Dramione:Lumea uitării

Capitolul 4(confliricii)

Analizau harta când profesorul J.D a venit ,s-a uitat la foia pe care Hermione a ascuns-o subtil în spatele ei când acesta a ajuns,cu toate că a văzut ce intenționa mica vrăjitoare a trecut pe lângă ei spunându-le doar:
-În caz că v-ați amintit poțiunea de la oră,sau chiar ați fost atenți vă mai dau o săptămână și mai aveți 3 pentru a pregăti poțiunea veche.
După ce a plecat ,Draco spune:
-Mi se pare prea straniu tot ce se întâmplă,o hartă,vraja nebunului ăsta de la oră ...Diopaf parcă.Ca să întorci majoritatea vrăjilor ele trebuie rostite invers,asta ar veni:FAPIOD.
-Poate,dar nu știm cum să facem vraja.Parcă am mai auzit de FAPIOD.
Ia harta și se uită atent în colțul în care scrie parolă și aceea este FAPIOD!!

-Draco,uitee!!!
Hermione era mai entuziasmată ca niciodată.Micul viperin o privea cu ochii mari bucurându-se să o vadă fericită...Atunci îi zâmbi cu acel zâmbet pe care Hermione îl visează de câteva seri.Deodată creața a sărit în brațele blondului ,spunând întruna că și-a dat seama ce vrea să spună harta,dar Draco nu o mai auzea ,era uimit că l-a îmbrățișat,s-a emoționat prea rău pentru un Malfoy pentru acest gest simplu,închisese ochii și o strângea și el în brațe căci de mult voia...Ar fi vrut să o sărute, asta simțea ,și-a revenit imediat din gândurile astea prea dulci pentru el ,îi venea să se bată pentru că gândise și pentru un moment să facă...așa ceva!
-Draco,știu,ochii îi sclipeau mai tare băiatul lăsându-se prins în profunzimea lor.Tu mă asculți??Știuu!
-Ăă,daa,zii.
-Deci e un fost elev de la Hogwarts ,asta e sigur,a trebuit să ascundă o carte secretă de vrăji,verde,e important și aspectul ăsta,a ascuns-o la lac unde e X-ul cu ajutorul,se pare,al unei sirene,i-a dat cufarul cu cartea sirenei și ,cred,pentru ca sirena să îi dea cufărul trebuie să spună parola FAPIOD și scrie :,,ia o piatră neagră și pune-ți emoțiile în aceasta ,cu voce tare,apoi,arunc-o în lac,așteaptă".Probabil asta este cheia ,așa vine sirena și ne dă cufărul.
-Cum a vorbit ăla cu o sirenă,e imposibil!
-Poate asta are legătura cu vraja ,,diopaf" ,asta face ea ,nu știu,ideea e că asta zice harta.
-Jack Luis Dreymon este profesorul nostru ciudat??
-Nu știu...dar dacă ar fi el ar fi recunoscut harta și nu cred că ne-ar fi lăsa fără să ne întrebe nimic despre hartă.
-E ca o aventură,îmi place,deci hai la lac și gata.
-Nu e așa simplu ,poate fi periculos.
-Serios?Tu zici asta,l-ai înfruntat pe Voldemort!
-Corect...nu am ziz că nu merg,am zis că e periclos...pentru tine!
-Vorbești serios,Granger??!!
-Glumeam...mergem la lac după stingere ,îi cer eu lui Harry capa invizibilă.
-Vii tu în camera de zi a viperinilor,ca să ma iei.
-Dada,așa facem.
Au plecat așteptând cu nerăbdare ora stingerii ,nu așa mult pentru comoară cât pentru că aveau să petreacă mai mult timp împreună.

Hermione s-a dus la Harry care nu era cu Ron,surprinzător,Ron învăța ,asta îi spusese Harry fetei,dar el de fapt era doar supărat pentru că auzise de la niște cercetași că dragostea lui fusese cu fraierul de Malfoy în curtea școlii, știa că aveau de făcut un proiect ,dar vedea cum se priveau...îi era frică să nu fie ce crede el.
-Harry,vreau capa ta ,te rog,îți zic acum tot.
După câteva minute în care Harry a auzit întreaga poveste ,a vrut să îi propună să vină și el ,dar o cunoaște așa bine pe Hermione încât nu e nevoie ca ea să-i zică să nu vină căci vrea să fie doar cu misteriosul din tabăra cealaltă.
-Bine,dar chiar vreau să-mi recunoști ceva,după ce-mi vei aduce capa înapoi,ești sora mea și te iubesc așa că vreau să știu ...vei afla când vii,hai du-te la Malfoy!😏
-Te bat!Mersi, paa.
A luat capa și a intrat în camera viperinilor prinzând o discuție foarte interesantă de-a lui Draco cu un coleg de cameră...
-Hai,recunoaște,îți place
-Taci,am zis,poate fi aici!
-Mai bine,îți ușurez munca ,și așa nu ești tu expert în exprimarea sentimentelor,mă mir că ai.
Atunci au început să râdă amandoi,fata de sub capă era inteligentă,era logic că vorbeau despre ea,oare chiar o plăcea...poate e doar în capul ei,doar gândul ăsta i-a făcut sângele să-i urce în obraji.Brusc,visând, s-a împiedicat și acoperirea i-a fost distrusă.
Draco se preface că nu a zis nimic ,să nu intre fata la bănuieli...
-De cat ești aici?
-Abia ce am ajuns,de ce ,trebuia să nu aud ceva?
Era clar că auzise,el doar încerca să nu bage comentariul în seamă cu toate că se rușinase rău.
-Nu,întrebam.Hai!
S-au băgat sub capă ,nu s-au privit pentru că știau că se vor înroși prea tare ,celălalt observând.
Au ajuns aproape la ieșirea din școală,când ,McGongall era aproape de ei,oricum nu avea să-i vadă,s-au oprit așteptând ca aceasta să treacă.Lui Hermione i-a venit sa stranute ,atunci,Draco s-a întors la ea strângându-i nasul fin și ținându-i mâna la gură pentru a nu se auzi strănutul și a strica planul,nu că nu i-ar fi plăcut să stea și mai aproape de ea.
Iar se întâmpla,senzația aia pe care nu și-o explică niciunul dintre ei,privirile lor se unesc și-și pot simți imile bătând în același timp cu aceeași repeziciune,iar dorința aia nebună de a-și atinge buzele...McGongall s-a oprit fix în dreptul lor ,i-a privit,nevăzându-i,și și-a continuat drumul spunându-i unui profesor pe care nu l-au văzut să îl urmărească pe J.D în continuare.
Alte coincindențe,dar au ales să se gândească la asta când vor ajunge la lac.

În punctul marcat cu X pe hartă s-au dus .
-Trebuie să luăm o piatră neagră și să ne spunem sentimentele actuale,e simplu.
Nici Hermione nu credea ce zicea,era greu ,foarte greu.Asta însemna să se deschidă în fața lui Malfoy și el la rândul lui.
A luat o piatră neagră și a zis :
-Îmi iubesc parinții ,mă urăsc pentru vraja pe care le-am făcut-o,îi vreau înapoi cu orice preț,îi iubesc pe frații mei din alți părinți,Harry și Ron ,în gândul ei zicea că s-a îndrăgostit de un Malfoy, o zisese,pentru prima dată,chiar dacă doar pentru ea,acum era real și a aruncat piatra în lac.
-Acum așteptăm.
-Hai și tu!
-Nu am sentimente.
-Nu ai cum,nu-ți iubești părinții,hai,Malfoy, nici mie nu mi-a făcut plăcere să spun toate astea de față cu tine.Vrei cartea,hai,nu mori dacă spui.
Avea dreptate dar puțin din fostul Draco nu-l lăsa să spună.Peste o vreme se aude vocea îndurerată a unui băiat:
-Mă urăsc,mă urăsc pentru ce am fost și pentru că în tot acest timp nu am avut curajul să fiu eu,urăsc că părinții mei au ales pentru mine,dar îi iubesc ,nu am prieteni și asta mă ...doare,gata am zis tot.
Tot exceptând cel mai puternic sentiment pe care îl are ,sentimentul ăla pentru Granger.
-Wow,a fost așa greu să spui asta...?Hai să așteptăm.
Amândoi știau că nu va avea să se întâmple nimic deoarece nu își recunoscuseră toate sentimentele,dar au ales să aștepte.

Luna lumina întregul peisaj ,își reflecta puritatea în lacul adânc și liniștit în care se privea Draco încercând să se hotărască în legătură cu ce să facă...O vrea pe Hermione, e sigur de asta.Oare și ea?
La câțiva cenrimetri distanță fata cu ochii ciocolatii privește către cerul presărat cu mii de stele încercând și ea să caute același răspuns ca băiatul misterios de lângă ea.

Greierii și-au început concertul ,spărgând liniștea dintre cei doi.Florile de lângă lac erau frumoase,Draco s-a uitat la ele,și-a făcut curaj să o privească pe cea mai frumoasă Hermione. Nu s-a sfiit să-și retragă privirea când aceasta a observat că se uită la ea.

Deodată apar niște insecte strălucitoare care seamănă cu licuricii,prezența lor i-a uimit,sunt foarte rari.
-Draco,vezi ce văd și eu?!Sunt...conflirici?
-Da...nu pot să cred,știi legenda,nu?
-Știu doar că arată ca niște licurici normali doar că atunci când îi atingi izbucnesc în mii de culori ca niște confetti.Care e legenda?
-Sunt atrași de iubirea adevărată,vin unde există,ei pot mirosi acest sentiment...
Pupilele i s-au dilatat la auzirea legendei...Asta înseamnă că între ea și Malfoy e ceva foarte puternic din moment ce au venit confliricii...și l-a mai și auzit pe el zicând toate astea. Obrajii îi trădau emoția pe care o simțea.Se uita la el,atât de ...perfect!Ăsta e cuvântul care-l definește pe Malfoy. Au uitat și de hartă și de faptul că lumina confliricilor va atrage atenția celor de la Hogwarts.
Imediat după ce a spus legenda,copilul din băiatul cu ochii argintii a ieșit la iveală.A început să alerge după conflirci,prinzându-i și lăsând în urma lui mii de culori care înveseleau această noapte târzie.Hermione privea această latură a lui cu atâta admirație,era uimită că Draco este așa...perfect,cum și-a zis de două ori doar în câteva minute.
-Hai,Hermione, să prindem conflirici,nu vezi pe fiecare zi așa ceva!
A alergat la el părând că vrea să îi sară în brațe dar s-a abținut ,prindeau micile gâze care explodau în combinații de culori care cu greu puteau fi uitate .
-Hermione,vino,hai să dansăm printre conflirici!
-Cum??Știi să dansezi?
-Nu,nu trebuie să știi,ia-mă de mână și hai !
-Draco Malfoy, tu ești?
-Chiar eu,visez de mult timp la momentul când voi prinde conflirici, nu-l ratez pentru nimic în lume.
-Nu te știam așa copilăros...Dar îmi place...
Tocmai i-a ziz că îl place,bine făcut,Granger!Acum pare naivă...
-Mă bucur și un zâmbet intenționat de-al lui a început să îi dea iar fiori copilei.
S-au luat de mână și au fugit printre culori,doi copii care se iubeau ,râdeau și alergau în culori prinzând și iar prinzând conflirici, dansau,dar ce făceau nu se numea dans,doar săreau.Apăreau din ce în ce mai mulți conflirici,însă unul mai mare le-a atras atenția,au fugit la el și l-au prins împreună.
Atunci exploziaa de culori s-a transformat într-o inimă tridimensională în care erau cuprinși în jurul lor culorile cădeau ca într-o cascadă cu valuri de curcubeu,admiarau ceea ce-i înconjoara,Draco o privea.Acum era momentul.
Îi întoarce fața lui Hermione înspre el și se apropie atât de mult de ea,închid amândoi ochii lăsându-se purtați de bătăile inimii care îi poartă într-un alt tărâm.Erau atât de aproape de acel tărâm,atâția fluturi în stomacurile lor care deja îi făcuseră să plutească aproape de acel tărâm la a cărei intrare mai aveau atât de puțin când .........

*1906 cuvinte...cam lung capitolul sper că vă place...😊*