WHISPERS |h.s| română

Capitolul 36

-Așteaptă, Niall! –am exclamat.

Băiatul s-a întors și am închis ochii cât de tare am putut. Simțeam un nod în gând, aveam în cap doar ideea de a-i spune sau nu.

Nu voiam să-l pierd pe Harry și știam că dacă Niall apuca să-i spună ceva, Harry va dispărea din viața mea, pe când dacă eu îi povesteam lui Niall totul rămânea sub control.

-Ce? –a întrebat venind înspre mine.

-Bine, îți voi povesti.

Niall și-a arcuit o sprânceană și a zâmbit, satisfăcut.

-Genial.

L-am privit în ochi. Această situație îmi amintea de noaptea cu Ryan. Aveam senzația de a face ceva împotriva voinței mele.

-Harry lucrează pentru Skills.

Niall a rămas uimit. Am înghițit în sec, dar m-am simțit ușurată.

-Ești sigură?

-Da. Bineînțeles că sunt.

-Cum știi asta?

-El mi-a spus.

Niall și-a frecat fața cu mâinile.

-Hey!

L-am auzit pe Harry din spatele meu. Avea mâna ridicată pentru a ne atrage atenția.

-La dracu! –am exclamat.

Niall încă părea pierdut, gândindu-se la ce îi spusesem.

Îl priveam insistent. Am tras aer în piept încercând să mă liniștesc, dar fix în acel moment a apărut Harry lângă mine.

-Ce faci aici? –a întrebat.

-Felicitări, Harry. –a spus Niall bătându-l pe umăr. –E o fată de nota zece.

L-am luat ca un compliment, chiar dacă în realitate nu era așa.

Niall a plecat în timp ce Harry a rămas în fața mea, destul de confuz, cu siguranță se întreba ce aveam eu de vorbit cu Niall.

-I-ai spus ceva lui Niall? –a întrebat surprins.

Am oftat.

-Să-i povestesc? Ce? –am întrebat agitată.

-Despre noi doi.

Am încercat să caut repede o scuză.

-Oh, haide! Ne-a văzut la mine acasă. Tu erai în lenjerie intimă. Nu trebuie să ai o imaginație foarte bogată ca să presupui...

-Te-ai gândit la Veneția? –m-a întrerupt.

I-am mulțumit, chiar am făcut-o. L-am privit. Era noapte și era frig, iar sentimentele mele jonglau între decepție și confuzie.

-O să vin cu tine, Harry. –am murmurat.

Fața lui Harry s-a luminat imediat și m-a îmbrățișat puternic.

Părea că se simte relaxat. Știa că nu o să plec niciodată de lângă el.

Dar, fără îndoială, eu eram foarte dezamăgită de mine însumi. Continuam să-mi bat joc de el chiar dacă își pusese toată încrederea sa în mine. Părea că eu iau totul în glumă.

Oare acceptasem să merg cu el doar din cauza unor remușcări?

-Vino. –mi-a spus. –Să mergem.

Băiatul mi-a apucat mâna și m-a tras după el.

-Unde? –am răspuns.

-Haide! –a insitat.

Am accelerat puțin pasul. Se pare că acum nu îi mai păsa dacă ne vedea cineva ținându-ne de mână. Poate cele întâmplate cu câteva momente în urmă nu mă lăsau să fiu liniștită alături de el.

Băiatul continua să meargă cu un zâmbet imens pe față, în timp ce eu doar îl urmam.

Am traversat un părculeț ce ne-a dus într-o mică pădure. Câteva minute mai târziu, Harry s-a oprit în fața unei bănci.

Pe cât de supărată eram pe mine și cât de puțin chef aveam de a râde, băiatul a reușit să-mi fure un zâmbet, exact ca în primele zile.

-Bună seara, domnișoara Abbie. –a spus înconjurându-mi corpul.

Avea mâinile la spate și făcea pași mici.

-B-bună seara. –am răspuns urmărindu-l cu privirea.

Și-a pus mâinile pe umerii mei și m-a oprit.

-Tu nu te mișca. –mi-a ordonat.

Am aprobat și l-am lăsat doar pe el să facă asta.

-Știți ce facem aici? –a întrebat.

-În realitate, nu am nicio idee.

-Exact, acesta este și obiectivul meu.

Vocea sa părea a fi a unui narator al filmelor de acțiune. Era misterios.

-Poate te gândești că te-am adus aici doar pentru a-ți aminit ce este asta pentru noi: fiind într-o pădure, noaptea, în fața acestei bănci care are atâta însemnătate pentru mine. Poate te gândești că este o nebunie să mergi cu mine știind că nu îmi este frică de nimic.

Băiatul a încetat să se mai rotească în jurul corpului meu și s-a oprit în fața mea. Mi-a luat mâinile și și le-a dus la piept.

-Cu siguranță –a continuat –Tu ai reușit să trezești în mine ceva ce nu am mai simțit de mult. Tu ai reușit să mă faci fericit. Ai reușit să trezești în mine liniștea pe care am căutat-o atâția ani, Abbie.

Îmi tremurau picioarele și îi analizam fiecare expresie. Era perfect.

-Sunt îndrăgostit de tine, iar asta este destul de periculos.

Eram surprinsă. Mi se confirmase ce presupuneam deja și acei ochi verzi mă asigurau de asta: Harry Styles era îndrăgostit. Și nu de oricine, ci de Abbie Evans. De mine.

Mi-am dus mâine spre chipul său și i-am prins fața în plame sărutându-l intens.

Acum nu era Harry Syles cu mine în acel parc, nu mai eram nici eu. Erau doar sentimente profunde ce ne înconjurau pe amândoi.