Când măştile cad [Editarea a început]

Cutia Pandorei

Ok, am trecut pe la celelalte capitole ...şi sunt dezamăgită de ele, abia dacă apare menţiunea despre îngeri, lupte şi adevăraţi demoni, pe care nu vi i-am arătat de egoiestă ce sunt ...ei acum (bine , nu chiar acum :)))) ) o să-i vedeţi şi sper să vă placă!

                                            *************************

Ieşii din spital şi începu să plângă, nu-i venea să credă că ea, fratele ei, toţi oamenii erau nişte jucării la îndemâna îngerilor, demonilor şi mai ales a lui Dumnezeu. Îşi duse mâinile tremurânde la obraji vrând să-şi şteargă lacrimile, le lăsă să cadă fără să mai alunge picăturile de apă ce îngheţau din cauza iernii. Îl cunoscuse pe Lucifer în Septembrie ...acum era Decembrie şi habar nu avea ce făcuse cu adevărat în tot acest timp. Îi era frică să se gândească măcar la ce avea să urmeze. Frigul începu să câştige teren în faţa rochiţei de bumbac pe care o purtase în casă.  Usturimea din dreptul genunchiului drept o înştiinţă că se julise destul de rău. Nu voia să se uite. Voia să ajungă acasă, să distrugă cutia şi tot ce se afla în ea.

Lui Lucifer nu-i păsa de ea ?

Bun.

Pentru că nici ei nu îi mai păsa de nici un demon, chiar şi Astaroth se putea duce dracului din partea ei.

Porni furioasă prin frigul de afară ignorându-i pe oamenii care se uitau ciudat la rochiţa şi papucii ei de casă. De la intersecţia străduţei ei cu unul dintre drumurile principale o luă la fugă, o durea în piept de la aerul tăios, o durea mâna dreaptă din cauza cutiei, alunecă pe o porţiune de troturar încă ud din cauza ploilor trecute. Închise ochi aşteptând impactul cu betonul dur, cu răceala ce avea să-i ajungă până în suflet , cu durerea produsă de frig la cea mai mică zgârietură.

Nici unul dintre aceste lucruri nu se întâmplă, două mâini calde îi strângeau talia. Primul gând fu să se întoarcă şi să-i tragă un pumn lui Lucifer, dar realiză repede că nu era el, nu era nici măcar demon. Totuşi nici om nu era. Dacă avea să aibă de aface cu alţi ciudaţi cu puteri enorme ce puteau să o zdrobească, avea să-i ucidă pe toţi chiar dacă trebuia să ajungă prin Iad înainte.

-         Ia mâinile de pe mine! Ţipă ea în urechea nefericitului care vrusese să o ajute.

-         Dacă iau mâinile de pe tine, ai să cazi.

-         Mulţumesc Einstein pentru lămurire dar prefer să cad decât să mai văd vreun ciudat prin preajmă.

-         Eşti sigură ?

-         Da sunt sigură! Ţipă ea, apoi se pregăti să cadă, bărbatul o puse pe picioare, în loc să o lase să cadă. Se îndreptă şi îşi ridică capul să-l vadă pe cel care avusese îndrăzneala să o sfideze.

Primul lucru care o lovi cu impactul unui trăznet era puterea care-l învăluia, nu era demon, dar sigur era un înger, unul din acceaşi categorie cu Lucifer. Energiile lor păreau să pulsese în acelaşi fel, doar mici diferenţe subtile la nuanţa unei singure unde îi despărţea pe cei doi, asta dacă nu puneai la socoteală faptul că Lucifer era compus şi dintr-un haos ordonat.

Un impuls prostesc o făcea să vrea să-l întrebe cine este, se abţinu însă, nu voia să mai aibă de aface cu încă un psihopat cu puteri astronomice, nu se descurca cu cei pe care îi cunoaştea, un străin în plus sau în minus nu mai conta.

Avea părul şaten impresionant de ordonat, nici măcar nu fir nu părea să îi strice ordinea, ochii îi erau de chihlimbar, era sigură că în lumina soarelui erau de culoarea aurului cel mai pur. Îmbrăcămintea nu era ceva ce să te impresineze, dimpotrivă, dacă nu ar fi fost atât de frumos cel mai porbabil ar fi arătat ca un funcţionar prăfuit şi extraordinar de comun.