Ea și liniștea // FINALIZATĂ

Capitolul 11: Unde gălăgia apare, liniștea moare.

S-a schimbat în pijamale, un tricou deasupra buricului și o pereche de pantaloni comozi și scurți, apoi s-a întins pe pat. Nu îi era somn deloc, cu toate că era trecut de miezul nopții. Privea tavanul și se gândea la tot ce făcuse în ultimul timp. Mersese la liceu, chiulise, îi întâlnise pe băieți, avusese primul sărut, aproape se îndrăgostise, se mutase de acasă, își schimbase complet stilul și mai ales, aproape uitase cum este să fie doar ea și propria ei liniște. Dar, cu toate astea era fericită, iar schimbarea îi făcea bine.
Șirul gândirii i-a fost întrerupt de o ușă deschisă și o șoaptă.

-Gata, l-am băgat la somn, spune oftând.

- De ce a băut? întreabă pașnică și curioasă.

-Nu contează. E un cretin. Nu reacționează bine la alcool.

-De ce? insistă ea.

- Suferă, spune nervos. Și îl înțeleg. Lăsând asta la o parte, nu pot să te las singură cu el. Dacă totul degenerează, nu mi-aș ierta-o.

-Poate deveni violent? întreabă îngrozită.

-Nici vorbă. Nu este agresiv, dar alcoolul transformă oamenii. Nu ai de unde să ști ce are de gând, spune precaut.

-Rămâi aici?

-Da, spune el. Oricum o să-i fie rău. Trebuie să se ocupe cineva și de asta, spune dându-și ochii peste cap.

-Ok. Mersi, spune încet și-l ia în brațe, dar vreau să vorbesc cu el. Azi, precizează.

-Nu cred că e o idee bună. Balivernează, ai văzut. Nu vreau să te rănească cu ceva ce mâine o să regrete.

-Îmi asum, spune simplu. Vreau doar să rămâi aici. Ai încredere. Vin imediat, spune ea și își părăsește dormitorul înainte de a primi un răspuns.

A pășit ușor pe hol și a înaintat spre camera lui. Și-a lipit iar urechea de ușă. Dinăuntru se auzeau zgomote. Și-a făcut curaj și a bătut ușor, apoi a intrat tiptil.
  Adam a privit-o din pat, cu ochii tulburați si o expresie neutră.

-Putem vorbi? întreabă calm. Te rog.

-Da, spune încet și se ridică în fund. Ce s-a întâmplat?

-Asta vreau și eu să te întreb, Adam. Ce ai pățit? întreabă ea privindu-l atent.

S-a apropiat de el, așezându-se turcește pe marginea patului impunător.

-Nimic, răspunde acid.

-De ce ai băut? întreabă ea direct.

-Nu știu. Așa am vrut, spune el.

-Vorbesc serios. Oamenii beau cu un motiv. Care e al tău?

-Știi, mă doare, spune el prinzându-i mâna și jucându-se cu degetele ei.

-Ce? Ce te doare? întreabă ea confuză.

-Totul, pe interior, mărturisește el.

-Ești îndrăgostit? întreabă ea. Credeam că o să-ți ia ceva timp să treci peste Rebeka, dar nu. A doua zi erai cu alta, iar acum ești aici, beat. Explică-mi. Chiar vreau să înțeleg, spune aproape indignată.

-E complicat.

-Vreau să înțeleg și să te ajut, spune ea strângându-i mâna.

-De ce? De ce îți pasă? întreabă el la fel de confuz.

-Pentru că și ție îți pasă și știu că meriți. Te rog.

-Da, sunt îndrăgostit de... o fată. Poate e mai mult de atât. Nu știu. Nu înțeleg nici eu tot ce simt. Am mai fost îndrăgostit, dar de data asta doare, spune enervându-se. Mi-a dat lumea peste cap. Nu mai pot să fiu eu la fel ca înainte, spune și-i mângâie mâna ușor. Știu ce sunt. Nu vreau s-o rănesc. Dacă-i spun ce simt, știu că o să o rănesc, mult. Merită mai mult de atât. Eu nu pot să-i ofer afecțiunea de care are nevoie, nu e în natura mea. Nu sunt afectuos, precizează. Și această ea m-a determinat să-mi doresc să o uit. Mă face să fiu rece. Aici intervin alte fete, îi explică. Multe alte fete, pe care le schimb exact cum vântul își schimbă direcția pentru că așa sunt eu. Nu știu să păstrez. Nu știu să apreciez. Știu doar să-mi obțin obiectivul și să plec. Să profit, să rănesc și să plec, motiv pentru care toată lumea mă numește pe mine și cei care-mi seamănă "fuckboy". Accept asta, dar nu cu ea. Cu ea e diferit, spune cu o sclipire aparte în ochi. Nu pot. M-ar durea sufletul să o rănesc. E mult prea firavă și nu ar rezista unei asemenea dureri. Asta e. Am ales să o uit doar ca să o protejez de mine însumi, suportând acum astfel de consecințe, încheie oftând. Îmi pare rău.