Convertită la islam!

Capitolul 1.

Eram speriată. Eram singură. Eram pierdută. Îmi pierdeam uşor uşor suflarea, pentru un.moment am încetat să mai gândesc. Simteam cum ma lasau toate puterile, ma injunghease durerea si frica si simteam cum ma pierd in lumea aceea straina  mie. Nu ma puteam calma, si eram foarte dezorientata. Mă uitam în stânga si în dreapta , în faţă în spate.. Nici urmă de Samir al meu. Nici urmă de logodnicul meu, nu-i mai vedeam faţa frumoasa maslinie, ochii mari şi negri de care mă îndrăgostisem, buzele mari şi moi, nasul cârn şi puţin lung, părul negru, frumos aranjat. Pentru un moment credeam că nu-l mai am, că l-am pierdut, că nu-l voi mai revedea niciodată; şi mă cuprinse frica. Frica că n-o să-mi  mai văd iubitul cu glas angelic care mă linişteştea de fiecare dată când eram suparata ingrijorata si ingrozita de lucrurile si de oamenii rai de pe acest pamant. Mă uitam jur în prejur şi nu vedeam decât femeile cu chador negru, insotite de copiii si de barbatii lor , acoperite din cap până în picioare, doar ochii mari negri, intunecati parcă de durere, de supărare, de groază se mai vedeau la lumina soarelui arzător. Treceau pe lângă mine , iar privirile lor nu încetau să mă mai urmărească , să mă privească cu ură, cu dispreţ deoarece nu eram una de a lor. Îmi vedeau frica în privire, disperarea prin gesturi şi totuşi lor nu le păsa. Treceau pe lângă mine, ca şi cum.ar trece pe lângă o statuie ciudată, plictisitoare, urâtă, fără de preţ.

Încep să fug, să plâng, să strig şi ..

- Mădălina! mă strigă cineva pe un accent străin, eu imediat ştiind cine e.

- Samir, iubitul meu Samir! strig eu, mă întorc apoi îl văd. Da ! El era . Fug spre el si îl iau în braţe. Şi îl strâng cât pot eu de tare şi nu  vroiam să-i mai dau drumul. Simţeam fericire, împlinire, simţeam ca şi cum nu l-aş mai fi văzut de 80 de ani.

- Unde ai dispărut ? Mi-am luat 20 de secunde privirea de la tine, şi ai dispărut dintr-o dată.

- Să nu mă mai laşi singură niciodată, Samir. Ai înţeles ? îi spun, apoi îl sărut căci mi-a fost dor de buzele lui.

-Mădălina, ţi-am explicat că aici, oameni nu au voie să îşi arate iubirea în public ! îmi atrage Samir atenţia după ce îl sărut.

Şi totuşi venim aici în fiecare vară, însă eu tot nu m-am obişnuit cu regulile. Sunt cele mai absurde reguli, pe care nu le înţeleg, pe care nu le voi înţelege vreodată, pe care nu vreau să le înţeleg şi totuşi trebuie. Am ales să îl accept pe Samir şi religia lui, am ales să accept regulile lor, tradiţia, cultura şi daca am ales , nu mai era cale de întoarcere.