Când măştile cad [Editarea a început]

Cutiuţa

La exact o săptămână pun acest capitol :)))) L-aş fi pus mai devreme dar ...da incredibil...l-am editat, sper să vă placă ce a ieşit şi să vă mai lămuresc un pic în priviinţa acţiunii ce va urma :D

Îl aruncă pe bărbat în peretele de beton al blocului părăsit.Îl văzuse de la fereastra Rosei cum supraveghea împrejurimea de parcă avusese tot dreptul să se afle acolo. Crezuse că fusese destul de explicit data trecută. Se înşelase, uitase cât de repede părea să uite Astaroth ordinele sale. Îl privi cum se ridică şi îşi scutură nonşalant praful de pe hainele imaculate. Purta o cămaşă albastră şi o pereche de blugi albi, iar în picioare o pereche de tenişi mult prea albi pentru lovitura pe care tocmai o încasase. O supraveghease pe Rosa cât timp el lipsise...câteva ore şi el era deja lângă ea, nu ştia încă motivul exact dar avea să-l afle curând, pe de altă parte Astaroth nu era cel mai logic conducător al imperiului său şi nici cel mai previzibil, în categoria asta intra numai Baal, până şi Leviathan era ceva mai spontan decât lighioana aceea leneşă. Cu răutate îşi aminti de discuţia purtată de el cu Satan, avea să-i dea o pedeapsă pe care să n-o uite niciodată.  

-         Nu şi de data asta Astaroth! Spuse el săgetându-l cu privirea pe prinţ. Mâinile îi erau strânse în pumni, cu câteva sute de ani în urmă nici nu s-ar fi stresat să-l privească măcar pe prinţul Infernului, dar acum totul depindea de o creatură mică şi zvăpăiată. O creatură care fugea spre Beijing împreună cu fratele ei, iar el rămânea în urmă ca întotdeauna. Un zâmbet amar îi apăru pe faţă, iar mâinile i se descleştaseră lăsând urme adânci în palmele fine.Putea să o urmărească fără nici un efort dar asta avea să-i strice distracţia de mai târziu. Vântul sufla domol încercând să risipească tensiunea ce se acumula în aerul dintre cei doi demoni. Abia vizibile ochiului uman energiile celor doi se atingeau într-un dans electrizant ce isca scântei multicolore.

-         Şi de ce mă rog? Nu sunt eu prostul care a distrus cel mai inocent înger creeat vreodată! Tu chiar ai crezut că muritoarea asta este ea? Cât de prost să fii să crezi că Eloa s-ar mai apropia vreodată de tine! Ai distrus-o! Aşa cum ai distrus alţii mii de îngeri pentru o idee ce ţi-a venit pe moment, pentru îngâmfarea ta prostească, pentru...

Nu mai apucă să îşi continue pledoaria că Lucifer îl ridică fără nici un efort de gulerul cămăşii, nu-l privea, ţinea capul în pământ, părul blond buclat nu lăsa să se vadă nimic din ceea ce se petrecea în mintea lui, pe faţa lui. Mâna i se cripsase pe gâtul demonului lăsând corpul uman fără pic de aer, nu-l afecta prea tare, totuşi strânsoarea de fier devenea tot mai puternică, de parcă gâtul îi fusese prins într-o menghină. Nu putea să-l ucidă, cel puţin nu aşa, dar corpul lui făcea eforturi disperate să scape de strânsoarea ce ameninţa să-i frângă gâtul. Plămânii începeau să-l ardă cerând cu neândurare măcar o gură de aer .Un pocnet venit de undeva din zona cefei îi dădu de ştire că gâtul fragil fusese frânt în două...sau poate mai multe. Nu putea să-şi mai mişte nici măcar un muşchi. Nu simţi atunci când Îngerul căzut îl târâse după el până la marginea blocului de parcă ar fi fost un sac de gunoi, doar impactul surd îl făcu să realizeze că Stăpânul Infernului îl blocase în corpul muritor ce cădea cu o viteză ameţitoare. Încercă în zadar să scape din carcasa de muşchi şi oase. Izbitura îi zdruncină corpul incapabil să se apere, înainte să cadă în inconştienţă un zâmbet ironic îi apăruse pe buze. Lucifer se întorsese la vechile-i obiceiuri. În sfârşit o veste bună.

-         Nu crezi că ai exagerat...aşa măcar un pic? Întrebă un bărbat cu tenul închis şi un păr lung şaten drept. Era îmbrăcat într-o cămaşă de blugi şi pantaloni din acelaşi material. Azazel luase forma care-i plăcea cel mai mult, cea a vechilor indieni,a pieilor roşii. Buzele pline,conturate generos,  zâmbiră la vederea corpului chircit pe asfalt, nu-l avusese niciodată la inimă pe Astaroth, nu de când îl trădase. Ochii îi erau de un albastru palid, blândeţea lor era în contrast cu zâmetul răutăcios, nimeni nu ştia cât avea să ţină o înfăţişare la Azazel, nici măcar el nu putea spune cu exactitate asta.