Ea și liniștea // FINALIZATĂ

Capitolul 1: Liniștea din bibliotecă

Liceul. Una dintre cele mai grele și mai emoționante perioade ale vieții. O clădire mare, plină de adolescenți, de sentimente, de trăiri, de povești de dragoste, de chipuri frumoase, de caractere, de suflete.
E locul unde ori ești iubit de toată lumea, ori judecat de fiecare în parte, ori doar o altă față prin mulțime.
Frica, durerea, suferința sunt doar câteva dintre sentimentele pe care orice licean le are, ceva cu care fiecare s-a confruntat în acea perioadă a vieții.
Prima iubire. Cel mai probabil fiecare și-a întâlnit sau își va întâlni prima iubire, cea mai dureroasă, aici, într-un liceu.

Și ea urma să înceapă liceul. Trebuia să părăsească bula ei de liniște și să meargă la școală. Era conștientă că trebuie să învețe. Era conștientă că trebuia să se întrețină singură.
Era conștientă de toate: trebuia să înfrunte privirile curioase ale elevilor, să se confrunte cu agitația din fiecare pauză, să învețe și cel mai important era să întâlnească cel mai controversat factor al vieții ei, gălăgia. Era decizia ei, voia o schimbare, voia să simtă, orice, dar să simtă.

Vara se sfârșise. Frunzele copacilor coborau pe asfaltul încă cald ca un apus de soare.

Liceul urma să înceapă. Ea era speriată, mai speriată decât în ziua când a fost să se înscrie.
În prima zi de liceu, răsăritul a fost mai frumos ca de obicei și anunța o zi caldă.
Chipul ei contraria tot peisajul tomnatic, era îngrozită.
S-a ridicat din pat cu greu și și-a deschis geamul. A privit ceasul de pe perete. 6:35. Avea aproape patru ore să se pregătească. A mers în bucătăria modestă a apartamentului ei de două camere, moștenit de la mama ei, și a deschis frigiderul, cu o strângere de inimă. Inima i s-a bucurat când a văzut laptele și ciocolata, alături de cerealele care poposeau pe blatul maroniu cu un bilețel lângă ele.
S-a apropiat ușor de el și l-a citit.

"Bună dimineața, frumoaso! Ți-am adus micul dejun. Sper să-ți placă. Ai grijă de tine și succes la liceu. Bunica''

Scrisul frumos al bunicii a făcut-o să zâmbească.
A luat cerealele, le-a pus într-un bol, a adăugat laptele și a început să le mănânce în liniște, ca de obicei. A continuat cu ciocolata, din care a rupt două cubulețe, iar restul l-a pus în dulapul de deasupra blatului.
S-a întors în dormitor, unde se confrunta cu o altă dilemă: nu știa cu ce să se îmbrace.
Dulapul ei era sărăcăcios, nu avea prea multe haine. A ales, din puținul ei, o pereche de blugi negrii, care-i erau puțin strâmți, și un tricou alb și simplu, care îi trecea de fund.
Și-a lăsat părul lung,buclat și blond să-i cadă pe spate, ajungându-i aproape până la fund.
Și-a luat teneșii învechiți, rucsacul prăfuit în care și-a aruncat câteva caiete, un creion și un pix și a luat-o la pas spre liceu.
Liniștea ei era la periferia orașului, iar liceul se afla la trei kilometrii distanță, în agitația orașului.
Râsetele elevilor, soaptele, bârfele le putea auzi de la zeci de metrii. Gălăgia o înconjura. Nu era obișnuită cu atâtea voci deodată. Abia rezista cu una, cea a bunicii sale, care trecea uneori pe la ea.
Curtea mare a liceului i s-a desfășurat în față.
A lăsat privirea în pământ. Se simțea privită. Îi era teamă că ceilalți îi pot auzi bătăile inimii.
A înaintat printre copii adunați în grupulețe, care râdeau prea tare, doar pentru a atrage atenția, copii frumoși și fericiți că și-au revăzut prietenii.
A ajuns lângă clădirea impunătoare a liceului și s-a sprijinit de ea, undeva în umbră.
Pe o scena amplasată în mijlocul terenului, un bărbat înalt și impunător, directorul, a început discursul, pe care ea l-a ascultat cu mare atenție.
La final, după ce a anunțat că orarele vor fi afișate în curând, a adăugat că bobocii trebuie să meargă în sala de sport și a părăsit scena în fugă.
Ușor speriată, a intrat în liceu, și, urmând alți elevi, a ajuns în sala de sport. Acolo, câteva femei împărțeau manualele și cheile de la dulapuri elevilor.
S-a apropiat de ele după ce gloata de copii s-a împrăștiat și una dintre femei i-a zâmbit.