She's my crazy sister (Louis Tomlinson Fan Fic)

Capitolul 50

Mi-am auzit numele strigat de vocea bine cunoscută.Asta înseamnă doar un lucru,sfârşitul vieții mele.

Am pășit cu o expresie nepăsătoare în ținutul umbrit de negru dar nu mi-a fost deloc greu să nu observ ochii roșii și diavolești ce mă țintuiesc cu un rânjet de-a dreptul fioros.Solzii cafenii se destingeau greoi,din cauza luminii slabe,la fel și scaunul imperial pe care stătea monstruozitatea creată chiar din imaginația mea.Ţipete se auzeau din fiecare colțișor și câteva umbre albe se puteau distinge.

Am scâncit datorită fricii din mine,aş putea îndura orice.Orice în afară de a fi ucisă de creatura moartă din fața mea.

-Nu fi speriată,spune indescifrabil de parcă ar fi un mârâit animalic.

-O să mă omori,aşa-i? zic și îmi adun puterea pentru a mă îndrepta și mai mult spre el.Acum aripile sale negricioase erau înălțate spre cerul la fel de negru.

-Tu te-ai omorî? zice gutural.

-Nu înțeleg,zic.

-Trăiesc prin tine.Eu sunt tu.Caracterul tău e înfățișarea mea și tot ce sunt de fapt,mârâie și dispare,lăsând o dâră de fum în urma lui.

-Unde naiba ești?!Tu nu ești ca mine!Eu nu sunt ca tine! zic și simt că mă sufoc.

Durere.

Da,e durere.Durerea pentru tot ce am simțit de când am fost adusă aici.Simt că o să înnebunesc de tot.Mintea mea o ia încet,încet razna.Am tot încercat să îmi zic să nu bag în seama nimic din toate astea,să mă gândesc că e o altă halucinație de la droguri,dar nu.Monstruozitatea asta există și îmi spune exact aceleași lucruri,că trăiește prin mine,că sunt ceea ce e el.

-Acum înțelegi?Înțelegi cum se simt alții? zice și reapare în fața mea.

-Nu! urlu din toți rărunchii.

-Atunci,vei descoperi,zice și dispare iar.

M-am lăsat pe podeaua lipicioasă,ca de smoală și au apărut două perechi de mâini albe ca varul,cu mici pete de sânge care se îndreptau spre mine și tot mai apăreau,mai multe și mai multe până m-am simțit încolțită din toate punctele de vedere.

Una din ele a urcat pe spatele meu și m-am blocat.Răsuflarea mea fiind tăiată de mult.Cred că nu mai respir normal de ceva vreme ceea ce e imposibil.Una din celelalte a urcat pe brațul meu,zgâriindu-mă puternic,unghiile ei ajungând în carne.

Am scâncit dar niciuna din durerile astea nu o pot întrece pe cea care se dă în sufletul meu.Imediat m-am simțit trasă în pământ și așa era.Mă scufundam tot mai tare în smoala neagră.

Am încercat să spun ceva dar nu am mai avut șansa deoarece tot ce vedeam erau cadavre.Cadavre pline de sânge.

Oamenii omorâți de mine.

O lacrimă mi-a căzut pe obraz și am căzut la pământ,dându-mi ultima suflare cu gândul la ființa neagră care m-a adus în stadiul ăsta.

*

M-am trezit plină de transpirație și mici picături de sânge curgându-mi de pe față.

A fost doar un coșmar.

Același coșmar îl am.Acelaşi îl am mereu când omor pe cineva.Cred că trebuie să apelez din nou la somniferele mele obișnuite.Mă calmează și datorită lor dorm liniștită fără vreun coșmar.

Îmi amintesc în primele seri când am visat chestia asta eram de-a dreptul speriată.Preferam să stau trează decât să adorm.

Amintiri.