should I stay or should I go

Chapter 2. Should I stay or should I go?

“Let's go!

Make no excuses now

I'm talking here and now

I'm talking here and now

Let's go!

Your time is running out

Let's go!

I'm talking here and now

I'm talking here and now”

I răsfoiește printre multele e-mailuri. Unul anume îi atrage atenția. Face ochii mari, se așează mai bine pe scaun și își depărtează mâna de bărbie, astfel încât acum avea o postură țeapănă. Ochii i se mișca rapid printre rândurile e-mailului, iar sprâncenele i se arcuiesc din ce în ce mai mult. Își duce mâna la frunte, scărpinând din instinct sprânceana stângă. Pică pe gânduri.

-       Să fac, ce? Își spune ea, cu voce tare, gândind profund. Primu lucru care îi vine în minte este să o sune pe A, însă știa că asta are musafiri, la ea, la Constanța, și anume pe părinții ei. Știa foarte bine ce înseamnă asta: urlete, plânsete, farfurii sparte, sarmale reci.

Își zguduie capul cu mișcări repetate, semn că aceea nu era o soluție. Mai citește o dată. Se oprește iar, cu aceeași încruntare, aceeași mână care îi scarpină partea stângă a frunții.

-       Și acum, ce fac?

Să nu îți mai pui întebări singură pentru început, își spune în minte. Fără să își dea seama, începe să scrie un e-mail, degetele parcă mișcându-i-se singure, fără vreo comandă de la creier. În scurt timp a terminat e-mailul și a apăsat Send. Nici nu își dă seama pe moment că a luat o decizie pentru amândouă, pentru prima dată în viața ei, fără cunoștința lui A. Îți trage o palmă peste frunte, mai tare decât ar fi vrut. Se încruntă din cauza durerii ascuțite și cade a multa oară pe gânduri.

-       Ceee?! Întreabă A, mirată, în șoaptă. Cum adică?

-       Am primit mailul acela și am acceptat… pur și simplu… nu știu ce a fost cu mine, habar nu am, serios, eu chia-

-       Ești un geniu! Strigă A fericită, însă în secunda doi realizează cât de tare a vorbit și își pune mâna la gură, instinctiv. Era amuzant, fata era în curte, după un copac, încercând să vorbească cu I fără ca părinții ei să o audă. Le era strict interzis amândurora să vorbească una cu alta, iar acesta era singurul mod când una dintre ele avea musafiri.

-       Hă?

-       Serios, ești un geniu! Spune ea, în șoaptă de data asta. Putem pleca!

-       Nu e chiar așa ușor, A…

-       Nu contează, noi plecăm!

-       Ba contează! Cum ajungem acolo? Cine ne întreține?!

-       Până acum ai fost de acord, acum dai înapoi. Nu credeam ca vei mai merge pe premiza truth, dar se pare că am greșit amarnic… spune A, dezamăgită de cuvintele prietenei ei. Această expresie a ei o face pe I să ofteze amarnic.

-       De ce trebuie să te ascult mereu? Oricum mereu intrăm în rahat. Suntem în pom și pomul în aer.

-       I, ascultă-mă! Este exact ceea ce avem nevoie! Plecăm în LA! Suntem angajate! Suntem geniale, așa că cineva vrea să lucrăm pentru ei! Este nemaipomenit! Nu mai fi un party pooper și haide să ne reluăm viața înapoi, așa cum eram, noi două!

Cuvintele ei o emoționau pe I, chiar dacă nu lăsa să se vadă asta. Oftează încă o dată, mai scurt de data asta, știind că fata nu se va lăsa ușor. În sinea ei era conștientă de faptul că poate e cea mai mare greșeală pe care o vor face vreodată, amândouă, dar pe moment nu conta. Conta doar faptul ca amândouă voiau mai mult decât orice să își reia legătura pe care o aveau atunci când locuiau în acel orășel mic și uitat de lume, frumos, undeva pe la deal, orășel pe care îl vizitau doar în vacanțe, dar care conținea atât de multe amintiri, amintiri de care amândouă se legau și se țineau de ele în continuare. Așa că, nici un obstacol nu mai conta.

-       Hai.

“Let's make it happen

Ooh, Let's make it happen tonight”

Calvin Harris - Let's Go ft. Ne-Yo