Dramione:Lumea uitării

Capitolul 24

Iluzii.
Ce înseamnă mai exact acest cuvânt? O lume care pare reală, un adevăr care ți se pare că l-ai trăit sau văzut, simțit și alte verbe care arătă faptul că acel lucru cumva a existat în viaţa ta, dar nu și a altora. Este ceva inexplicabil de ciudat, frumos, cuprinzător, copleșitor uneori.
Iluzii.
Doar iluziii.
Viața este o iluzie.Există diferite variante ale aceleași vieți în lumile paralele unde existăm, însă diferit. Mereu ne întrebăm cum ar fi fost dacă am fi ales ceva în locul a altceva...varianta asta există în lumile unde noi suntem ceea ce ne e frică să fim sau unde suntem inhibați de o teamă pentru necunoscut, pentru că exista milioane de alegeri care ar duce la milioane de vieți diferite asta înseamnă că sunt milioane de lumi paralele unde toate aceste imposibilități se întâmplă. Niciun vrăjitor nu a putut să explice asta.
Dar o știm.
Ei o știu.
Știu că trăiesc într-o reflexie a unei vieți care ar fi putut fi mai bună sau mai rea de atât.
Dovezi nu sunt.
Doar știu.
Iluzii.
Un cuvânt cât o mie de culori.

Draco.Draco.Părul de un alb-gălbui și ochii cenușii care o înnebuneau cu profunzimea lor pe Hermione se plimbau acum goi lângă ea știind totuși că o parte din el este în această ceață densă în care au pătruns.
-Hermione,dacă nu mai sunt aici?
-Nu ai cum.
-Dacă partea mea de aici nu ar mai fi, ce s-ar întâmpla cu mine?
-Nimic,doar că ai simți un gol imens care te roade fără sens pe interior, dar este imposibil pentru tine cel de lângă mine acum, asta ar simți cel de aici.Dacă ai muri ai pleca cu umbra ta cu tot pe tărâmul spiritelor. Totul o să fie bine. Nu m-aș ierta niciodată dacă acum, când suntem așa aproape de tine, te-aș pierde, nu vreau să luăm în calcul această soluție care este până la urmă imposibilă.
-Hermione...glasul său era dulce și apăsat,o luă de mână oprind-o din mers și intră în universul din ochii ei.Când ne-am spus că ne iubim prima oară?Cum a fost?
Inima zvâcnea prin arterele fierbinți.O durea amintirea.O adora.O ura.
-Înainte să îți fac vraja.Mi-ai zis că mă iubești, că eram singura care te înțelegea.Ultimele tale cuvinte dinainte de despărțirea noastră deoarece te-am rănit spunând niște cuvinte pentru care mă urăsc și...
-Care e adevăratul motiv pentru care mi-ai făcut vraja?Ca să uit despărțirea sau altceva?
-Un joc tâmpit.Un copil arogant ce erai tu.Un prieten rănit.Un sărut greșit și necontrolat, scurt și fără timp de reacție.Asta a fost.O greșeală.Puteam să rezolvăm vorbind.Am ales să nu facem asta.
-Cu Ron?...la...acel joc...cu...
Iar aceas senzație inexplicabil de revigorantă îi împrospăta memoria cu frânturi din acea seară.Știa că așa a fost.Vedea puțin din faptele de atunci.Dar nu tot.
-Jocul cu cartea.
-Îți amintești?
I-a spus de ceea ce i se întâmplă când i se aduce în creier un eveniment adevărat.
Au continuat să meargă.
Tăcere.Iubirea nu putea să curgă lin prin toate venele lui datorită stopării amintirilor și o confuzie amplă de sentimente.Tăcerea pe parcursul drumului l-a făcut să analizeze ce simțea.Dulce.Lămâie.Merișoare.Asta simțea când prezența fetei îl invada.Putea fi iubire?Se emoționa.Au trecut prin multe.Știe că e adevărat tot ce spune, dar partea lui de aici este încă nesigură le acest subiect.Îi adoră prezența.Îi adora puterea.Frumusețea.Intelectul.Sufletul.Vrea să o țină de mână.Se teme de ceva.Poate ea îl vrea înapoi pe el din această lume pentru că pe el îl iubește nu pe el de acum de lângă ea căci nu are forța aceluia de a o iubi.Îl doare această idee.Posibil adevărată.
-De ce vrei așa de mult să mă găsesc cu Eu?
-Ca să fii complet.Să fii tu.
-Mă simt bine și așa.Acum știu ce ai făcut.Te cred.Tu îl vrei pe Eu nu pe mine.Eu nu sunt Eu, nu am puterea lui de a te vedea,dar poate o voi avea cu timpul.Pe Eu îl iubești.Nu pe mine.
-Draco?!Ce tot spui?Sunteți aceeași persoană.Vreau ca tu să fii la fel ca înainte.Să te simți complet.Să nu mai fii confuz.Să trăiești cu totul în lumea noastră nu pe jumătate acolo, pe jumătate în aceasta lume unde o parte din  tine e prizonieră până mori.E dureros.
-Și ceilalți oameni cum rezistă aici?Pe ei cine îi salvează?
-Nu se poate.Trebuie aduse ambele părți aici ca să se formeze întregul.Amintirea încuiaților este aici și este doar o prezență aproape fără viață căci nu se leagă de viața încuiatului.La vrăjitori este alt fel.Amintirea lor de aici trăiește aici și  știe și de unde vine cine este și cum a ajuns aici.Dar ea însăși reprezintă o amintire.Are viață dar nu simte și nu o influențează pe a ta.
-Ar trebui să ne întoarcem.Eu nu am nevoie de acea amintire atât de tare plus că simt că nu e bine să stam aici prea mult.Hai să-i găsim pe ceilalți.
-AIA NU ESTE O SIMPLĂ AMINTIRE SCURTĂ ȘI NEIMPORTANTĂ!Este tot ce am trăit noi.TOT.Nu vrei să știi asta?Nu simți asta,nu?Iubirea ta pentru mine a pierit odată cu vraja.
-Și a reînviat de fiecare dată când te văd.
Mâinile lui reci cu degete lungi îi ating încet gâtul mângâindu-l în timp ce buzele sale flămânde îi mușcă buzele cărnoase-rozalii ale fetei care fierbea de emoție, simțea cum totul era perfect ca înainte, prea bine ca să fie adevărat. Probabil cel mai profund sărut. Culori peste culori care îi invadau în mersul încetinit al buzelor lor care se savurau de parcă lipsiseră o veșnicie.S-au retras după un timp, căutând aer și respirându-și cu dor unul în fața altuia cu ochii încă închiși , mâinile lui încă pe gâtul ei și mâinile ei firave pe obrajii săi roșii.Au deschis ochii privindu-se parcă pentru prima dată.
-Te iubesc ,Granger!
Cu lacrimi i-a răspuns cu aceeași frază văzând în el pe vechiul Malfoy care este amintirea blocată aici.

Și-au împreunat mâinile strâns vorbind în șoaptă.
-Mai vrei să-ți amintești?
-Nu știu.Simt că trebuie să îi găsim pe ceilalți cât mai repede.E ceva ce știu pur și simplu.
-Hai atunci!

Frica îl cuprinsese de nicăieri.Simțea că trebuia doar să alerge.
-Draco,ești bine?Transpiri și tremuri!
-Nu știu,este foarte ciudat,dar ceva urlă în mine și îmi spune să fug.
-Dar aici nu există pericole,în carte nu zice nimic despre asta,plus că eu am fost încă o dată aici.Doar liniște și amintiri pierdute.
-Îți amintești că dacă fugi mergi cu spatele foarte încet de fapt? Despre asta scria în carte?NU!Cel ce a scris-o nu a studiat totul în această lume poate pentru că nu a mai apucat...și simțea și el ce simt eu acum:S-o ștergem!
Avea dreptate.Nu se gândise la asta până acum.A avut prea mare încredere într-o carte unde această lume nici nu este studiată îndeaproape.Nu ca celelalte.De ce?Mai e o întrebare pe care a uitat-o din cauza goanei spre Draco.De ce Dumbeldore ținea cartea secretă?Ar trebui ca tuturor vrăjitorilor să le fie permis accesul la toate informațiile din lumea lor.Fără să mai stea pe gânduri s-a luat după Draco.

Harry și Ron veneau liniștiți înspre ei.
-Sunteți bine?
-De ce nu am fi?Locul ăsta este pașnic ciudat și gol,Hermione.Unde sunt Alice și Jack?
-Încercăm să-i găsim.Nu sunt pe nicăieri.
-De ce sunteți așa de panicați??L-ați găsit pe Draco-amintire?
-Nu,Ron,nu.Nu mai avem timp.
-Timp până la ce?
-Potter,suntem în pericol.Este un ecou aici care-mi spune asta.Trebuie să ne întoarcem.ACUM!
-Ce se întâmplă cu pătura asta de ceață care pare să stea sub noi,spuseră Ron și Harry în același timp.
-Asta ziceam.Fă vraja,Hermione!Să scăpăm din lumea asta!
-Jack și Alice??Nu-i putem lăsa.
-Cred că Alice știe ce urmează.
-Draco,ce vrei să spui?
Din depărtare pământul cețos se învârtea în jurul unei găuri apărute de nicăieri care se hrănea cu tot din jur.Nu mai era mult până ce gaura urma să-i cuprindă și pe ei.