Dramione:Lumea uitării

Capitolul 22

-Ce??De ce??spuseră Harry și Ron deodată
-McGongall știe,are plănuit să ne lase mâine,dar ne va distruge planul,așa că plecăm acum,furăm niște mături,nici în Hagrid nu ne putem încrede,o ajută pe McGongall...
-Bine,atunci,du-te repede și cheamă-l pe Malfoy,eu și Ron mergem să ,,luăm niște mături" de la Depozitul de mături,ne vedem la Pădurea interzisă.
-Off...Harry,dar eu nu știu să conduc una...
-Stai cu Malfoy pe mătură că el știe să o conducă.
   Se îmbujorase plecând după viperin.Apusul picta cerul într-o explozie de culorii vii care ardeau pe cer,iar Draco încă era afară cu gașca de viperini,însă nu cu Crabble și Goyle.A intrat în mijlocul tuturor viperinilor care până atunci nu i se păruseră chiar așa de atrăgători,trecând peste aspectul ăsta l-a luat pe cel mai atrăgător de acolo,agitată și grăbită.
-Granger,ce faci?
-Malfoy, plecăm de acum,Harry și Ron deja fură câteva mături,vom merge acolo.
-Ăăa,bine...
Soarele se ascunsese din ce în ce mai mult,albastrul cristalin cu spuma movă lăsată în urmă de soarele aproape diapărut se îmbinaseră creând o simfonie de culori pe cer,păcat că acest peisaj nu putea fi admirat de Hermione care aproape ajunsese la pădurea interzisă unde aveau să se întâlnească.
-Ămmm și unde mergem mai exact,știi ce,nu știu de ce vin cu tine.
-Nu mai poți să te răzgândești acum.Uite-i că vin!Fugi la ei!
  Ron și Harry erau deja pe mături și le făceau semn cu disperare să vină să urce mai repede.Draco s-a urcat confuz pe mătura cu Ron,iar Hermione cu Harry.Ron ardea de furie,era prea aproape de dușmanul său...
-Ce se întâmplă,Harry,întrebă Hermione ținându-se strâns de mijlocul prietenului său care deja zbura pe mătură la fel de agitat ca ea.
-O să măresc viteza,o sa fim între nori ca să nu ne fie frică dacă o să ne vadă căci nu vor avea cum.Nu țipa,e pentru Malfoy, ok?Oh...McGongall era acolo când ne-am dus ,nu cred că ne-a văzut ,am avut pelerina.
    Închizând ochii,strângând din dinți,încerca să-și stăpânească țipătul care-i ardea plămânii de frică.Acum,o liniște se așternuse în interiorul ei,era plăcut,ceva pufos îi gâdila nările.Era printre nori.Era în simfonia de culori care se închidea tot mai tare,curând va putea vedea stelele de aproape,apoi,aruncă un ochi la alt lucru frumos,printre firele lui argintii se reflecta o culoare albastra-mov cu puțin roșu de lumină,fața lui fară de imperfecțiuni se întoarse deodată la ea și observă cât poate să fie de frumoasă o cercetașă.Privirile lor s-au intersectat,ochii lui cenușii-albăstrui i-au curpins negurile ciocolatii ale ei,deodată în el iar se instalase senzația aceea inexplicabilă,își daduse seama că așa se simte iubirea,dar mai era ceva,greu de explicat,iar amintiri vagi cu privirea profundă a acelor ochi căprui din fața lui.
      Peste câteva ore în care au zburat printre stele înconjurați de o liniște deplină părea să fi ajuns la destinație.Hermione făcuse o vrajă prin care putea găsi orice lucru,vrăjind mătura care a dus-o la casa lui Jack Dreymon.
       Măturile au coborât brusc în fața unei case modeste,de o culoare închisă ,maronie ,dar și cu model maroniu deschis,era destul de frumoasă pentru orașul în care ajunseseră.Norocul lor era că era 4 dimineața,iar pe la această ora acolo nu văzuseră niciun încuiat.
-Aici stă?
-Nu știu,Ron,asta e adresa pe care mi-a dat-o,hai să aflăm.
        Cu puțină teamă că ar putea să le deschidă un încuiat morocănos,au ciocănit la ușă,ascunzând măturile.
        Niște ochi împăienjeniți,confuzi și niște pijamale cu Quidditch îi întâmpinară.Pe loc,privirea lui s-a luminat.
-Hermione!!!!Intrați,copii!!
         Înăuntrul casei se afla un living care ocupa aproape tot parterul cu un aspect la fel ca cel al încuiaților.
-Stați să schimb decorul ăsta,de când nu au mai venit vrăjitori pe la mine,dar unii așa mari ca voi,vestitul trio:Harry Potter,Ron Weasley și Hermione Granger pe care am apucat să o cunosc ,și Draco Malfoy,îi știu și lui povestea.
         Apăsând pe un buton din interiorul becului ,podeaua pe care se pare că era prins tot mobilierul s-a schimbat rotindu-se cu podeaua de dedesubtul ei.Noua sufragerie împrăștia un aer pur vrăjitoresc.
-Acum mă simt ca acasă,făceți-vă comozi,copii.
-Îmi plac pijamalele,spuse Ron uimit că a găsit un fan la fel de înfocat al Quiddtich-ului ca și el.
-Oo,daa,le ador...erau cadou de la Alice ...
Amintirea ei provoca mereu un gol în inima sa care nu putea fi umplut.
-Despre ea am venit să vorbim,domnule profesor.
-Adică?
-Am fost în Lumea uitării,am reușit să aflu tot ce este necesar pentru a o salva,acum nu este timp sa vă spun povestea,vom pleca imediat la Sf Mungo să o luăm de acolo,asta trebuie să facem căci McGongall va anunța spitalul dis de dimineață,la răsăritul soarelui,mai avem 4 ore până atunci,vă voi povesti pe drum.Repede!
    Confuz,mirat,bucurat,cu ajutorul baghetei s-a pregătit de drum ,iar cu lacrimi în ochi și mâini tremurânde care o țineau pe Hermione i-a spus:
-Vrei să spui că...o poți salva?
-Urcă pe mătură!
       Înainte să apuce să se întoarcă pentru a urca pe mătură,Hermione a fost cuprinsă în brațe de un bărbat care nu-și mai putea stăpâni emoțiile,o îmbrățișa suspinând încontinuu:,,Mulțumesc,se întâmplă,Alice vei fi iar cu mine!".Hermione simțea la fel în legătură cu Draco care a sorbit-o din priviri flămând încă de când au plecat.
       Peste 2 ore de zburat continuu au ajuns la Sf Mungo unde Jack s-a dus la doctora care îl știa prea bine cerându-i să intre la Alice.De când i se întâmplase tragedia lui Alice,Jack a venit pe fiecare zi la ea,cu toate că de câte ori a încercat să intre în salon,ea țipa speriată strigând după ajutor,cu timpul s-a învățat cu el,îl lăsa să intre în cabina ei,dar nu vorbea stătea ca o nebună uitându-se în gol,încercând să umple memoria ei cu amintiri care nu puteau să-i fie aduse înapoi,până acum.
       Un spiriduș i-a condus la salonul ei.Era la fel de frumoasă.La fel de confuză.La fel de tristă.În interiorul ei se petrecuseră lucruri greu de explicat,era goală.
        Au pășit înăuntru.Ei priveau prin oglinda din față care era și ușă și fereastră pentru salonul ei.
-Bună,Alice!Am adus niște prieteni,vrei să-i cunoști?
         Privirea ei nu se mutase din punctul pe care îl privește fără oprire de atât de mult timp,rar își mută privirea de acolo.
-Bine...Intrați copii!a spus tot Jack.
          Brusc privirea ei s-a ațintit asupra lor cu un aer străin,agresiv și nervos.Se încruntase,dar la vederea unui băiat cu plete blonde-argintii și ochii cenușii fața i se luminase.
-Pblauna.
-Vrea să spună să plecați,dar pe el îl salută.Am început să-i învăț limbajul,plus că știu o vrajă prin care poți citi gândurile,tot din cartea aia.
-Draco,du-te acolo,aproape de ea,se vede ca te place.
         Cu toate că știa prea bine că femeia este bolnavă,Hermione ardea de gelozie la vorbele spuse de Ron lui Malfoy.
-Hey!a spus viperinul cu zâmbetul său care ar putea fi folosit drept armă pentru mituire,cine ar putea să-i reziste?
-Viaprpe!
-Vrea să zică să vii mai aproape...Okey ,asta mă enervează...
-Ești foarte frumoasă...cu toate că ești de vârsta mamei mele...(trâgând cu ochiul la ceilalți și văzând aprobările din cap ale acestora a înțeles că trebuie să continuie cu acest rol)Dar,hey,dragostea nu are vârstă,nu?
-Esfrus!!ahhaaa!Tumbăti a mine?
-A spus:Ești așa de frumos!Tu mă iubești?
       Pentru a putea să se linișteasca de la privirea acestei scenete care îi provoacă greață,a ales să-și limpezească gândurile negative care o făceau să îi dea un ,,Crucius" femeii nebune care stătea la mai puțin de 5cm față de iubirea vieții ei ,iar pentru asta a deschis geamul.Soarele aproape că se întâlnește cu luna care își mută hotarele ,stelele se blurează din ce în ce mai mult,fiind înlocuite de culori palide din ce în ce mai deschise,păsărelele ciripeau așa frumos,îi amintiseră de părinții ei,obișnuiau să privească cum răsare soarele în fiecare dimineață când micuța Hermione avusese un coșmar...răsăritul..stai!!Răsăritul!!