Ea și liniștea // FINALIZATĂ

Capitolul 4: Liniștea era drogul ei.

Adam încerca să o pună pe picioare. Dar nu totul e mereu perfect, nu? Mereu există ceva care distruge frumosul.

-Întârziem la liceu! țipă ea de la parter.

-Vin acum! îi răspunde el și coboară în fugă.

Părul lui ciufulit era era așezat perfect, iar hainele erau călcate la dungă, lucru ce o deranjau pe Hannah.

-De ce te-ai aranjat așa? Pentru o fată, nu? întreabă, gelozia fiindu-i remarcată în voce.

El doar zâmbește vinovat.

Ea se apropie de el, îl ia în brațe și îl ciufulește.

-Stai, Hannah. Nu mă sabota, spune el îndepărtând-o și trecându-și mâinile prin păr.

-Vrei să mă înlocuiești? întreabă ea tristă.

-Nimeni nu te-ar putea înlocui! spune el și oftează.

-Deja mă dai la o parte. Mă rog. Hai să mergem.

El a aprobat și au plecat acompaniați de liniștea ei până la liceu, unde s-au evitat.

Ea își petrecea pauzele în bibliotecă, singură.
El stătea cu prietenii lui și viitoarea sa cucerire, Rebeka.
La liceu totul părea să fie ok pentru ea. Nu crea probleme, dar în continuare nu prea avea prieteni. Nu-și dorea, iar ei nu agreau.
Orice persoană cu excepția lui Adam îi distrugea liniștea. Iar ea iubea linistea. Nu vorbea cu nimeni, cu excepția lui. Încă avea probleme cu "hrănitul".
Deși el încerca din răsputeri, nu reușea s-o repare. Sufletul ei sângera în tăcere.
  Ușa bibliotecii s-a deschis, iar Adam a intrat pe ea, singur.
   Hannah a respirat ușurată și i-a zâmbit fals.

-Hei, ce faci? întreabă el zâmbitor.

-Citesc, răspunde ea simplu. Tu?

-Voiam să te întreb dacă vrei să stai cu mine prânz?

-Doar cu tine? întreabă suspicioasă.

-Cu mine și gașca, confirmă el.

-Nu mi-e foame, spune ea rapid. Mergi tu, până nu se termină pauza, spune ea și își concentrează atenția pe carte.

-Ne vedem după ore în fața liceului, spune el și pleacă.

Hannah a lăsat cartea jos și a plecat la oră, ultima, de altfel.
  Începuse să se obișnuiască. Cunoștea deja tot liceul și profesorii. Știa și câțiva elevi, cu toate că nu vorbea cu ei. Nu se simțea integrată în clasa ei, nici în liceu, dar continua să încerce, în speranța că poate va fi bine.

-Hannah, așteaptă! spune o voce de pe hol și o oprește.

-Te pot ajuta cu ceva? o întreabă ea confuză pe micuța cu păr roșu din fața ei.

-Sunt Ana, facem mate împreună, spune ea.

-Știu, stai în fața mea, spune Hannah privindu-și teneșii prăfuiți.

-Exact. Azi nu am fost și mă gândeam că poate, dacă vrei, desigur, îmi poți explica și mie puțin, se fâstâcește ea.

-Sigur. Așteaptă-mă la bibliotecă. Vin imediat. Trebuie să vorbesc cu Adam mai întâi. Mă așteaptă, spune oftând.

-Adam? Adam Smith? întreabă ea zâmbind cu subînțeles.

-În persoană, spune Hannah și se îndreaptă spre ieșire, lăsând-o perplexă pe Ana, undeva pe hol.

Cu cât ieșirea se apropia mai mult, cu atât inima ei micuță bătea mai tare. Cu capul în pământ a deschis ușa, dând nas în nas cu Adam.