Noi doi.

E fratele tatei?

Ma aflam in fata casei cu un zambet modest pe fata.

Descuiasem poarta,intrand alaturi de Dylan,care admira gradina. Ne indreptasem spre usa ,pentru a o deschide. Bagasem cheia-n usa,observand ca aceasta era descuiata.

Un fior ma invalui,intrand in casa. Aruncasem o privire prin camerele de la parter,apoi urcasem la etaj. Dylan ma privrea amuzat,crezand ca am uitat unde e baia.

Ajunsa la etaj,aud o voce de barbat care venea din camera mea,sau mai bine zis,fosta mea camera.

Cobor usor speriata,dupa Dylan:

-E cineva aici,ii sopetesc.

Urcasem amndoi. Ne apropiamde usa,asteptand sa iasa si sa-i tragem una. 

Se pare ca vorbea la telefon si termina destul de repede,deschizand usa,primi un pumn de toata frumusetea-n fata,care-l darma.

Il legasem,el fiind inca ametit.

-Cine e asta?,ma intreba Dylan.

-N-am nici cea mai vaga idee. Adu apa,sa discutam putin inainte sa-l predam politiei,spun eu.

Dylan adusese apa,eu stropindu-l pe fata,revendinu-si cat de cat. Facu ochii mari vazandu-ma. Probabil era foarte speriat.

-CINE NAIBA ESTI?,ii spun pe un ton amenintator.

Nu spuse nimic.

-Esti surd?!,adauga Dylan. Tipul misterios isi muta privirea pe Dylan,apoi din nou pe mine,analizandu-mi fiecare particica din corp.

-T..tu..esti..,spuse dupa un timp,continuand sa se holbeze la mine.

-CE NAIBA CAUTI AICI?!,tip eu.

-E..esti tu,Sophia?

Il priveam suspicios. 

-In persoana.

-Da-mi aia,spuse cerandu-i sticla cu apa lui Dylan.

Dylan se uita la mine,eu aprobandu-i,apoi i-o dadu.

Se mai stropi de cateva ori cu apa,apoi spuse:

-Sophia,probabil te-ntrebi cine sunt si ce caut in casa parintilor tai...

-Normal,raspunde-mi pana nu sun politita!

-Eu...sunt unchiul tau...

Ramasesem muta.

Dylan se uita la expresia fetei mele.

-Nu te cred,spun eu.

-Oh,haide! Nici nu ai apucat sa-ti cunosti prea bine parintii ca sa spui ca nu ma crezi!

-Hm,ai dreptate,insa poti fi un psihopat obsedat de bani care se da drept cineva ...INEXISTENT!

-Sophia,sunt fratele tatalui tau!

-Tata n-avea frati.

-Ba da! Doar ca nu ne prea vedeam,fiindca nu eram in relatii foarte bune. Acum,dezleaga-ma ca sa putem vorbi ca oamenii,spuse mutandu-si privirea spre franghii.

Il priveam neincrezatoare.

-In niciun caz.

-Oh haide,doar n-o sa vorbim asa!

-Pe mine nu ma deranjeaza,spun ironic.

-Fie,spuse intr-un final.

-Hmm...Cum o chema pe mama?,spun incepand interogatoriul.