Poti fugi, dar nu te poti ascunde!

Capitolul 7.

   

    Mi-a sărutat gâtul și mergea din ce în ce mai jos, până când a ajuns la ușă Mihnea.

    I-a pus mâinile în jurul gâtului, eu căzând pe jos.

    În mintea mea: Priveam speriată cum Mihnea îl lăsa fără aer pe Alex. A căzut, iar Mihnea s-a întors spre mine. Se uita în ochii mei și eu în ai lui. Acum observ ce ochi frumoși are. Niște ochi de un albastru deschis ca marea, cum nu am mai văzut până acum. Niște ochi care îți inspiră dragostea care ți-o poartă, când se uită în ochi tăi. Niște ochi de care sunt îndrăgostită...

    În mintea lui Mihnea: Mă uitam în ochii ei și simțeam că o cunosc de o viață întreagă. Și o iubesc, pur și simplu. Totuși, nu îmi pot da seama cum de mă îndrăgostisem atât de rapid. Dar am acceptat asta mai repede decât aș fi crezut.

    Ne uitam unul la altul de ceva timp, până când ne apropiam din ce în ce mai mult, iar buzele noastre s-au contopit într-un sărut lung, pasional.

    În mintea mea: De ce m-a sărutat? Oare simte și el ce simt eu pentru el? Oare chiar mă iubește?

    -Scuze...nu trebuia să fac asta!

  

    Nu mă iubește. Normal că nu mă iubește! Dacă mă iubea nu își cerea scuze. De ce și-a cerut scuze? Pentru că nu mă iubește sau pentru că nu știe că și eu îl iubesc? Dar eu chiar îl iubesc sau este doar un prieten? Un prieten sau un simplu om care m-a răpit?

    O sută de întrebări mi-au venit brusc în minte, dar nici măcar un răspuns.

    -Nu...nu-i nimic. i-am răspuns nesigură.

    -Hai să mergem în casă.

    Am apăsat clanța rece a ușii, aceasta scârțâind. M-am schimbat repede si m-am bagat in pat. Nici unul dintre noi nu dormea, dar ambii eram tăcuți. M-a luat în brațe și mi-am închis ochii. În brațele lui mă simt cel mai bine, știu că sunt în siguranța când e lângă mine. S-a aplecat peste mine ca să vadă dacă dorm -așa presupun-, iar eu aveam ochii închiși, dar nu dormeam. După ce s-a întors pe locul lui mi-a șoptit: