Toxic love

Capitolul 21

  Fug in toate directiile. Bratele focului mistuitor incearca sa puna mana pe mine, dar nu le dau ocazia. Imi simt plamanii plini de fum si tusesc incontinu. Cand ma uit in spate, observ ca focul era mai aproape de cat credeam eu. Avanseaza rapid si nu e de bine. Cand imi intorc capul in fata, ma lovesc de un copac pe care il vazuseam prea tarziu. Trebuia tu sa te enervezi. Bravo, Jessica! O durere ma apasa in jurul fruntii si simt cum imi explodeaza capul. Cand duc mana, simt un lichid fierbinte care imi umezeste degetele. Se pare ca m-am lovit rau. Ma fortez sa ma ridic in picioare dar nu pot. Frica pune stapanire pe mine cand vad flacarile apropiindu-se si mai mult de mine.

  -Jessica!

  Tresar la auzul vocii lui Devin. Incerc si eu sa tip, dar reusesc sa scot doar un geamat gutural.
 
  -Jessica!

   De data asta se auzea mai aproape si mai tare. In vocea lui se putea observa un strop de ingrijorare. Imi adun toate fortele si reusesc sa scot un tipat jalnic. Dar pana la urma, e ceva. Imediat aud falfaitul de aripi deasupra mea. Deschid ochii si il vad aterizand. Aripile lui erau uriase si negre ca niste taciuni. Isi strange aripile si se repede spre mine.

-Jess, esti bine?

  Aproape ca nu imi mai pot tine ochii deschisi. Imi simt corpul luand foc. Siroaie de transpiratie imi strabat corpul. Devin se uita speriat la mine. Isi petrece o mana pe sub soldurile mele, iar cealalta pe sub cap. Ma ridica incet si ma strange la piept. Imi odihnesc capul pe pieptul lui. Cand suntem gata sa ne luam zborul se aude un marait puternic. Capul incepe sa ma doara mult mai tare si simt ca o sa lesin. Devin se incrunta si se uita in toate partile. Maraitul se aude inca odata, mai tare. Cand deschid ochii, vad un animal foarte mare. Era o combinatie intre un urs si un lup. Arata ca un lup dar era mare, exact ca un urs. Avea blana neagra si lucioasa, iar ochii lui erau rosii ca flacarile iadului. Oh, Doamne! Asta e cel din viziunile mele!

  -Devin! E-e lupul din viziunile mele!

  -Mda...faza e ca tu esti ranita, iar asta..nu e lup.

  Nu e lup? Dar ce e?! Cand realizez simt cum un fior imi traverseaza sirea spinarii. E un varcolac! Un varcolac adevarat! Eu am auzit de ei doar in povestile pe care le citea mama inainte sa adormim. Acesta se apropie de noi maraind amenintator, lasandu-si coltii ascutiti la vedere. Devin incepe si el sa maraie.

  -Devin, mi-e frica.spun eu, inconjurandu-l cu bratele.

  -Stiu. Dar totul o sa fie bine! Iti promit!

  Incep sa tusesc deoarece aproape raman fara aer, avand in plamani doar fum toxic. Acum suntem captivi intr-un cerc de foc, fara nici o iesire.

   Varcolacul se apropie si mai mult de noi, dar Devin sta neclintit.

  -Arata-ti fata daca ai curaj!spune Devin.

  Varcolacul se opreste. Inchide ochii, iar cand ii deschide, culoare lor devine maro. Se ridica in doua labe. Blana ii se micsoreaza, ajungand sa aiba doar piele. Corpul i se transforma, micsorandu-se. Un suspin de uimire imi paraseste buzele cand vad cine era. Marco sta in fata noastra, zambind malitios. Nu iar! Il urasc pe baiatul asta din toata inima mea, jur! Acesta face pasi mici si calculati spre noi. Muschii lui Devin se contracta, iar respiratia lui este accelerata. Asta inseamna ca e nervos. Dar..dar el..era mort. L-am vazut murind in fata mea. Cum e posibil?

  -S-ar putea ca la faza asta sa am nevoie de tine, asa ca revino-ti!maraie Devin spre mine.

  -Mai, mai, mai! Ce avem noi aici? Ce ma bucur sa va revad!

  -Ce vrei?

  -Eu sunt bucuros sa va revad si tu ma primesti asa urat?

  -Cum de nu ai murit?!intreaba el scuipand fiecare cuvamt, punand accent pe ultimul.

  -Pai, vezi tu, dragul meu Devin. Nu sunt atat de usor de omorat pe cum crezi tu!soune acesta razand. Acum multe generatii, familia mea a facut pact cu Diavolul, adica tatal tau.

  Cum?! Diavolul e tatal lui iar eu nu stiam nimic?!

  -El a zis ca ne va oferi o viata vesnica, dar apoi, mama ta, o scorpie..

  -Ai grija cum vorbesti, javro!

  -Eu zic sa taci! Asa, revenind. Mama ta ne-a blestemat, spunand ca doar cea mai puternica specie de wesen ne poate omora. Asa ca, am trait mult si bine, deoarece, dupa cum stii si tu, nu a mai aparut o Hexenbiest de mai bine de o suta de ani.

  La auzul acelui nume imi simt pielea cum se furnica. Inima imi bate cu putere, si simt un gol in stomac. Vad pe fata lui Devin un zambet larg, care ii da de gol dantura alba perfecta.

  -Deci, o sa fiu alaturi de tine toata viata. Best friends forever, yay!

  -Esti tu atat de sigur?spune Devin.

Sper ca nu se gandeste la vreo prostie. Parca nu era de ajuns ca am dat foc la padure. Ei, dracie! Plus ca ma simt foarte ametita si nu stiu daca sunt in stare sa stau pe picioare.

  -Da.

  -Pai si cum adica sa fii omorat de o Hexenbiest? Ce iti face.

  -E simplu! Imi stoarce creierul si aia e.

  Devin isi lasa capul spre mine, uitanduse patrunzator in ochii mei. Misc usor din cap, ingrozita. Nu pot sa fac asa ceva!

   Ma lasa jos si reusesc sa imi menrin echilibrul.

  -Ah, buna Jessica! Ce frumos sa te revad!spune Marco Apropiindu-se incet de mine.

  -Acum, iubito. Stiu ca potii!imi sopteste Devin.

   Simt cum toata furia din viata mea se aduna acum, intr-un singur punct. Ma uit la Marco, fixandu-l cu privirea. Inima bate mai tare ca niciodata, pulasandu-mi sangele plin de adrenalina si frica prin tot corpul, si trimitandu-mi fiori. Acum e acum! Senzatia aceea ciudata ma cuprinde iar si imi simt corpul transformandu-se. Am inceput sa ma obisnuiesc deja. Marco imcremeneste si se uita la mine ca la o stafie.

-Ce? Tu? Dar...c-cum e posibil...

  Nu pot sa imi reprim zambetul, care imediat apare.

-Chiar eu!spun si pasesc incet spre el.

  El se da in spate.

-Dar e imposibil!

-Aparent, nu e imposibil!

-Tu!tu ai facut asta!spune el atintindu-l pe Devin cu privirea.

-De fapt, asa s-a nascut!spune el ridicand din umeri.

  -Te rog, lasa-ma in pace! Promit ca fac orice!spune acesta asezandu-se in genunchi

-A, da? Asa te rugam si eu cand tu ma bateai fara sa tii cont de nimic. Sau cand iti satisfaceai poftele cu mine. Si eu te-am rugat. Te-am implorat. Dar tu continuai. Nu iti pasa ca imi faci rau. Uite ca nici mie nu imi pasa, acum!

-Imi pare rau! Jur! Te rog, iarta-ma!

-Niste cuvinte fara valoare in ochii mei. Asta spui tu acum. E prea tarziu!

   Ma apropii de el, punandu-i mana pe cap. Il aud cum tipa puternic, ca ars de viu. Tipatul lui devine din ce in ce mai gros si mai puternic. In momentul asta nu mai simt nimic. Nici mila, nici ura, nici dispret, nici afectiune. Marco isi pierde cunostiinta, dandu-si ultima suflare, apoi lasandu-se greu pe iarba. Devin vine in spatele meu, intorcandu-ma cu fata la el si strangandu-ma in brate.

-Ai facut ce trebuia, sa stii!

Nici nu am observat cand flacarile au disparut, lasand in urma lor o natura moarta. Devin ma ridica iar pe brate si isi ia zborul. Cand ajungem deasupra padurii, observ ravagiile facute de foc. Un sfert de padure era acum neagra. Am putut observa cercul care mai era inca verde. Acel cerc blestemat, care mi-a dovedit cine sunt cu adevarat.