Capitolul 14.

249 16 1
                                    

Mihnea mi-a intrerupt toate gandurile, fix atunci cand eram aproape sa-mi dau seama cine este femeia care ma bantuie, dandu-mi o palma usoara peste fata, aceasta trezindu-ma la realitate. Eram in casuta. Mai exact, in casuta in care am lesinat, pentru a doua data pe ziua de azi.

Era ciudar. Foarte ciudat. Casuta nu mai era neagra, avea peretii vopsiti in culori vii, iar toate florile, scaunele, dulapioarele, masa si celelalte lucruri erau aranjate pana la cel mai mic detaliu. Mi-ar lua o eternitate pentru a descrie acest loc minunat. Era in sfarsit locul in care ma asteptam sa fiu de dimineata. Parca era un vis, devenit realitate. Masuta rotunda, avand patru scaune de jur imprejur, avea in mijloc o farfuriuta plata in care se aflau niste fursecuri cuciocolata, dupa cum aratau. Imi lasau gura apa, mai aveam putin si lesinam din nou la cat de bine aratau.

-Vrei sa ne asezam la masa? m-a intrebat Mihnea vazand ca muream de nerabdare sa gust una.

-Aaa...da, sigur. i-am raspuns distrata.

A tras unu dintre scaune, in intententia de a ma lasa sa ma asez pe el, ca un gentleman, dar eu eram deja in celalalt capat al mesei, mancand o prajitura. A ezitat sa ma intrebe de ce nu l-am asteptat si pe si s-a asezat pe scaunul pregatit pentru mine. Cand am terinat de mancat, am iesit din casuta si m-a prins de mana, iar cu un gest mic, dar foarte dragut m-a sarutat scurt pe buze.

Poti fugi, dar nu te poti ascunde!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum