Dramione:Lumea uitării

Capitolul 27

Ochii adormiți, împăienjeniți de durere și lacrimi se deschid brusc la atingerea patului moale.Se ridică cu frică și confuzie.Camera era neschimbată...Fața ei era complet nevătămată dar inima îi era frântă.Se atinge parcă sperând să nu-și sfărâme  fața și descoperă cât de diferit arată acum față de ultima dată când se văzuse în această oglindă.
  Hermione coboară scările în grabă, nimeni nu este acasă.Brusc observă că  poza din care fusese ștearsă revenise...ca înainte! Hermione se afla în casa părinților ei, în casa ce obișnuise să îi urmărească fiecare lacrimă și zâmbet, casa pe care o numea plina de înduioșare ,,acasă" așa că a șoptit încet privind încă o dată...era acasă...în lumea oamenilor...
Privește în gol amintindu-și ultima dată alături de Draco și ce își promiseseră.
  -Hermione, alege cu inima căci știu sigur că astfel...tu vei trăi și asta este tot ce îmi doresc pentru că...am trecut prin multe, te iubesc, sunt egoist, nu vreau să sufăr...vreau...ca tu să trăiești.
  -Draco! Nu! Nu se poate ca acest portal între lumi să ne încheie povestea care abia a început...mai avem atâția pași de făcut...Viața fără...tine... ar însemna să îmi anulez viitorul...
  -Sunt parte din planurile tale de viitor? Hermione, aș fi distrus fără tine, în plus, tu ești familia mea.Tu fară mine o să poți să..
-Nu, Draco, nu aș putea nimic! Eu nu pot să îmi imaginez cum aș putea să trec peste tot ce ți-am făcut...Eu voi fi cea care va dispărea pentru totdeauna, nu va fi atât de dureros să trec prin portalul greșit, și te rog shh nu spune nimic, Hermione vine atât de aproape de el pentru a încerca să îi rețină mirosul pur pentru totdeauna, se apropie de buzele lui cărnoase, i le atinge ușor fără să se miște, doar pentru a le reține conturul,începe să îi atingă nasul, ochii, și apoi să coboare ușor pe obraz de unde începe să îl sarute flămând coborând înspre buze de unde începe să i le modeleze cu ale ei, să le topească suferința cu căldura si dorința ei de a-l avea pentru eternitatea, de a simți mâinile lui umblându-i prin parul creț și inima care îi plesnea în timpul oricărei atingeri mereu.Mereu.Au încercat să țină sărutul mai mult, creându-și propiul nesfârșit, sfidând timpul și simțindu-se pentru ultima data, dar pentru totdeauna în lumea lor unde timpul plutea ca lacrimile lor ce cădeau simultan când buzele li s-au deslipit.
  -He..r
  -Și eu te iubesc! Draco, alege portalul corect, pentru că dacă tu vei trăi eu voi trăi prin tine! Vom fi mereu.
  -Mereu.Dar...
  Hermione fuge înainte de a face momentul și mai greu, ghidată de rațiune sau de o voce din interior care își dorea ca Draco să trăiască, fuge în portalul pictat în culori pure, simple,fără măcar să se gândească la cum se simte să arzi de vie... care o cuprinde în valurile sale alungand-o direct în lumea oamenilor.Ei bine, faptul că este mudblood a ajutat-o până la urmă, tot ce o interesa era Draco...
  Draco stă în fața portalelor și tot ce face este să își proiecteze la nesfârșit ultimul lor sărut și cu imaginea asta în minte trece prin portalul mov.Spera să simtă flăcările cum îi ard rănile până ce se fac cenușă pentru a putea știi sigur că ea ar putea avea o șansă.Se trezește brusc și la fel de amețit ca Hermione.Este în camera lui de la Hogwarts...inima pur și simplu i se tăiase și din ea începuse să curgă numai suspine, urlete, lacrimi, părea nebun...Niște colegi intră imediat după el, dar singurii pe care i-a primit au fost Ron și Harry.Le-a povestit tot și au început să plângă împreună.Păcat însă că nu știau că Hermione este teafără și că ar trebui să plece imediat dacă nu vor să fie duși la ministerul magiei.Prea târziu căci au fost toți 3 luați în biroul lui McGongall unde a aflat pe larg toată povestea și dată fiind inima mare a femeii sau, poate doar scurta poveste cu Dumbeldore care i-a purtat memoria prin atâtea scenarii demult trecute, și salvarea lumii vrăjitorilor de atâtea ori, au făcut-o să nu implice forțele superioare în ,,mica" lor problemă.