Baby? | h.s. | ✔

Doi

Am sunat deja poliţia şi nimeni nu a pierdut un copil. Nu are rost să aduc vorba de spitale, pare că are deja câteva luni.

Nu am luat nimic din coş deşi sunt mai multe lucruri acolo. Aştept până vine poliţia şi liniştesc copilul legănându-l în 'pătuţul' lui. Cred că e fetiţa, zic şi eu.

Mă priveşte inofensiv de când am adus-o în casă. Faţa îi e roşie şi ochii îi sunt umflaţi de la plâns şi plini de lacrimi.  Mă prinde de deget cu mâinile ei micuţe când îi dau suzeta înapoi în gură. Degeţelele ei sunt de trei ori mai mici decât ale mele, îi sunt reci dar destul de puternice încât să mă ţină bine.

Aproape plânge din nou însă o liniştesc repede mângâind-o pe cap. Oh Doamne, parcă e o mingiuţă în palma mea.

- Nu trebuie să plângi, te rog. Părinţii tăi vor veni curând.

S-a răzgandit şi am zâmbit ştergându-i lacrimile. E doar un micuţ bebeluş, de ce i-ar face asta? E draguţă şi pare destul de cuminte. Măcar mă ascultă. Nu a mai scos nici un sunet până alarmele maşinilor de poliţie s-au auzit afară. Scara blocului devenea gălăgioasă şi soneria a umplut camerele apartamentului.

- Domnule Styles? poliţistul întreabă când deschid uşa şi fetiţa începe să plângă în sufragerie

- Ah..da. Intraţi.

A ezitat rămânând în pragul uşii. Uniforma îi era cam largă pe trupul subţire si prea drept. Arăta ca un cuier cu un cearşaf pe el.

- Despre copil.. Cadavrul unei femei a fost găsit în scara blocului dumneavoastră. Ştiţi pe cineva care avea un copil aici?

- Nu. Cel puţin nu atât de mic.

- Atunci vă rog să îl aduceţi, o să ne ocupăm noi. Mulţumim că aţi sunat.

Imediat că îi înmânez coşuleţul, fetiţa plânge din nou. Se îneacă cu propriile ei lacrimi.. mi se rupe sufletul..

- Ce o să faceţi cu ea? oh, vocea îmi era prea emoţionată

- Dacă nu îi vor fi găsite rudele, cel mai probabil va sfârşi la orfelinat.

Oh doamne...nu pot să o las..