Convertită la islam!

13

Ceea ce mi-a povestit acea femeie ieri, m-a îngrozit. Eram speriată, nu ştiam ce să fac. Nu ştiam ce se va întâmpla cu mine. Dacă mă va forţa şi pe mine să păcătuiesc ... nu, nu puteam . Trebuia să fac ceva, să scap de aici. Dar cum ? Nu ştiam unde sunt, încă nu îl găsisem pe Samir...

- Madalina, unde eşti? strigă Sonya.

- Sunt aici !

- Pregăteşte-te, azi mergem în oraş. Mă ajuţi la cumpărături.

La vorbele ei mă pregătesc şi o aştept afară. Trebuia să mă gândesc la un plan. Cum să fug de aici şi să scap de cele ce va urma. Poliţia. Poliţia e singura scăpare..dar îmi era frică. Nu mai puteam avea încredere în nimeni. Am învăţat că nu tot ce zboară se mănâncă şi că nimeni nu îţi vrea binele. Eram pe cont propriu. Eram neputincioasă , însă eram puternică, motivată şi ambiţioasă. Ştiam că pot face asta, ştiam că mă pot salva de aici. Nu le dădeam voie să îşi bată joc de mine, să mă folosească. Şi celălalte femei? Nu le puteam lăsa aici. Nu puteam. Femei nevinovate , femei cu inimi frante, fără putere în ele, fără vreun rost în viaţă. Trebuia să fac ceva. Acum eu sunt singura speranţă. Speranţa mea si a lor. Nu mă puteam dezamăgi...

- Ajutor! Ajutor ! aud dintr-o dată o femeie zbierand, în timp ce eu eram adâncită în gânduri..

- Ajutor! a mai strigat o dată, de data asta mult mai tare.

Fug repede înăuntru în curte şi văd o femeie acoperită stand jos si plângând. Mă apropii de ea şi văd un chip tânăr, frumos la ea în poală. Era într-o baltă de sânge, vânata la buze, pielea albă şi rece, venele văzândui-se pe pleoapele fine şi închise. Pârâul negru şi lung, care îi strălucea în razele soarelui arzător, era desfăcut şi câteva fire îi atingea obrazul parcă vânat. Era frumoasă, un chip angelic, ceva rar , ceva scump şi totuşi nepreţuit de nimeni.

- Ce s-a întâmplat? strigă Sonya din spatele meu.

- A murit! Ayda e moartă. strigă femeia , durerea văzândui-se clar pe faţa ei bătrână şi plină cu riduri.

- Ce aţi făcut, nenorocitelor. aud o voce de sus. Era doamna şefă, care stătea în geam.

Repede coboară jos şi urlă la noi cu neruşinare.

- Mi-ati omorât sursa de bani, femei inculte! Nu aveţi nimic în minte.

- Nu e vina mea..se apară Sonya.

- Sunteţi toate nevinovate. Sunteţi toate mai pure decât Koranul. Hai inshallah, allah să vă apere , să nu ajungeţi în iad să ardeti pentru păcatele voastre. bolboroseste în continuu afurisita de bătrână.

- Ce vă uitaţi la mine? Ridicaţi-o şi aruncaţi-o în groapă. Moartă nu avem nevoie de ea.

Fără să mai zicem un cuvânt, facem exact ce ne porunceşte doamna. O învelim într-un cearşaf alb, îi sapam o groapă în spatele clădirii şi o îngropam acolo, apoi ne rugăm să ajungă în rai. Allah să o ierte de greşeli, şi să nu o pedepsească, deoarece era o fată naivă, nevinovată. Se spune că ea s-a omorât. S-a omorât să scape de chinul care îl chinuia în fiecare noapte. Se spune că allah a chemat-o să ducă o viaţă mai bună lângă el. Fără chinuri, fără griji, fără durere...