Capitolul 17.

222 19 6
                                    

    Cand un om inalt apare brusc in fata mea. Din nou, nu pot sa spun ca eram speriata , poate putin surprinsa. Era mai mult intuneric decat lumina si nu am putut sa-mi dau seama prea repede cine era asa ca am strigat in gura mare ca o caraghioasa:

    -Cine naiba esti si de ce ma urmaresti?!

    -Stai linistita, iubit-o! Sunt eu, Mihnea! 

    In acel moment am rasuflat usurata si mi-am dat seama ca toate privirile erau atintite spre noi doi. L-am luat pe Mihnea in brate si am pornit spre casa.

                                                             ***

    -De unde ai stiut unde sunt? l-am intrebat cu niste ochi mari ca de pisica.

    -Pur si simplu ma plimbam cautandu-te si am dat peste tine.

    -Stii ca m-ai speriat, da? am zis eu incrucisandu-mi mainile.

    -Serios? N-am vrut.

    -Stiu, stiu ... Mihnea, am o intrebare.

    -Sigur, spune!

    In mintea mea: Voiam sa il intreb daca mi-a umblat prin lucruri si mi-a citit jurnalul, dar dupa, am crezut ca este o idee proasta.

    -Amm...am uitat! :)))

    Era singurul lucru care imi venise in minte, si nu, nu uitasem :))). Stiu ca poate pare ciudat dar, pe moment, era o scuza destul de buna! Cel putin in mintea mea.

  

   

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: May 01, 2016 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Poti fugi, dar nu te poti ascunde!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum