WHISPERS |h.s| română

Capitolul 13

Harry nu făcea nimic altceva decât să mă privească.

-Vrei să-mi povestești? –a întrebat.

Am înghițit în sec și m-am uitat la el. Ochii deja începeau să-mi lăcrimeze.

-Știe doar Sharon, Harry. –am spus.

Băiatul s-a încruntat și mai mult.

-Nu te oblig să-mi spui ceva ce nu vrei. Știi că nu sunt persoana ideală ca să fac asta. –a zis.

Harry mă liniștea. Poate că merita o explicație după ce tocmai s-a întâmplat.

-E o poveste lungă. –am murmurat.

-Avem toată noaptea la dispoziție.

Harry a rămas perplex, parcă pregătit pentru confesiunea mea.

-Ryan era cu mine în clasa de franceză. El mereu atrăgea privirile celorlalte fete. Era mai mare decât mine cu doi ani. M-am simțit cea mai norocoasă fată din lume atunci când ne-au pus să facem un proiect împreună. Am început cu asta și am ajuns să ne plăcem, sau cel puțin așa zicea el. Eram atât de entuziasmată încât am acceptat fără să stau pe gânduri atunci când mi-a propus să ieșim, dar m-a rugat să păstrăm relația secretă, măcar până trecea un timp. Iar eu le spuneam prietenelor mele doar că ies cu un băiat, nu și cu cine. Doar Sharon știa.

M-am oprit o secundă pentru a respira normal. Nu era ușor pentru mine.

-După doar două săptămâni m-a invitat la el acasă fiindcă era singur "și voia sp petreacă timp cu mine". Evident că am fost încântată, dat fiind cât de incocentă ești când ai 14 sau 15 ani. Lucrurile au scăpat de sub control când am ajuns semi dezbrăcată la el în pat.

Ochii îmi erau inundați, sub privirea atentă și consternată a lui Harry.

-Dar nu am vrut să fac acel pas riscant cu el. Nu eram îndrăgostită și nu voiam să se întâmple. Dar el a insistat. Îmi tot repeta "Și la mine este prima dată, la fel ca la tine". Atunci am reacționat. Nu era prima lui dată și asta o știam clar. A fost momentul când am mi-am dat seama că nu sunt deloc pregătită să fac asta și când am descoperit că mă mințea. Dar lui Ryan nu i-a păsat și m-a forțat. Și acum îmi amintesc cum țipam să mă lase în pace. Dar nu mă ajuta cu nimic, nimeni nu mă auzea. Nu-l voi ierta nici pe el și nu mă voi ierta nici pe mine.

Lacrimile îmi curgeau șiroaie. Trebuia să-mi iau aer. Uram să-mi amintesc asta.

-Mă simțeam distrusă. Au trecut săptămâni bune până să merg la școală pentru că nu voiam să-l văd. Îl uram și încă o fac. Mi-a mai plăcut de băieți, dar niciodată nu m-am simțit pregătită să fac pasul acesta cu niciunul dintre ei, m-a afectat prea mult. Sharon mereu îmi ridică moralul, dar este îmi este imposibil să încerc să fac asta din nou, îmi este frică.

Băiatul se uita la mine insistent. Din ce în ce mai consternat parcă nu știa cum să reacționeze.

-De atunci nu am avut nicio relație serioasă cu nimeni. Doar tipice săruturi și tipice atracții. Sunt rece ca gheața, Harry, și din cauza asta.

-Eu niciodată nu ți-aș face rău, Abbie. –a decis să-mi spună liniștit, vizibil afectat.

Mi-am șters lacrimile ce-mi căzuseră în timp ce i-am povestit lui Harry ce mi s-a întâmplat.

-Ce fel de persoană ar lăsa să-i scape o persoană ca tine. –a întrebat.

L-am privit iluzionată. Chiar mă vedea așa? Harry mă vedea așa?