WHISPERS |h.s| română

Capitolul 27

Mergeam singură pe străzile înfrigurate, mai aveam două minute până acasă, azi nu voiam să merg la cursuri. Încă eram derutată de la povestea pe care Harry mi-o spusese. Încă mă gândeam la un cuvânt. Unul pe care Niall îl pronunțase. Skills era numele mafiei din care făcea parte cel mai căutat om din țară, exact ce cu care l-am văzut pe Harry la cafenea.

Ce aveau de împărțit?

Dar, când am părăsit casa el eraa tot trist, ca și când amintirea asta l-a transpus într-o perioadă foarte dureroasă.

Mă simțeam vinovată, pentru că oarecum îl obligasem să-mi spună ceva atât de personal.

Oare ăsta era secretul său?

Mi-am scuturat capul, era imposibil să fi fost doar asta. Îmi era clar că Harry era o persoană plină de mister și de secrete.

Toate întrebările mele se schimbaseră. Acum nu mai voiam să știu cine era Harry Styles, ci ce treabă avea el cu cei de la Skills? Cum a putut să treacă peste o lovitură așa grea? Cum s-a recuperat? Dar familia lui?

Mi s-a aprins un beculeț. Niciodată nu mi-a vorbit despre mama sa. Poate că o vedea și pe ea ca pe un vinovat pentru moartea tatălui său.

Și acest lucru era imposibil. Harry știa că mama lui nu avea cum să fie vinovată.

Mi-am așezat din nou toate ideile în cap. Balanța era prea dezechiliibrată. Harry îmi cunoștea părinții, dar eu nu aveam să-i cunosc tatăl niciodată și poate nici mama. Nu știam dacă avea frați, nu știam nimic în afară de Hamilton care nici el nu știam dacă era unchiul său adevărat.

Câteva minute mai târziu am intrat în casă. Acolo era Sharon aruncată pe canapea.

-Dragă Abbie! –a exclamat.

A alergat căre mine și mi-a dat o îmbrățișare.

-Hei Sharon! –am răspuns.

-De când nu te-am mai văzut! Ce naiba ți s-a întâmplat? Pare că ești...

-Nu am chef să vorbesc acum, Shar. Îmi pare rău.

-Nici măcar să-ți povestesc cum merge cu Liam?

-Nu, Sharon. Nu pot.

-Și dacă mergem să luăm cina? –a propus.

-De câte ori să-ți spun că nu am bani?

-Stai liniștită, Ab! Te invit eu.

Am stat pe gânduri câteva secunde, dar m-am gândit că mi-ar prinde bine să petrec ceva timp cu cea mai bună prietenă a mea.

-Bine..

I-am dat un pupic pe obraz și am dispărut în camera mea.

Am coborât jaluzeaua și m-am așezat la birou aprinzând lampa și scoțându-mi cărțile, pentru că deși treceam printr-o perioadă dificilă trebuia să mă concentrez la învățat.

***

Am ales niște pantaloni scurți negri cu talie înaltă și o bluză verde smarald alături de tocuri în aceeași culoare, împrumutați de la Sharon.

Mergeam amândouă prin parcare. Sharon îmi povestea acum despre rutina plictisitoare de la facultate. Dar eu, eram cu mintea în altă parte, la Styles.

Începeam să aflu lucruri atât de intime despre el, încât îmi era greu să nu mă gândesc la asta.

Dar acum mă preocupa mult personalitatea sa și cum reacționa în anumite situații.