Uᴍʙʀᴇʟᴇ Tʀᴇᴄᴜᴛᴜʟᴜɪ

C a p i t o l u l 5

În care nu totul e ceea ce pare

    Kirra se frământa pe coridor, mergând de la un capăt la altul îngrijorată. Noroc că băieții plecaseră la sală, la antrenament. Dacă ar fi fost acasă n-ar fi știut ce să le spună, mai ales lui Oliver. Și dacă ea nu-și putea așeza ideile în ordine în cap, nu ar fi vrut să știe prin ce trecea sărmana Carla și prin ce mai avea să treacă...

    Ușa de la parter se deschise, lăsându-i pe Oliver și Michael să pătrundă în casă, râsul lor auzindu-se până la etaj. Kirra coborî scările agitată, neștiind cum să le explice ce s-a întâmplat, pentru că nici ea nu înțelese destul de bine...

    — Oh, hei, Kirra! Ați venit? Dar unde-i Carla? o întâmpină Oliver mestecând un baton de ciocolată.

    — Ăăm...Carla? Ăă...E puțin ocupată, îi răspunse Kirra repezit, zâmbind fals.

    — S-a întâmplat ceva? se încruntă Michael dându-și seama.

    — Pff! Nu, flutură Kirra din mână, cam exagerat. Oliver păru să nu observe atitudinea Kirrei pentru că batonul de ciocolată îi "luase mințile".

    — Ăm, atunci eu mă duc să fac un duș, spuse Michael ca să poată urca scările spre camera lui, însă Kirra se poziționă în fața lui.

    — O, da...Sigur, se dădu ea la o parte, realizând mai târziu ceea ce-i spuse el.

     Oliver se trânti leneș pe canapea, azvârlindu-și pe podea rucsacul cu echipamentul sportiv și savurându-și ultima bucățică din baton. Luă telecomanda televizorului în mână și începu să schimbe plictisit canalele.

    Kirra se repezi la frigider, luând un baton bounty și i-l aruncă fix în cap, din greșeală.

     — Hei! păru indignat el. O, mersi! se lumină Oliver la față când văzu ce-i azvârlise.

    "De unul am scăpat", gândi roșcata, alergând după Michael să-l prindă din urmă.

     — Stai! spuse Kirra gâfâind, însă continuă să meargă.

    Michael își lăsă ușa întredeschisă, ignorând-o pe Kirra, deoarece auzise un strigăt din camera Carlei, și pornise hotărât spre ea. Însă nu avu ocazia pentru că roșcata îl trase înapoi.

    — Ok, mi-am dat seama de la bun început că e ceva în neregulă. Ce se petrece aici? se încruntă Michael serios.

    — Explicațiile la vremea lor, spuse Kirra, neștiind cum să-l deruteze pe Michael. Carla trebuia să fie prima care-i mărturisea lui Oliver, nu altcineva, altfel ar fi fost grav.

    Kirra îl sărută spre surprinderea lui, înainte ca el să-i răspundă. Continuă cu sărutul până îl împinse pe Michael în camera, datorită ușii întredeschise.

    — Să înțeleg că suntem împreună? întrebă Michael vrăjit, când ea se îndepărtă de el.

    Kirra dădu să-i răspundă, apucând clanța și fiind gata să plece. Însă Michael se repezi la ea, azvârlindu-și rucsacul pe jos și punându-i degetul pe buze în semn să tacă, iar cu cealaltă mână se sprijini de ușă închizând-o.

    — Știi ceva? Nu-mi răspunde, zise el, ultimele vorbe stingându-i-se pe buzele roșcatei.

    Dar Kirra deja îi răspunse.

***

    Cineva ciocăni la ușa aleșilor, iar Oliver închise televizorul, îndreptându-se spre ea nedumerit. Se uită pe vizor și deși nu cunoștea fata care era la ușa lor, îi deschise.
   
    — Și tu ești...? se încruntă Oliver confuz.