*Peste 3 luni*
O asistenta m-a chemat la directoare. Ok... ce naiba se intampla?
-Buna ziua!
-Domnisoara Radu, intrati!
-E vreo problema?
-Dupa cum stiti se fac restructurari in sistem...
-Da... ce este cu asta?
-Cu parere de rau tin sa va anunt ca sunteti concediata, spune cu un zambet fals.
In capul meu era o furtuna. Scorpia... intentionat m-a concediat!
Am semnat demisia si mi-am strans lucrurile. Trebuia sa nu ma bag in sistemul romanesc. Mama avea dreptate mereu...
M-am asezat nervoasa pe o banca din parc si le-am sunat pe fete.
-Hey, Ralu!
-Buna.
-Ce e cu tine?
-Scorpia de sefa-mea m-a concediat!
-Esti ok...? intreaba Bia.
-Nu... urgh!
-Nu omori pe cineva... nu vrem sa te vizitam la carcera! tipa Alina.
-Ok... rad eu.
-Si acum?
-Respect planul initial. Plec la Londra.
-Esti sigura? Stii ca poti conta pe noi? spune Bia.
-Da... ma descurc...Am sa plec maine. Va pup si mai vorbim.
-Multa bafta, micuto! imi ureaza Alina.
-Nu uita, se ia de tine... ghearele la control! ma sfatuieste Bia.
-Da, rad eu.
Restul zilei a trecut repede, la fel si zborul cu avionul. Odata ajunsa in Londra, am cautat un apartament si un ziar.
Am ajuns la proprietarul blocului si i-am inmanat buletinul.
-Romanca?
-Da, Sir. E vreo problema?
-Nimic, prostuto! Chiria este de 250 de lire pe luna.
-250?
-Scumpo... daca nu poti, spune punandu-si mana pe coapsa mea.
Proasta zi pentru o rochie. I-am dat peste mana si el s-a apropiat mai mult. Nu am mai stat pe ganduri si i-am aplicat o miscare de karate.
Am luat bagajele si am fugit. De ce trebuie sa fie asa Londra?
M-am asezat pe o banca de langa London Eye si am onceput sa plang. Nu mai puteam efectiv.
Incepea sa se insereze, mi-era foame si frig.
Deodata tresar cand cineva se aseaza langa mine si imi mangaie spatele. Isi scoate telefonul si tasteaza ceva. In curand o voce robotica de femeie rasuna clar.
-Esti bine? Ce cauti la ora asta singura?
Acea persoana avea un hanorac cu gluga, o masca neutra pe fata si niste pantofi sport.
-Sunt bine... doar ca nu am unde sta, nici loc de munca... si nu am mancat de la 6 dimineata.
Tasteaza repede ceva si da enter.
-Ce??!! Esti nebuna? Cum sa nu mananci?
-Ma rog... am sa ma descurc.
-Vino cu mine... nu stau departe.
-Nu pot sa profit de tine...
-Te rog...
-Nici nu stiu cine esti!?
Tasteaza mult si vocea spune:
-Sunt James. Mi-am pierdut vocea cam acum o luna si nu am voie sa vorbesc. Cat despre masca... sa zicem ca nu am o fata prea draguta.
-Oh...
Se lasa linistea peste imprejurime si spune:
-Tu? Ai sa vi?
-Sunt Raluca. Si da...
M-a luat de mana impreuna cu unul din geamantane si am ajuns in curand la un apartament cochet din Londra.
Imi deschide usa si aprinde lumina. De cum se deschide, porneste playerul pe Mmm yeah. Alearga si il opreste repede.
-Nu trebuie sa zici nimic. Sunt neinvitata asa ca e vina mea!
Statea in acelasi loc si tasta.
-Hey, eu am vrut sa te aduc. Plus ca nu e nimic. Cui nu-i place muzica...?
Am inceput sa rad. Intr-un fel James imi aducea aminte de Niall. Niall... mi-e dor de el. Dar ce vorbesc eu, poate nici nu ma mai stie sau sa ii pese de mine.
Am inceput sa lacrimez la acest gand. James ma ia in brate si imi mangaie spatele.
-Mersi, James.
El imi face un semn de aprobare si pleaca in bucatarie. Imi las geamantanele intr-un colt al sufrageriei si observ un set de tobe.
-Canti la tobe? Il intreb.
El se intoarce cu un bol cu paste chinezesti si mi-l ofera.
-Mananca, se aude vocea robotica.
-Multumesc.
Ne asezam amandoi pe canapea, eu infasurata intr-o patura si cu bolul in fata, iar el ghemuit cu telefonul langa el. Se concetreaza asupra ecranului si "spune":
-Uneori cant la tobe, insa stiu foarte bine la chitara. Insa nu o am la mine... trebuie sa o scot din mansarda.
-Stai, ai mansarda?
Scutura din cap aprobator. Se face liniste si eu imi termin mancarea. Ma ridic sa imi duc bolul la bucatarie si el ma urmareste.
-Stii ca am totusi 20 de ani... ma descurc.
Ma priveste insistent si parca vrea sa imi zica ceva.
-Defapt nu raspunde...
Imi tasteaza si ma ia de mana.
-Hai sa iti arat unde vei sta...
Urcam la mansarda si vad un pat simplu si niste cutii. Spatiul era destul de mare, cam de 16 metri patrati.
-Mersi James. Ma duc sa imi iau bagajele.
Intr-o ora eram deja instalata. James mi-a aratat unde era baia si mi-a urat noapte buna. Dupa ce am facut un dus, m-am asezat pe un fotoliu-sac gasit pe acolo si le-am sunat pe fete.
-Raluca, Slava Domnului ca esti ok! Ne faceam griji! Tipa Bia.
-Sunt bine... mersi pentru grija.
-Cum e in Londra? Intreaba Alina.
-E ok... am gasit gazda ca sa stau... dupa ce un nemernic francez a vrut sa profite de faptul ca sunt romanca. Sunt la un tip James. E dragut, insa nu prea vrobeste.
-Ai grija, copchila mea! Zice Bia.
-Da, Luminata Voastra! Rad eu.
-Hai sa o lasam sa doarma... e tarziu si maine are de lucru, sfatuieste Alina.
-Noapte buna, fetelor.
-Vise placute!
Am luat patura pe mine si am adormit in acel fotoliu. Poate ca am inceput cu stangul, insa voi reusi... sunt o luptatoare!
