Baby? | h.s. | ✔

Optsprezece

Nu risc să fiu bătut ca pe covor de Zayn şi mă ridic după Emma. Aş fi făcut oricum asta, cred că am fost rău. Ea se îndreaptă direct spre baie şi nasul meu atinge uşa când ea o închide brusc.

- Emma, îmi pare rău. Nu am vrut să sune aşa.

- Las-o baltă..

Pot să simt cum vocea îi tremură şi asta mă face să mă simt şi mai rău.

- Pot să intru?

- De ce? Nu vreau mila ta.

- Emm'.. Pot să-ţi spun Emm'? aud un sunet aprobator înainte să continui. Chiar nu am vrut să sune în felul ăla. Şi nu dau milă, doar că tu ai interpretat greşit. Nici nu ştiu de ce m-ai sărutat, nici nu ne cunoaştem aşa bine.

- De ce ai acceptat atunci? aproape țipă iritată şi oftez

- Nu ştiu. A fost o alegere proastă?

Nu răspunde. Am câştigat. Totuşi, o să rămân acolo până iasă. Sper să nu stea mult, nu o să fac pe portarul. Am fost bădăran, ştiu. Vreau să îmi lipesc fruntea de uşa până când vocea ei sună mai aproape decât înainte.

- Am 18 ani..de..2 săptămâni. Şi te-am observat din gimnaziu, tu nu ai făcut-o niciodată.. Când te-ai mutat de la casa mamei tale nu ţi-am putut afla adresa, te-am pierdut. Şi când te-am văzut în parc am zis că e singura mea şansă. Am încercat să fiu mai curajoasă... tot timpul. Nu o să-ţi mai stau pe cap.

Uşa se deschide şi Emma trece repede pe lângă mine cu capul  în pământ, ţintă spre pantofii ei. Okay, asta a fost ciudat. Am fost urmărit? Cum de nu mi-am dat seama? Şi am avut impresia proastă tot timpul? Bine, jumătate de zi.

Înainte ca ea să părăsească apartamentul, îmi trântesc mâna aproape de capul ei şi o opresc din a deschide uşa. Asta a speriat-o, a tresărit şi şi-a mărit ochii când m-a privit. Mi-am păstrat expresia feţei neutră şi nu a fost o alegere bună. Ea înghite în sec şi imediat îi curg câteva lacrimi pe obraji.

- Exact asta a fost privirea ta când te-ai ciocnit de mine şi ţi-am dat telefonul după ce l-am adunat de pe jos..

Îşi acoperă gura cu mâna şi începe să plângă. Rahat.