Când măştile cad [Editarea a început]

Paisprezece

Străzile cufundate în întuneric îl făceau să se simtă singur sau poate era din cauza acelei copile? Nu putea să spună sigur, nu încă, poate după ce o va cunoaşte mai bine va şti sigur dacă se va înţelege vreodată cu ea.

Ce putea să spună ? Mai avea şaptea ani fără câteva săptămâni ca să găsească pe cineva,ar fi fost uşor să intre într-o închisoare sau într-un sanatoriu de unde să aleagă nebunul perfect pentru munca lui . Dar ar fi fost mult prea uşor ...şi plictisitor. Fata avea ceva în ea, nu ştia sigur ce anume, dar îl făcea să se comporte ca un muritor, nicidecum cu monstrul care era.

Ici colo mai erau felinare, scăpate nevătămăte din războaiele străzilor, ce luminau anemic câteva porţiuni din străduţele mici şi aglomerate deşi era târziu. Ridică privirea spre cerul îndepărtat lipsit de stele şi lună în acea seară , se apropia furtună . Mereu încercase să înţeleagă de ce oameni credeau că Dumnezeu se află în ceruri, el era acolo unde voia şi când voia, era peste tot la fel ca şi el. Uneori curios despre soarta celor pe care i-a creat alteori indiferent sau crud.

 „Ce creaturi proaste! Au o viaţă pe care să o trăiască şi nici măcar nu sunt conştienţi de cât de preţioasă este!

Un test ? Mă fac să râd în hohote ! Ce te aşteaptă într-o viaţă în care „trăieşti” veşnic omule ? Ce?

Te-ai gândti vreodată la asta? Vrei să îţi fie bine, dar ce înseamnă acest bine pentru tine?

Bogăţie? Să ai tot ce îţi doreşti?

La ce folos, dragul meu, la ce folos? O să te plictiseşti mai repede decât ai crede, vei duce dorul grutăţilor, ale certurilor , dar degeaba ţi-aş spune aşa ceva oricum nu ai crede pe nimeni, păcat pentru tine că nu este nevoie să te mint ca să îmi cazi în mreje . „

-          Hei ! Tu! Strigătul îl scoase din reverie dar nu întoarse capul, nu el era cel strigat contiună să meargă încet pe stradă privind doar în faţă ignorând priveliştea deplorabilă a oraşului, a oamenilor, lăsând să treacă pe lângă el şuvoiul de oameni ce se îndreptau spre casă sau cine ştie unde.

-          Băăă! Idotule ! Întorce-te o dată ! Nu am cum să alerg după tine ca nebuna toată noaptea! Hei ! Enervat se întoarse ca să o vadă pe Rosa alergând după el îmbrăcată în alte haine, o jachetă albă îi acoperea bluza neagră de bumbac, pantaloni sport negri şi pantofi pentru alergat în picioare. Se opri intrigat de comportamentul ei, cum putea să jignească o persoană cu un cap mai mare decât ea şi de cel puţin două ori mai puternic.Copila era mai prostă decât arăta la prima întâlnire.

-          Tu sigur eşti întreagă la cap? Întrebă el când fata se oprise în faţa lui să încerce să-şi recapete suflul .

-          De când te-am văzut pe tine, consider că nu. Ţi-ai uitat haina! Îi întinse violent haina neagră, uitase de ea deşi nu putea spune că era o pierdere . Stătea şi aştepta să îi ia haina din mână dar el nu făcu nici o mişcare, doar stătea şi o privea. Enervată începu să bată din picior fără să fie conştientă de asta, încă respira greu şi întretăiat, în ciudat îmbrăcăminţii nu era o mare fană a sportului .

-          Amorezilor , faceţi loc şi celorlalţi pe drum! Nu sunteţi numai voi! Tineri neobrăzaţi! Bărbatul de cincizeci de ani îl împinse pe Lucifer din calea lui de parcă ar fi fost un gunoi şi îşi continuă drumul bombănind furios.Părul alb deveni sidefiu când trecu prin faţa unui stâlp de iluminat ceva mai puternic, semăna tare bine cu o fantomă .

-          Cam are dreptate tipul ! I-aţi haina şi pleacă înainte să fim loviţi de un alt cetăţean mai furios .

-          Şi dacă nu vreau să plec ? Voia să o tachineze, se aprindea prea repede pentru liniştea ei sufletească .