Dramione:Lumea uitării

Capitolul 23

Ochii ei sorbiră destul din culorile cerului așa că îi coborî pe pământ văzând-o pe McGongall cu o patrulă de vrăjitori în spatele ei.
-Au ajuns!!!Repede!!Trrr...e..buie să plecăm!Acum!
Tremura de frică,sigur îi va prinde,nu aveau nicio șansă și cât de mult a luptat pentru asta!
-Dracoo!Pune-o!Pune-o să zică obliviate!Dreymon încă ai bagheta ei,dă-ne-o,dă-i-o lui Draco!Tu pune-i-o ei!
Era isterică.Vorbele îi ieșeau din gât parcă arzând.Încerca să-și recapete ființa.Se lăsase prada furiei,dar și-a revenit la fel de repede.

Lăsând nervii să se liniștească,printre părțile arzinde din mintea ei ,un gând răcoros i-a limpezit-o.Era o vrajă pe care o citise din cartea pierdută acum.

,,Dacă vrei să scapi de primejdiile din jungla cu flori(alt loc despre care era absolut fascinată,păcat că nu-i mai ținea minte exact locul ci doar faptul că acolo se găseau cele mai rare plante pentru cele mai rare poțiuni) și alegi să înnoptezi acolo pentru a porni la explorat a doua zi,află că nu e sigur să stai pur și simplu neapărat față de aceste plante magice,unele își scot rădăcinile din pământ și se transformă în animale pentru a putea întreține jungla,despre ele vom vorbi în capitilul viitor,așa că folosește:Acasparare!O vrajă simplă de realizat prin care construiești un zid  în jurul tău cât de mare,gros,larg ți-l imaginez,indestructibil față de orice vrajă,animal,forță exterioară până când vei rupe vraja repetând-o pe cea anterioară. (.......)"

Pe scări se auzeau pași repezi,bagheta ei flutura în aer scântei,deodată în jurul lor apare zidul,ce au zărit ultima dată era fața lui McGongall speriată,nedumerită și extrem de furioasă,țipa repetându-le:Renunțați!

-Ce a fost asta,Hermione?
-O vrajă din acea carte,Harry...Acum trebuie să o convingem să-și facă Obliviate,nu știe cine e,dar asta nu înseamnă că și-a pierdut magia,nu-i așa,domnule Dreymon?
-Corect,dar vom sta aici mult și bine căci nu cred că o va face.
-Dra...
Cuvintele i-au pierit când a văzut cât de aproape era de Alice,chicoteau,i-a atins nasul,deja ceva îi mușca din inimă,făcând-o să strângă din dinți și o dorință malefică o rodea pe interior:voia să o bată.S-a abținut cu greu,lăsându-l să flirteze cu ea ca să o convingă,aceleași lucruri simțea și Jack ,doar că prin maturitatea de care dă dovadă nici nu a avut probleme în controlarea de sine.

-Dei...iubeme?
-A spus:Deci mă iubești?
-Da...normal,ești cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată,ești curajoasă,nu observasem asta înainte și nu știu de ce te cred în aceste momente ,dar de câte ori mă uit la tine simt că...da..te iubesc!
Asta era tot ce simte pentru Hermione,evident și ea și-a dat seama că dedicația era pentru ea.S-a liniștit.
-Sărută-mă!
-Alice,ai...vorbit clar!!
-Sărută-mă,Draco!
,,Gata s-a ajuns prea departe!"asta repeta Hermione în șoaptă.
Drco s-a uitat împrejur neștiind ce să facă,nu voia,era o femeie de o seamă cu mama lui,foarte frumoasă ce-i drept,dar prea mare,ar fi fost...prea ciudat,era și Hermione acolo.O făcea pentru ea,pentru ei,pentru lumea aceea,era doar un sărut,un pupic mic pe buze,atât!Harry privea curios la următorul pas al lui Draco,Ron se abținea să nu izbucnească într-un râs isteric,iar Hermione și Jack încercau să nu peivească și să facă un blestem pe celălalt.
-Te voi săruta,draga mea,dar fă-mi o favoare,dacă vrei să primești sărutul.
-Orice!
-Ține asta în mână,îndreapt-o spre tine și strigă :,,Obliviate".
-Repetați mai întâi fără baghetă,să zică clar cuvintele astea,altfel...se transformă în cenușă!!!
-Bine,Jack!Hai,Alice,spune-o!
-Bbbine,doar după sărut.
Atunci și-a apropiat buzele rozalii pe care le privea Hermione flămândă și geloasă,de Alice.A sărutat-o.Aceasta începuse să-i ciufulească părul,nevrând să se desprindă din sărut.Cu o atingere ușoară și delicată a mâinilor lui fine pe fața ei,a reușit să scape din sărut,păstrându-și o expresie pe față de plăcere...
-A fost minunat!Nu am simțit asta niciodată!Mai vreau!
Cuvintele ei îi sfâșiaseră inima lui Jack...Ultimul gram de speranță din inima lui pierise odată cu rostirea acelor cuvinte de Alice,cum e posibil să se îndrăgostească de cineva care nu a venit niciodată până acum la ea la spital?!
-Primești o mie din astea dacă faci ce ai promis!
-Bine,Obliviate!
-Bun,acum ține bățul ăsta în mână și gândește-te cu toată ființa ta la cuvântul pe care tocmai l-ai spus.Odată cu noi!
Și-au luat toți baghetele,s-au conectat cu interiorul lor și cu o dorință arzătoare s-au obliviat în același timp.

A mers!Erau în lumea uitării!Toți!
-Ce-i asta?Ce mi-ați făcut!Vreau în salon!Ajutooooooooor!
Jack i-a acoperit cu mâna țipetele.
-Bun,acum hai să-i căutăm!
-Wow,e incredibil,nu ai mințit niciodată,Grnager!!!!
-Mergi!Ei,Harry,Ron,ce părere aveți?
-E incredibil!
-Va trebui să mergem foarte încet dacă vrem să ajungem foarte rapid în partea unde se află toate umbrele,adică amintirile lor,v-am povestit despre ele.
-Bbine...
Alice privea cu ochi nebuni tot ce era în juru-i.Simțea că va leșina din cauza presiunii.
După aceleași senzații de frica,extaz din timpul calătoriei până la umbre,ajunseseră.De data asta,toate erau ascunse sub forma lor de umbre.În ceața groasă care domina și alcătuia dimensiunea fantomă văzu un ,,locuitor".A fugit la el.
-Hey!
-Bună...Ești fata care a reușit să vină în lumea asta,am auzit!
-Da ,tu ești un încuiat?
-Un ce?
-Da,clar ești.ămmm,știi unde sunt Draco Malfoy și Alice Collins?
-Nu i-am cunoscut până acum,scuze!
-Bun,prieteni,mergeți în diferite colțuri,nu vă îndepărtați prea mult,căutați și atingeți umbre care apoi vor lua forma lor neclară din ființa care au fost la început.

După ore bune de căutat și vorbit cu umbre,păreau de negăsit.Jack se așeză jos,forțând-o pe Alice să facă la fel și a început să-și exprime suferința prin plâns.Deodată o umbră din spatele lor a prins culoare.
-JACK!!!strigă umbra.
-A...lice!!!Tu ești!!!
-Asta sunt eu?Ce caut de două ori aici?
-Asta ești tu din lumea ta natală,fiindcă toată memoria ta e aici,acolo ai fost închisă la Sf Mungo pe secția de nebuni.
-Cum....Ați ajuns aici???!!!
-Poveste foarte lungă!
-Jack!Nu ai uitat de mine atât de mult timp!
-Iubirea nu se uită și nu se stinge dacă este reală.
-Jack!Aș vrea să te îmbrățișez ,dar...nu pot...
-Poți să revii la normal,doar,atinge-te cu Alice pe care am adus-o.
-Serios?
-Da!
Același lucru ca și lui Hermione i se întâmplă lui Alice!Redevenise ea,cu totul!Amintirile din Sf Mungo se adunară cu cele din această lume,formând un întreg:formând-o pe adevărata Alice Collins.
-Oh,Jack!Te iubesc!
Sărutul lor a înflorit inima lui Jack care începuse să-și piardă speranța.
-Ce-a fost asta,a întrebat pe un ton inocent.
-Un sărut,un mod prin care mi-am arătat afecțiunea,spuse ea pe același ton.
-Atunci mai fă-l o dată!
Au râs și s-au sărutat iar ,amintindu-și de primul lor sărut...Erau iar împreună,chiar era posibil,părea ireal ce li se întâmplă,chiar și pentru niște vrăjitori...