Noi doi.

Sunt o lașă.

Dylan se apropie de mine,eu încercând să par nepãsãtoare.

-Ridică-te,târfo!,țipă Dylan atrăgând privirile tuturor din cantină.

Înghițisem în sec. Voiam să par sigură pe mine,chiar dacă sub masă,genunghii mai aveau puțin și.o luau la fugă.

-Lasã-mã idiotule sã mãnânc,țip eu.

Acesta mã privi cu o urã care îmi dădea fiori. Nici măcar un gram de bunătate nu i se regăsea in privire.

-Nu ți-am spus să nu-mi ieși din cuvânt? Sau inca nu ti.ai invatat lectia?,spuse sprijinindu-se c-o mână pe masă.

-Du-te naibii!

Nervos peste masura,dădu cu pumnul in masă,făcându-mă sã tresar. Se apropie,apucându-mă de braț,ridicându-mă.

-Dylan! las-o! ,țipă Jacob.

Dylan isi intoarse capul,timp in care,mi-am luat porția de piure,aruncându-i-o în față.

-Cățea jegoasã! ,strigă dându-mu drumul.

Ușor -ușor,mă strecurasem printre curioși mergând in camera mea. Sincer,trebuie să-i mulțumesc lui Jacob,insa in niciun caz acum.

Stăteam pe pat,așteptând din clipă in clipă ca ușa camerei mele sa fie deschisa de un Dylan care sa ma bata de -o sa -mi sune apa-n cap.

Brusc,usa se deschise. Tresărisem.

-Uăuu,ce i-ai făcut-o! ,spuse Rue aprinzând lumina.

Răsuflasem ușurată.

-Sincer,imi pare rau...

-Nu! Nici sa nu te gândești! O merita. E un nemernic.

-Da,așa e,insa o să mi-o iau o data si-o data.

-Stai calmă. Ești pe val. Toți vorvesc despre tine si eroismul tau in cantină

-Păi,am inceput.o cu dreptul....

Rue zâmbi.

-Ai grijă cu nebunu' de Dylan. Și-a omorât iubita si sora in cel mai brutal fel.

Un fior mă făcu să mă simt in nesiguranta.

-Crezi că....

-De când e aici n-a ucis pe nimeni. Sunt paznici care intervin.

-Mhm....

-Calmează-te. Hai să ieșim să luăm o gură de aer.

-Sincer,după cele întâmplate,n-aș mai vrea să ies de-aici.

-Serios? Tocmai i.ai aruncat o portie considerabila de piure in fata marelui stăpââân.

-Oh,fie,spun ridicandu-ma leneș de pe pat,indrepându-ne spre ușă.

Ieșisem în curte,unde se aflau 2-3 paznici si multi baieti.

Ne așezasem pe-o bancă mai retrasă.

-Ia zi,de care-ți place?,o intreb pe Rue amuzată.

Aceasta surâse.

-Ce? Nimeni!

-E ăla cu pantaloni roșii?

-Ce talente ascunse mai ai?

Am râs amândouă.

-Măcar te observă?

-Deloc. Stă cu îngâmfatul de Dylan si asta e ceea ce ma enerveaza cel mai tare.

N-am mai spus nimic. Imi plimbam privirea printre baietii care se tot injurau ,nu departe de noi.

Deodata,privirea mi se opri,vazandu-l pe Dylan.