WHISPERS |h.s| română

Capitolul 30

Am ieșit disperată din mașină, nefiind capabilă să analizez nimic, nici măcar situația în care mă aflam.

Harry a ieșit și el repede și a venit lângă mine, încercând să mă protejeze.

Mi-a explicat rapid cum funcționează pistolul pentru a nu avea probleme atunci când va trebui să mă apăr.

Era întuneric și oricât de mult aș fi încercat să văd vreo față sau vreo lumină nu reușeam.

Harry sigur a văzut pe cineva pe geam de a reacționat așa, dar pe cine?

Am urcat niște scări până am ajuns la ușa case.

-Nu aprinde nicio lumină. Când intri, în dreapta e o lanternă. Încearcă să nu faci niciun zgomot și mergi direct la ultimul etaj. Du-te în ultima cameră și ascunde-te într-unul dintre dulapuri. –m-a informat. –Și te rog, nu ține arma pe lângă corp în niciun moment. Mereu să țintești cu ea.

Eram încă surprinsă. Nu se putea întâmpla asta. Era cumva vreo glumă de prost gust? Eram actori într-un film de acțiune? Sau asta chiar era realitatea?

Am clipit cât de repede am putut, dar fără să-mi iau ochii de la Harry încercând să găsesc o alinare. Dar nu, nu am reușit.

Băiatul mi-a luat cheile din mână și a deschis ușa.

-Unde o să te duci tu? –am întrebat.

-O să fiu bine. Acum dă-mi pantofii tăi.

-Pantofii mei?

-Nu trebuie să faci niciun fel de zgomot, îți amintești?

Mi-am dat ochii peste cap și m-am descălțat. M-am uitat la Harry, poate îmi dădea vreun indiciu despre ce se întâmpla, dar nu.

Băiatul s-a uitat mai întâi în casă și asta însemna că era timpul să intru și eu.

-Îmi pare rău, Abbie. –a murmurat și am simțit vinovăția din glasul lui.

S-a apropiat de mine și m-a sărutat scurt. Mi-am închis ochii încercând să mă calmez.

Styles a coborât scările și a ridicat pistolul la nivelul capului privind în toate direcțiile.

Preț de câteva secunde s-a uitat în spate.

Din nou mi-a făcut semn să intru în casă, dar îmi era foarte greu să fac asta.

Am pășit totuși în interior. Nu se vedea absolut nimic. Căutam cu mâinile lanterna care Harry m-a asigurat că va fi acolo, în dreapta.

Am găsit-o într-un final și am apăsat butonul. O lumină nu foarte puternică, galbenă, s-a revărsat în întreaga încăpere. Cu mâna dreaptă am ridicat pistolul deasupra lanternei.

Am privit cât de bine am putut casa. Era un salon foarte vechi. Câteva scaune în mijloc, un șemineu și un televizor cu siguranță mai vechi de douăzeci de ani.

Nu am vrut să mă abat de la drum așa că am căutat scările. Erau chiar în față și am decis să le urc.

Erau din lemn, iar din cauza faptului că era o casă veche scârțâiau. Nu era niciun zgomot în afară de cel al pașilor mei.

Eram foarte agitată și trebuia să mă liniștesc cumva.

Am ajuns la finalul scărilor și am văzut un hol, exact cum mi-a spus Harry. Am mai verificat o dată și toate ușile erau închise, inclusiv ultima.

Mi-am mușcat buza și am închis ochii. Când se ajunsese aici?

Sunetul ușii de jos m-a făcut să tresar. M-am întors îndreptând pistolul către acea direcție. Nu am văzut pe nimeni, dar știam că mai era cineva în casă.