Cand pericolul te pandeste

CAPITOLUL 7

   O mică bubuitura mă face să deschid ochii și să îmi dau seama că Ethen nu mai e lângă mine, mă uit în jur și îl vad  cu se ridică de jos cu fața somnoroasa, bombănind ceva pentru sine. Ne mai putând sa mă abțin,încep să râd.

-De cine crezi că razi!? se strâmbă Ethen văzând ca nu mă opresc. Bine, tu ai vrut-o! adaugă și se apropie de mine urcându-se în pat pe o parte iar eu coborând pe cealaltă ne vrând să aflu ce are de gând.

-Nu poți fugi mult! O sa te prind și te voi gâdila până leșini! mă anunță el amuzat de criza mea de ras și coboară din pat.

    De câteva minute bune ne jucam de-a șoarecele și pisica in jurul patului, eu încă râzând și el încercând să mă prindă. Deodată o idee genială îmi "sparge" capul și o zbughesc pe ușă ieșind pe holul destul de îngust, alergând printre asistente, doctori și alți pacienți.

    Din perspectiva lui Ethen

     După ce am alergat minute în șir în jurul patului încercând să o prind o vad ieșind pe ușa, ies in urma sa dar nu o pot vede, sigur s-a ascuns. Dar unde?

    Nu stau mult pe gânduri, că rasul începe să i se audă. Rasul ei e diferit, e frumos, copilăros și e unul care l-a trezit și pe al meu, după ani de zile chiar mi-a venit să râd și să zâmbesc sincer și știu că e din cauza ei, dar totuși mai știu că nu o voi putea... am uitat cuvântul ala prin care se transmite sentimentul ala.. iubire! asta e! Eu nu  prea știu ce e iubirea. Poate senzațiile  care mi-le transmite ea se numesc iubire... Revenind, mă îndrept spre locul din care i se aud chicotele și când mă apropii o i-a iar la fugă. Mă țin după ea chiar dacă aud in urmă vocile ascuțite, răgușite sau nervoase ale asistentelor care țipă după noi să ne oprim.

- Stați! aud vocea groasă și impunătoare a gardianul care grăbește pasul spre noi.
O ajung de la urmă pe Kim și o trag după mine deschizând prima ușă care îmi iese in cale fără a tine cont ca poate fi un salon cu pacienți.
    Privesc în încăpere și ridic din sprâncene mirat când îi văd pe cei doi bătrâni cum se săruta cu drag apoi îmi îndrept privirea spre Kim care îi privea și ea mirată, mă aplec la urechea sa șoptindu-i.

-Așa vom fi și noi!Plus o echipă de fotbal pe lângă noi, dacă înțelegi ce vreau sa zic!
Își ia privirea de la ei îndreptând-o spre mine.

-Crede-mă, visezi! Nu imi plac copii.zice văzând ca dau din sprâncene pervers și își dă ochii peste cap. Acum hai să plecam! adaugă după ce pași gardianului nu se mai aud.

-Bine, vedem mai târziu cum va fi! încerc și pe mine să mă mint, doar ca să o tachinez,știu că nu vom putea ajunge așa departe, adică o familie, nu îmi place acest cuvânt, nu îmi place acest lucru, sa zic așa, nu am făcut niciodată parte din una, nu sufletește și psihic, dar fizic da. Ai mei au fost omorâți în fața mea, poate nu i-am iubit dar răzbunarea tot o voi aduce. Și sunt pe punctul de a afla făptașul. Revenind, Kim iese pe ușă iar eu o urmez, mergem liniștiți și tăcuți pe coridor fără a atrage atenția asupra noastră. Făcând  excepție asupra privirilor insuportabile al cățelelor in călduri și al asistentelor care mă sorb din priviri , pe care le ignor, îndreptându-mi privirea spre șatena de lângă mine cu doar un cap mai scunda, care încă e doar în lenjerie și "rochița" primită după operație,și abia acum observ ca e în picioarele goale. Nu mai ezit nici o clipa și dintr-o mișcare o ridic de la sol tip mireasă, ea fixându-mi ochii  cu privea. Mici furnicături îmi apar in corp când mă pierd în ochi ei parcă de ciocolată care încearcă să ascundă și ultimele rani pe care nu mi-lea dezvăluit. O scânteie îi apare în privire și un mic zâmbet pe buze apoi își duce mâinile încet după gatul meu, băgându-si una din mâini pe sub tricoul și începând să se joace cu unghiile pe spatele meu, lucru care  încetul cu încetul mă excita.