Când măştile cad [Editarea a început]

Astaroth

No bun, de la început vă spun că nu este genial capitolul dar ...na! Am avut insomnie şi trebuia să îmi ocup noaptea cu ceva!

Soo...Spor la citit!

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Astaroth

Îşi aprinse ţigara fără să mişte un deget, nu degeaba era demon. Spre deosebire de alţi prinţi ai Iadului el era un demon get beget. Habar nu avea de unde apăruse sau dacă se născuse vreodată. Ştia un singur lucru era demon şi unul puternic. Frigul începea să i se impregneze în oase, blocul vechi cu vopseaua scorojită îi transmitea un mesaj mut dar cuprinzător. Să plece cât mai avea timp.

Păcat că nu avea o înţelegere prea bună, unii credeau doar că este mai tare de cap, adevărul era că pur şi simplu nu-i plăcea să i se ordone, nici măcar din partea lui Lucifer. De el avea să scape dacă înţelegerea lui cu Dumnezeu avea să se finalizeze cu un nou conducător, iar noul conducător...putea să se ducă Dracului.

Se îndreptă de spate şi porni încet spre locul unde locui acum cel mai temut demon. Ştia că fusese simţit şi că avertismentul venise de la Lucifer, dar nu se putea abţine să nu îl întrebe personal cum mergea planul lui.

Urcă scările, roase de atâta urcat şi coborât, încet ignorându-i pe majoritatea locatarilor. Niciunul dintre ei nu merita atenţia lui mai mult de câteva nanosecunde. De fapt nu o meritau de loc, oameni erau fiinţe slabe fără nici o putere, aflaţi la comanda demonilor  sau a îngerilor , nu aveau niciodată linişte cu adevărat.

O furtună de păr şaten îl făcu să dea în spate alunecând zdravăn cele cinci trepte care despărţeau etajul unu de alte zece scări. Din păcate pentru el trupul omenesc simţi fiecare julitură şi lovitură în cădere.

-          Scuză-mă ! Nu am vrut să rănesc pe cineva! Eşti bine? Fata îl ajută să se ridice în picioare, totuşi rănile pulsau puternic a durere pentru o secudă . Se vindecaseră mult prea lent şi nu trebuia să se gândească prea mult ca să îşi dea seama cine fusese în spatele acesteia.

-          Nu-i nimic, îşi îndreptă privirea la fel de fierbinte ca lava spre cea care îi provocase neplăcerea, aceasta îl privi în ochi de parcă nu ar fi văzut nimic neobişnuit în ochii lui de un albastru pal.

-          Ah! Cât mă bucur că nu ai păţit nimic! Nu te-am mai văzut pe aici, eşti nou în bloc? Întrebă cu îndoială dat fiind calitatea hainelor pe care le purta.

-          Am venit să vizitez un prieten. Locuieşte la etajul următor.

-          Aha, trebuie să fi prietenul ciudatului! Sincer chiar îi cel mai ciudat om pe care l-am întâlnit vreodată . Om? Îi venea să râdă în hohote de naivitatea copilei dar despre ciudăţenie chiar avea dreptate, nimeni nu îl întrecea pe Lucifer la aşa ceva. Nu era specială în vreun fel din potrivă arăta ...comună, foarte comună.

-          Ciudată eştitu, Rosa! Cine spune! Crede-mă faptul că ţi-ai schimbat înfăţişarea nu mă face să mă răzgândesc !

-          Poţi să îl întrebi pe Astaroth dacă sunt sau nu Lucifer. Schimbarea lui avusese loc cu câteva luni în urmă totuşi Rosa îl recunoscuse şi reuşise să facă un scandal de zile mari în casa scărilor. Sunase la poliţie de mai bine de zece ori ca să se asigure că el era anchetat pentru hărţuire. Scăpase nepedepsit dat fiind că nu avea nimic din vechea înfăţişare.Acum părul îi era de un blond auriu cârlionţat şi ochii albaştrii. Chiar şi înălţimea îi era mai mare decât cea iniţială. Stătea sprijinit de balustrada de deasupra lor privindu-i nepăsător.