Toxic love

Capitolul 13

Ma trezesc in padure, intinsa pe iarba umeda. Cerul este brazdat de coroanele brazilor inalti, care formeaza o bolta verde deasupra mea.

-Buna, frumoasa mea! Te-ai trezit?

O voce extrem de cunoscuta se aude de undeva de langa mine. Ma ridic in sezut si imi intorc capul. Langa mine era Devin! Oh, Doamne, cat de dor mi-a fost de el!

-D-devin...spun eu soptind.

-Da?

-Mi-a fost atat de dor de tine!spun eu si il iau in brate strangand-ul puternic.

-Ah...il aud icnind.

-Ce e? Ce s-a intamplat?intreb eu speriata.

Devin inchide ochii, iar eu sunt complet in ceata. Ii cercetez corpul cu privirea si vad o pata mare de sange.

-Oh, nu! Nu, nu, nu! Nu vreau sa te pierd iar!

Lacrimile imi inunda ochii, prelingandu-se apoi pe obrajii mei palizi. Imi ridic privirea si vad un om imbracat intr-o uniforma militara cu un pistol indreptat spre mine.

-Te rog, nu!

Ma fixeaza cu privirea si apoi trage.

-Aaaaa!ma trezesc eu tipand si ma ridic in sezut.

Respir sacadat si lacrimile imi inunda obrajii. Marco intra in camera alarmat.

-Ce ai patit iubito?! Esti bine?!

Dau negativ din cap si privesc in gol, pierduta printre ganduri.

-Ce s-a intamplat?

Marco vine si se aseaza langa mine in pat luandu-ma in brate. Atingerea lui imi provoaca greata dar in momentul asta nu am starea necesara pentru a riposta.

-Shhh! Nu mai plange!

-V-vreau acasa!ii spun eu si incep sa plang si mai tare.

-Dar esti acasa!spune el chicotind.

Simt cum si ultima mea speranta piere, se duce pe apa zambetei. Durerea pe care o simt in suflet este mai puternica decat orice durere fizica. Nu mai suport gandul ca nu pot sa fiu langa ai mei, langa Jason,langa Tara, dar mai ales langa Devin. As da orice, chiar orice, ca sa il mai strang macat odata in brate, sa imi fie alaturi. Dar de acum trebuie sa accept gandul ca sunt o cauza pierduta si nu o sa mai pot sa ii vad niciodata...

-Pot sa ma duc sa fac baie?il intreb eu pe Marco.

-Sigur, iubire!

Numai cand il aud cum imi zice imi vine sa imi scot urechiile. Imi iau un prosop din dulap si ma duc lent spre baie. Ma uit in oglinda. Arat jalnic. Am slabit foarte mult si am cearcane imense. Dau drumul la apa sa curga pana cand ma dezbrac. Intru in cada si ma pun in sezut, sprijinindu-mi capul de gresia rece. Absorbita de ganduri, ma las sa alunec usor in jos. Apa imi inunda narile si urechiile, dar nu imi pasa. Asta este singura cale sa il vad iar pe Devin. Tot ce vreau este sa fiu cu el.

-Esti nebuna?!aud vocea tunatoare a lui Marco care tocmai intrase pe usa.

Ma ridica de sub apa si ma loveste puternic cu palma peste obraz.

-Ce naiba crezi ca faci?

-Orice ca sa scap de tine!ii zic eu.

Imi mai da o palma, de data asta mai puternica. Si inca una. Apoi un pumn.

-Sa stii ca eu te iubesc si nu vreau sa te pierd!zice Marco si ma ia in brate.

Sangele din gura si nasul meu se preling pe camasa lui alba ca laptele. Nu mai suport acest chin.

-Acum lasa prostiile si imbraca-te odata!imi spune el.

Ma imbrac si ma ia de mana, scotandu-ma din baie.

-De data asta ai fost fetita rea!

Ma duce pe un coridor lung, apoi coboara niste scari de piatra. Se face racoare.

-Marco, mi-e frig!ii spun eu.

Nu ma baga in seama si isi continua drumul. Eu sunt imbracata doar in lengerie intima si un halat foarte subtire, aproape transparent.

Marci coteste dreapta la capatul unui coridor si in fata mea zaresc o usa de metal. Marco o deschide si dupa ea se afla o carcera, pentru ca nu o pot numi camera, de doi metrii, fara nici un geam si facuta doar din piatra. Marco ma impinge inauntru.

-Nu ma lasa aici, te rog! Marco, te implor!

Marco inchide usa si pleaca. Ma sprijin de peretele rece ca gheata, alunecand usor in jos. Nu vad nimic in fata mea. E bezna totala.

-Doamne, cu ce ti-am gresit de imi faci asta?spun eu lovind cu pumnul peretele.

Ma asez in coltul camerei, si imi sprijin capul de perete. Nici macar o saltea nu am. Nici macar o patura.

-Pai, Jessica, se pare ca asa iti este sortit sa mori. Sa degeri in beciul unui nebun!spun eu incepand sa rad.

Trec minute bune si simt gerul cum pune stapanire pe mine. Nu mai pot sa imi misc picioarele. Nu le mai simt. Mainile imi sunt intepenite pe genunchi, iar lacrimile pur si simplu imi ingheata pe obraz. Privesc negura din fata mea si astept sfarsitul inevitabil. Ma macina o singura intrebare. Ce am facut eu sa merit toate acestea? Ce?! Eu nu am putut si nu pot sa ranesc nici o musca! Am fost o fata buna de cand ma stiu, si de cand m-am nascut. Dar aparent astea nu mai conteaza acum.

Mama, tata, imi pare rau daca v-am suparat vreodata cu ceva. Niciodata nu am facut-o intentionat. Pentru mine sunteti cei mai buni parinti si sunt mandra de voi ca ati reusit sa cresteti doi copii atat de minunati. Jason, fratele meu mai mare. Iti multumesc mult ca m-ai aparat mereu , si ai fost acolo cand am avut nevoie de tine, si m-ai sustinut. Tara, esti cea mai buna prietena pe care si-o poate dori cineva. Am avut pe al cui umar sa plang, sa rad, si chiar daca vreodata am devenit insuportabila, sa stii ca nu o fac ca sa te supar, glumesc si eu. Pentru mine tot cea mai buna prietena vrajitoare ramai. Devin..stiu ca atunci cand te-am vazut prima oara, in prima zi de liceu, m-ai speriat groaznic. Infatisarea ta imi dadea fiori, deoarece pareai o persoana foarte rea. Cand iti bateai joc de mine, sau cand te luai de mine, mai ca faceam un atac de panica, dar am descoperit ca nu esti ceea ce pari. Tu pari un baiat rau, care are o inima de gheata, dar de fapt esti cel mai dulce baiat pe care l-am cunoscut. As da orice sa imi mai petrec clipele cu tine, chiar si daca uneori erai imposibil de enervant. Stiu ca nu ma puteti auzi acum, dar sa stiti ca va iubesc pe toti si sunteti cele mai importante persoane din viata mea...