Într-o zi vom fi împreună ( În curs de corectare)

capitolul 17 *pierderea*

***Cei pe care i-am iubit și pe care i-am pierdut nu mai sunt unde erau; dar ei sunt întotdeauna și pretutindeni acolo unde suntem noi. - Alexandre Dumas.***

Bogdan:

Mă simțeam gol, inima îmi era sfărâmată, pe Ilinca din acea zi nu am mai văzut-o, în fiecare zi timp de 2 săptămâni mă duceam în fața blocului unde locuiește și stăteam în mașină, simplu fapt că o știam la câțiva metri de mine mă mai alina.
Biroul îmi era casă, mașină îmi ținuse loc de pat de foarte mult ori, mă scufundam în muncă pe zi ce trece mai mult, devenisem ursuz, rece, distant, nepăsător chiar și cu propria persoană, ce rost mai avea?
Acasă toți erau fericiți că urma să ne înrudim cu marea familie Bucov, Julia încerca mereu să îmi râdă în nas, să mă controleze venea deseori la agenție pentru a-și etala grandiosul inel cu diamant pe care i-l dădusem într-o seară în timpul unei cine așa cum își dorise mama.
Era o zi destul de mohorâtă, priveam pe fereastră la norii groși care se strângeau pe cer și la oamenii care mergeam grăbiți pe stradă.
- Mă scuzați domnule director, pot intra?
- Intra Monica, ce s-a întâmplat?
- Vreau să vă cer o favoare.
- Te rog i-a loc, despre ce e vorba.
- Vreau să mă învoiți pentru 2 ore de la 12 la 2.
- Nici un fel de problemă, te duci să iei campionatul de la înot?
- Nu domnule director, oftează și își pleacă privirea în pământ că să nu îi văd lacrimile care i se strângeau în ochii.
- Ce s-a întâmplat Monica?
- Vreau să particip la o înmormântare, acum câteva zile apartamentul în care locuia familia Ilincai a luat foc, a ars în proporție de 100 %, părinții și sora ei nu au mai avut nici o șansă.
- Dumnezeule, Ilinca are nevoie de mine, îmi duc mâna la frunte și mă ridic după scaun, vreau să ies din birou dar Monica mă prinde de braț și mă oprește.
- Nu cred că este o idee bună, Ilinca e destul de răvășită și distrusă, dacă vreți să fiți alături de ea, va sfătuiesc să o faceți fără ca ea să vă vadă, nu vă închipuiți dacă află domnișoara Bucov ce se va întâmpla?
Julia la naiba avea dreptate, în ultimul timp devenise umbra mea.
- Monica poți pleca, du-te și fii alături de ea, te poți întoarce mâine la birou stai lângă ea cât e nevoie.
- Cu siguranță așa voi face, o privesc cum se ridică de pe scaun și iese din birou.
Pun mâna pe telefon și o sun pe Violeta trebuia să o țină ocupată pe Julia măcar o oră, să mă pot duce la cimitir.
- Bună pitico, ce faci? Unde ești?Super atunci ce spui dacă o suni și pe Julia și o târăști și pe ea după tine prin mall? Te rog să o suni și apoi mă anunți și pe mine dacă ai reușit, bine? Te pup.
Închid telefonul și îmi pun capul pe birou, mintea mea era la Ilinca câtă durere trebuie să fie în inima ei?
Zâmbesc bucuros când îi văd chipul Violetei pe ecranul telefonului și îi răspund nerăbdător.
- Te ascult surioară, te duci tu să o iei de acasă, minunat, ești cea mai tare, îți voi povesti într-o zi, promit.
Îmi arunc ochii la ceasul de la mâna era 11:45, îmi iau sacoul din cuier și ies repede din agenție, urc în mașină și calc accelerația la maxim.
La intrarea în cimitir văd mașinile mortuare semn că au ajuns, măresc pasul să nu fiu observat de către cunoscuți și mă ascund după o cruce mare și rece.
Ilinca mea era distrusă de durere, îmbrăcată în haine negre se prăbușește la pământ când cele trei coșciuge sunt coborâte în groapă, urletul de durere pe care iubita mea îl scoaseră mă face să îmi strâng mâinile pe crucea rece să nu alerg la ea.
Adi și Vlad încercau să o ridice de pe pământul ud și să o îmbărbăteze, aș fi fugit la ea să o strâng în brațe, să îi iau eu toată durerea, dar nu o mai puteam ajuta cu nimic pe iubita mea, nu mai jucam nici un rol în viața ei.

Ilinca:

Stăteam în pat sleita de puteri, lacrimi nu mai aveam, durerea mă sufoca, îmi doream ca Bogdan să fie lângă mine, să mă țină în brațe să îmi spună că totul e un vis urât.
Adi și Vlad erau non-stop în preajma mea, mă întrețineau cu poveștile lor, pe care nu le ascultam niciodată până la sfârșit.
- Ilinca ridicate și hai la masă, am făcut o supă de te lingi pe degete și niște sarmale senzaționale, apare Adi dintr-odată în ușa dormitorului, hai jos din pat domnișoară.
- Adi te rog, îmi închipui că sunt super delicioase dar nu pot mânca.
- Ilinca tu în ultimul timp nu mănânci mai nimic, ai slăbit groaznic, trebuie să te pui pe picioare, ești tânără ai viața înainte, trecutul e trecut.
-Știu Adi dar durerea e mult prea mare, mai întâi l-am pierdut pe Bogdan, apoi familia, nu știu ce voi face de acum înainte.
- Dacă nu mergi la masă măcar să încerci să mănânci puțin îl sun pe Vlad să trimită ambulanța după tine și să îți umple fundul de injecții.
Încerc să mă ridic dar mă prăbușesc la podea, eram mult prea slăbită să mă pot ține pe picioare, Adi mă strigă disperat dar îl aud vag, ochii mi se închid.
Mirosul înțepător mă face să mă trezesc, o lumină puternică învăluie camera străină în care mă aflu, deschid ochii mari și îl văd pe Adi adormit pe un scaun lângă patul meu, eram la spital.
Ușa se deschide și apare Vlad îmbrăcat în halatul lui alb călcat perfect, cu stetoscopul la gât și cu niște foi în mână.
- Bună dimineața Ilinca, bine ai revenit printre noi, îmi zâmbește la scurt timp se trezește și Adi când aude vorbărie.
- Bună băieții, ce s-a întâmplat, de când dorm?
- Păi de ieri după-amiază, ai leșinat pentru a nu știu câta oară, Adi s-a speriat groaznic și a sunat la salvare și uită-te aici.
- Îmi pare rău că v-am cauzat numai neplăceri, îl iau pe amândoi de mână, promit că de acum voi mânca, că să nu vă mai supăr.
- Ilinca de acum, vei începe să mănânci sănătos , vei lăsa toată durerea în urma și te vei bucura de viitor.
- Promit că de acum voi face tot ce vreți voi bine?
- Nu Ilinca nu pentru noi vei face toate lucrurile astea, ci pentru minunea din tine.
- Nu te înțeleg Vlad.
- Ești însărcinată Ilinca, vei fi mamă.

***Dacă v-a plăcut nu uitați să votați,este foarte simplu apăsați pe steluța din partea stânga în josul paginii și gata! Vezi ce simplu e? Vă pup***