WHISPERS |h.s| română

Capitolul 7

Persecutări

 Harry s-a înderpărtat brusc de mine. Momentul nostru tocmai a fost distrus de cea mai bună prietenă a mea.

Mi-am închis ochii de frustrare.

M-am uitat spre ușă și am văzut că nu a venit singură, ci era însoțită de cineva. Liam.

-Ia te uită. Întrerupem ceva? –a întrebat prietena mea.

Băieții au rămas tăcuți. Era evident că se cunoșteau.

-Harry. –a îndrăznit Liam să spună. –Ce faci aici?

Băiatul a apucat mapa de pe masă și a ridicat-o.

-Lucrăm împreună. –a spus aproape ezitant.

Liam nu a părut să fie foarte convins că ceea ce i-a spus Harry era adevărat. Ei bine, eram pe punctul de a ne săruta.

-Mă duc acasă. –a murmurat Harry.

Băiatul s-a ridicat de pe canapea și s-a dus lână Sharon și Liam.

-A fost o plăcere să te cunosc. –i-a zis colegei mele de apartament.

Apoi, și-a luat la revedere de la Liam dând ușor din cap, iar acesta i-a urmat gestul.

Eu mergeam în urma lui și i-am privit confuză. Nu înțelegeam reacția ciudată a lui Harry. Făcea ceva rău daca era cu mine? făcea ceva rău dacă ne-am fi sărutat?

Styles ieșise deja din apartament când eu am apucat mânerul ușii ca să mă duc după el.

-Hei! –am strigat încercând să închid ușa.

Băiatul m-a ignorat și a început să coboare scările.

Am început să alerg și el a mărit pasul. La naiba! De ce fugea de mine?

În sfârșit am terminat de coborât scările și am ieșit pe poartă. Eram în urma lui.

Am început să alerg din nou, dar el tot mărea pasul. Îmi era imposibil să-l ajung. Și, după câteva secunde, a început și el să alerge.

Eram extenuată. Nu îl puteam ajunge. Băiatul s-a uitat în stânga lui și a părut speriat. Dintr-o dată, s-a oprit și m-a privit.

A așteptat să ajung lângă el, m-a prins de mânecă și a început din nou să alerge.

-Ce se întâmplă? –l-am întrebat aproape fără aer.

-Hai, Abbie. Trebuie să fugi!

Harry trăgea de mine cât de mult putea. Nu era nimeni pe stradă.

Am intrat într-o parcare și am început să megem printre mașinile parcate perfect. Băiatul se uita mereu în stânga și în dreapta. Alergam prea repede și eu eram deja obosită.

Harry m-a tras brusc spre o alee.

Bățiatul a început să meargă pe acea alee întunecată și înfricoșătoare noaptea. Frica și-a făcut loc în interiorul meu, alături de faptul că nu știam de ce, sau de cine fugeam.

Styles s-a oprit în loc și m-a tras după un colț al unei case. Ne-am sprijinit de o poartă verde care am bănuit că era un garaj.

În sfârșit, puteam să iau o gură de aer. Pieptul meu urca și cobora rapid, la fel ca al lui.

-Ce fa...

Mâna lui Harry mi-a acoperit gura. M-a privit și și-a pus degetul arătător de la cealaltă mână peste buze, arătându-mi să tac.

O siluetă a trecut pe lângă noi fără să ne vadă.

Atutomat, mâna lui Harry a coborât de la gură, spre talia mea, protejându-mă .

Am rămas în acea poziție pentru aproape un minut și, încă încercam să înțeleg ce se întâmpla și de ce părea Harry că se ascunde de toată lumea.

Băiatul s-a uitat ciudat în direcția în care acea siluetă s-a dus.

-La dracu! –a exclamat punându-și mâinile pe față.

Eu încercam să găsesc o teorie care să mă liniștescă puțin, dar îmi era imposibil.

-De ce fugim? –am întrebat.

-Abbie, mergem la tine acasă, te însoțesc. –a spus, aproape înecându-se.

-Harry, ce se întâmplă? –am replicat.

Băiatul și-a închis ochii.

-Nu pot să-ți spun, Abbie.

-De ce?

-E un secret.

-Nu voi spune nimănui.

A început să râdă. Mă simțeam bine că într-o situație ca asta putea să zâmbească.

-Nu trebuie să știi.

Ceva foarte grav trebuia să ascundă Harry de nu putea să-mi spună.

Băiatul s-a uitat de nou, de după perete, în ambele drecții și mi-a luat mâna, mărind pasul până am ajuns la poartă blocului meu.

-Mulțumesc pentru că m-ai adus. –i-am mulțumit.

-Nu ai pentru ce.

-Și tu? –i-am spus. –Voiai să mă săruți înainte?

Băiatul a zâmbit și și-a coborât privirea.

Ăsta era un da?

-Noapte bună, Abbie!

Harry s-a întors și a început să meargă drept.

-Nu! –am exclamat și l-am apucat de umăr, întocându-l spre mine.

-Ai vrut să mă săruți?

-De-ar fi totul așa de ușor.

-Este.

Băiatul din nou a zâmbit arătându-mi dinții săi perfecți și dând din cap.

Poate era alt avertisment.

-Să te odihnești. –a spus în timp ce s-a îndepărtat.

Am rămas privind cum se pierdea în întuneric, dispărând din raza mea vizuală.

Am ignorat sentimentul pe care m-a făcut acel băiat să-l simt. Și nu era unul favorabil pentru pariul meu cu Niall.

*****

 Sinceră să fiu, nici eu nu mă așteptam să fie așa scurt. Vreau păreri despre. Ne citim luni cu următorul capitol.