Când măştile cad [Editarea a început]

Leviathan

                                                                   

  

Avea să-i crape capul de durere, ştia unde era şi asta era cel mai rău. Îngerul, aşa cum declarase singur că era, stătea lângă o fereastră enormă privind impasibil vacarmul provocat de trafic. Mult prea indiferent la viaţa oamenilor. Îi privea cu o indiferenţă atât de rece că abia mai putea să respire. Şi când se gândea că îngerii erau cele mai frumoase creaturi...dar şi cele mai reci.

Îşi duse o mână la ochi şi şi-i acoperii încercând să uite totul. Nu putea...nu putea să-i lase pe toţi să moară doar pentru că ea era o laşă fără pereche. Strânse î n mână cutia Pandorei şi pentru prima dată se întrebă de ce avea nevoie de ea Lucifer.

Era cât se poate de evident că nu avea nevoie de nici o armată ca să se înfrunte cu alţi îngeri sau demoni. Avea de partea sa cei mai puternici combatanţi, creaturi mai puternice decât orice armată. Şi atunci ce rost avea cutia din mâinile ei.

De ce? De ce, a trebuit să mi-o dai mie?

Dintre toate persoanele de pe lumea asta, eu am fost destul de nebună încât să mă joc cu focul ...şi acum mă ard...zdravăn.

Ce mă fac?! Ce vrea Lucifer de la mine ?! Ce crede el că pot face eu?

Ce crede el că voi face eu cu o asemenea armă? Voi cuceri lumea, sau ce?

O dată întrebarea pusă, nu-i fu greu să descopere răspunsul. Se întrebă cum putuse să nu gândească până în acel moment. Cum putea să trăiască fără să răspundă la întrebări?

Pentru o perioadă destul de lungă de timp, nu făcuse altceva decât să treacă prin timp de parcă ar fi fost un robot, dar acum ...acum avea de gând să revină la felul ei de a fi.

Îşi duse mâna sub cap şi ignorând durerea înţepătoare a rănilor ce se vindecau, încercă să adoarmă din nou. Avea de gând să afle totul de la sursă.

-          Nu are rost să te prefaci, ştiu că eşti trează. Spuse îngerul în timp ce se întorcea să o privească, ea nu schiţă nici o mişcare, nu avea să-i mai adreseze nici un cuvânt. Îngerul oftă şi se apropie de ea, nu putea să vadă cum fata strângea în mâini perna şi nici hotărârea ce începea să ardă în ochii ei.Strânse pleoapele cât putu de tare şi-l ingnoră.

-          Chiar nu auzi ce-ţi spun? Ah! Nu o să rezolvi nimic dacă tot amâni, doar dă-mi cutia aia şi am terminat. Vocea lui nu avea nici o inflexiune, era atât de plată ...atât de fără sentiment.

-          De ce minţi? Întrebă ea ridicând capul de pe pernă.

-          Ce fac?

-          Minţi, chiar foarte prost pentru un demon. De data asta Rose se ridică în şezut ignorând faptul că era dezbrăcată, avea timp să-şi pună întrebări mai târziu. Zări surpriza din ochii demonului şi avu timp să-şi facă un plan pentru a scăpa. Cel puţin aşa spera să se întâmple.

-          Deci, ştii...Va fi mai uşor să-ţi iau cutia aşa ...

-          Serios? Nu ai putut să o iei cât eram inconştientă ce te face să crezi că o vei putea lua acum...Numele lui o şocă, Astaroth încă putea să comunice cu ea chiar dacă momentan era imobilizat la pat ca orice om neajutorat.

-          Vai, vai ...Leviathan trebuie să fie tare disperat dacă încearcă să pună mâna chiar el pe Cutia Pandorei.

-          Ce faci tu în capul meu?! Nu ţi-am dat voie să intri!

-          Ah! Dar ai chemat ajutor ...cât despre răspunsul la întrebarea aia a ta ...Este cel corect şi mă mir cum de nu mi-am dat seama chiar eu de asta înainte. Cât despre Leviathan...

-          Ce vrei să-mi spui?

-          Deci te-ai calmat ?

-          Da. Spune-mi ce vreausă ştiu !

-          Desigur iubire, dar nu acum, revino la realitate înainte ca puştiulică să descopere legătura noastră.

-          Cum spui tu.

-          Leviathan...nu o să-ţi dau cutia, nici ţie nici altcuiva. Ştii care este răspunsul meu indiferent de ameninţarea pe care ai s-o profesezi. Pleacă ..

-          Niciodată !

-          Înainte să ajungă el...Nu termină bine de spus că fereastra lângă care stătuse demonul se făcu bucăţi, cioburi minuscule de sticlă se împrăştiaseră prin toată încăperea . Rose abia apucă să se acopere cu pătura, Leviathan îşi scoase aripile negre şi –l atacă pe necunoscut cu o viteză incredibilă. Nu avu prea mult succes, gâtul lui era înlănţuit de mâna puternică a lui Lucifer. De data aceasta prinţul Iadului avea părul lung blond, ochii-i erau roşii ca flăcările imperiului său. Era supărat.

-          Rose! Eşti bine?! Te-a rănit cumva ?

-          Sunt bine. Spuse fata dându-şi pătura jos de pe cap. Ar trebui să-i dai drumul îl vei ucide aşa!

-          Ai dreptate . Cu un zâmbet angelic îi dădu lui Leviathan drumul de la fereastră, blocându-i toate funcţiile corpului, se zdrobii de asfalt şi apoi luă foc.

Şocată fata îşi trase cearceaful pe ea încercând să îl înoade ca pe o rochie în timp ce evita cioburile de sticlă ca să ajungă la Lucifer. Îl privi în cohi dar nu văzu altceva decât zâmbetul ăla fără pată care devenea tot mai enervant.

-          De ce ai făcut asta ?! De ce?! Urlă ea din toate puterile.