familiar

✄ tu

A trebuit să plece de la ultima oră la insistenţele mamei sale care nu înceta să o sâcâie cu mesajele siropoase. Se vedea că îi părea rău că o certase pe a ei fiică, dar nici nu dorea să lase de o parte încăpăţânarea proprie pentru ai da frâu vrăbiuţei din cuşcă. Oliv nu era o păpuşă cu care putea femeia să face ceea ce doreşte. Avea viaţă şi dorea cu totul altceva. Orăşelul acesta începea să o enerveze din ce în ce mai tare şi dorea cu ardoare să îşi ridice palmele la cer, parcă aşteptând o scară să se lase în jos, să urce pe ea şi să plutească prin spaţiu. Un vis destul de greu de atins. Adoleşcenta dădu cârlionţii peste urechi, vrând să scape de bariera care o împiedica să vadă ce se întindea înainte. Străzile erau pline de oameni, cu toţii o salutară, ea le zâmbi timit, dar în acelaşi timp iritată. Se săturase să fie oprită de nu se ştie de câte ori ca să le ofere detalii despre ceea ce făcuse la ore acestor persoane neimportante. Într-un final privi cu nişte ochi înveninaţi pe toată lumea şi astfel îşi croi drum spre bisericuţa de lângă parc fără să mai fie atinsă de careva. 

Slujba se terminase, surorile ei ieşiră primele, având aceleaşi zâmbete superioare şi îngâmfate. O ţintiră pe sora ei, cercetând-o, analizându-i fie care mişcare.

- La ce vă uitaţi deşteptelor? Să înţeleg că hainele mele nu se ridică la standardele voastre. Ei să vă spun ceva, eu nu cheltui banii familiei pe prostii ca voi două. Le scoasă limba, ele se încruntară, gata să sară pe ea. Dar Oliv ştia să se bată, însă mama ei interveni rapid, spunându-le să se potolească. Părintele Willy se apropie de cercul lor. Femeia le făcu semn celor două gemene să o şterpelească, fiindcă discuţia o privea doar pe fiica cea mare.

- Olivien, mă bucur să te văd. Mama ta mi-a povestit atâtea despre tine în ultimul timp, încât doream să port o discuţie cu tine. 

- Care e treaba, părinte? Tonul ei fu pentru urechile mamei sale unul ascuţit, nepoliticos. O călcă pe fată pe picior discret. dar părintele observase şi încercă să le oprească pe cele două din a începe o ceartă.

- Barbara, văd că eşti foarte grijulie, dar nu este necesar să mustrezi fata. Nu mă deranjează cu nimic tonul ei. Din contră mă bucur că ştie cum să fie originală şi deschisă.

- Aleluia, cineva mă înţelege! Mulţumesc părinte Willy. Fata îşi pusă mâinile pe şolduri, aplecându-şi trunchiul în direcţia mamei sale, dar reveni imediat când tuşitul fals al preotului se făcu auzit.

- Olivien aş dori, dacă poţi desigur, să îl însoţeşti pe fiul meu, Brock, la dansul din anul acesta organizat la vilă. 

- Nu.. Au!

Barbara o lovi în cot pe Oliv cât de tare putut, fiindcă nu dorea cumva ca fata să refuze rugămintea preotului Willy. Femeia considera că dacă Oliv avea să fie împreună cu Brock totul avea să meargă de minune pentru a ei familie şi nu numai, dar oportunităţile aveau să curgă fără număr din cer. Plus băiatul era destul de drăguţ, politicos, iar Barbara era convinsă că ar fi arătat atât de mine la braţ cu fiinca ei. 

- Desigur, ar fi foarte încântată. Trebuie neapărat să îi facem să se întâlnească mai des, nu credeţi, aşa ca să se obişnuiască. 

- Sunt de acord Barbara. Să ştii Olivien, Brock este încântat de tine, mereu îmi povesteşte peripeţiile tale. Şi din spusele sale observ că te cam place, deci de ce să nu vă dăm o şansă.

Oliv rămăsese blocată pentru câteva clipe, preotul şi mama ei se îndepărtat treptat, mergând spre maşini. Fata era şocată. Brock nu era genul ei, era genul de băiat care ştia cum să fie enervant, un pervers incurabil care întreba fiecare fată dacă doreşte să fie împreună cu el. Oliv nu voia să fie pe meniul său, iar popularitatea băiatului o depăşa, o sufoca, dar nu numai. Însă degeaba o ruga pe mama ei, căci femeia era cu mult prea preocupată de discursul lung pe care îl va ţine în faţa amicelor ei, făcându-se înţeleasă că Olivien Rutfold se întâlneşte cu fiul preotului, Brock Margov.