Convertită la islam!

24

Stăteam pe saltea şi mă gândeam la Samir..mă gândeam la Aisha, la Sonya.. Mă gândeam la mama şi sora mea.

Da..îmi.era atât de dor de mama. Îmi era dor de glasul ei fin şi dulce. De melodiile ei, pe care mi le cânta să adorm. De magaierile ei magice, care mă vindecau ori de câte ori eram rănită... De chipul ei luminos , de zâmbetul ei larg şi de ochii ei care au plâns şi care sunt singură că plâng încă. Oare ce făcea? Oare era sănătoasă? Nu mai aveam mult şi o voi revedea. O voi strânge în braţe, îi voi săruta mâinile care m-au crescut si care m-au educat şi îi voi cere binecuvântarea..

Şi de sora mea îmi era dor. De Cătălina , sora mea mai mare care e bolnavă. Care niciodată n-a ştiut cum e să meargă pe picioarele ei adevărate. Niciodată n-a ştiut cum e să alergi, să simţi iarba moale sub tălpi vara când soarele încălzeşte  cîmpiile înflorate din Bucureşti .

Ea era viaţa mea. Ea era totul. Pentru ea am luptat , să o readuc la viaţă, să-i aduc zâmbetul pe buze, să fie împlinită , să aibă o viaţă lipsită de griji..pentru ea, eu eram cel mai de preţ lucru, iar plecarea mea cred că a distrus-o.

Amintirile lor mă făceau să sufăr , şi îmi era din ce în ce mai dor de ei.

Îmi închid ochii şi încep să visez ..cum vor reacţiona toţi cand mă vor vedea în viaţă...cum voi reacţiona eu când îi voi revedea pe cei dragi. Gândurile acestea mă făceau să zâmbesc, să sper ca totul va fi bine în curând.

- Eşti bine ? mă întreabă soldatul Luci şi se aproprie de salteaua mea.

- În curând îmi voi revedea familia , de ce nu aş fi bine? îi răspund eu puţin arogant, iar el mă priveşte doar. Se uita la mine neîncetat şi zâmbea , obrajii i se făcură roşii , ochii mici şi transpira.

Nu înceta să mă soarbă din priviri, şi să îmi urmărească fiecare mişcare pe care o făceam.

- Ce ? De ce te uiţi aşa? îl întreb eu şi râd.

El dă din umeri , apoi adaugă:

- Eşti frumoasă. Ai ceva special în tine, ceva ce m-a fermecat de când te-am văzut ...