WHISPERS |h.s| română

Capitolul 9

Totul este o prostie

-Spune-mi! -a insistat.

Nu puteam să reacționez. Băiatul a rămas surprins să vadă că zâmbeam într-un moment ca acela.

Și-a dus mâinile la ceafă, poate pentru că nu înțelegea de ce nu eram serioasă.

-De ce râzi?! -a exclamat.

-Credeam că locuiești vis-a-vis. -am spus printre chicote.

-Și credeai bine.

Zâmbetul meu a dispărut imediat. Poate că nu ar fi trebuit să scap așa de repede de ideea că Styles avea propria familie.

-Locuiești vis-a-vis? -am replicat.

-E adresa pe care o dau mereu.

-Dar locuiești aici?

-Locuiesc aici.

-Și atunci, de ce dai acea adresă?

-Nu îmi place să se știe unde locuiesc. Dacă dau adresa apartamentului din față, îmi este mai ușor să văd cine ar vrea să mă viziteze.

Ecplicația lui Styles nu mi s-a părut prea coerentă.

Până atunci, nu-mi dădusem seama de abilitatea pe care o avea Harry reușind să scape așa ușor de întrebările mele.

Am început să traversez liniștită holul portocaliu până am ajuns în tonuri de maro și lila.

O încăpere mică, dar luxoasă. Se părea că Styles nu o ducea rău.

În mijloc avea o canapea albă,pe jos fiind un covor lila, iar mobila îmbrăca frumos plasma prinsă de perete, aflată în fața canapelei.

Mi-am scos haina ca să fiu mai în ton cu ce era în jurul meu. Poate că nefiind atât de "rece" mă ajuta.

-Spune-mi odată! Ce dracului cauți aici?

Băiatul a insistat în timp ce eu m-am făcut comodă pe canapeaua sa, lăsându-mi lucrurile lângă mine.

-Aș vrea niște apă, mersi. -am răspuns.

Băiatul a venit repede spre mine și s-a pus în fața mea.

-Nu te mai întreb încă o dată, Abbie.

M-am uitat în sus la el. Furia sa se părea că creștea din ce în ce mai mult, lucru care mă speria, dar am încercat să nu îi arăt asta.

-D-doar am venit să te văd. -am răspuns bâlbâindu-mă.

Băiatul s-a relaxat, ba chiar a părut flatat. A respirat ușurat și s-a așezat lângă mine.

-Nu mi-ai mai răspuns la telefon, nici la mesaje. -am zis. -Voiam doar să te văd.

-Să mă vezi? -a replicat surprins.

-Să te văd.

Băiatul a căzut puțin pe gânduri. Poate că nimeni nu a mai încercat atât de mult să-i găsească adresa.

Poate că acea confesiune a mea părea să câstige teren spre câștigarea pariului.

Mi-am dat seama de ceva: nu făcusem nicio strategie pentru pariu, nici măcar nu premeditasem asta.

Chiar voiam să-l văd, din proprie inițiativă. Mai bine, era o necesitate.

-Am fost foarte ocupat. Mi-a fost imposibil să răspund. -a spus încercând să reia conversația.