Eternal love

Capitolul 12.

-Bo Gum, nu te rog , strig atunci cand ma apropii de el. Privirea sa este fixata pe mine iar printre lichidul rosu ce ii curge pe fata imi arata pentru ultima data zambetul sau copilaresc dupa care inchide ochii.

-Bo Gum nuuu."

-Bo Gum!!!

Tresar speriata in urma propriei mele voci si ma trezesc in sezut. Incep sa plang in urma amintirii durerose. Camera in care ma aflu este invaluita in intuneric , lucru ce ma bucura. Nu stiu unde sunt, insa nu imi pasa. Amintirile de la cursa, cum am castigat , ce s-a intamplat dupa , dar mai ales amintirile cu Bo Gum imi invadeaza mintea.

Lacrimi amare, de vinovatie isi fac aparitia in ochii mei ca mai apoi sa paseasca rapid pe obrajii mei.
Imi las capul sa se sprijine pe genunchi iar mainile mele incep sa traga dureros de radacina parului . Vreau sa simt durerea, vreau sa ma pedepsesc , sa o fac atat de tare incat sa simt si eu ceea ce el a patit. Din vina mea.
Incep sa tip cu toata puterea, lasand toata ura de sine sa iasa afara. Ma ridic din pat prin intuneric iar atunci cand razele lunii bat pe lampa ce sta pe noptiera de langa pat , o iau in maini si o sparg.

Mii de ciobur imi intra in piele despicandu-mi palmele, insa nu simt durerea atat de mult cum as merita-o.

Ma las pe podeaua rece cu capul pe genunchi , mainile revenind in par , tragand de acesta cu toata puterea.

Bo Gum a disparut din cauza mea. A incercat sa ma ajute, sa imi fie aproape atunci cand mie imi era greu. A vrut sa imi arate ca viata nu este atat de grea sau rea precum credeam eu.
El mi-a oferit cele mai frumoase momente iar eu l-am rasplatit ranindu-l. Distrugandu-l.

-Bo Gum!!!

-Bo Gum , iarta-ma!! Strigatele mele disperate rasuna in toata incaperea si nu numai , insa nu imi pasa, trebuie cumva, sa fac ca toata aceasta vina sa dispara. El trebuie sa ma ierte, dar este prea tarziu.

Aud cum o usa se deschide si niste pasi vin in fuga spre mine insa nu imi ridic capul pentru a vedea cine este. Tot ceea ce fac este sa ma trag de par si sa ma legan. Vinovatia m-a secat de puteri, lacrimile ce imi curg in continuu m-au orbit.

-Yoona, vocea calda a prietenei mele se aude langa mine iar atunci cand mana ei imi atinge spatele tresar iesind din transa in care am fost pana acum.

-L-am omorat Seulgi, i-am frant aripile, strig printre suspine atunci cand ii simt bratele cum ma cuprind intr-o imbratisare.

-Nu l-ai omorat Yoona, stii bine asta. Nu te mai invinovati pentru ceva ce nu s-a intampat din cauza ta. Linisteste-te, stii ca el nu ar vrea sa te vada asa.

Vorbele calde ale lui Seulgi incep usor usor sa ma calmeze, insa inima mea stie ca eu sunt cea vinovata.
Tresar si mai rau, iesind din imbratisarea prietenei mele , atunci cand simt alte doua maini cum incearca sa imi desfaca degetele insangerare din par.

Imi ridic privirea spre persoana de langa noi, iar atunci cand dau de acei ochi negrii ca smoala ce m-au intrigat pana acum , un suspin imi iese printre buzele uscate.

Cu o privire blanda, se lasa in genunchi langa mine. Imi scoate mainile din par iar atunci cand imi vede sangele de pe ele, un marait ii iese din gura.

-Yoona, de ce ai facut iar asta? Vocea dezamagita a lui Seulgi ma face sa las capul in jos rusinata de actiunile mele.

Stiu ca nu este normal sa fac asta , insa de la acel incident , ori de cate ori conduc o masina ajung sa lesin iar amintirile cu Bo Gum imi bantuie mintea. Astfel sentimentul de vinovatie pune stapanire pe mine si ajung sa ma autodistrug.

-Seulgi vrei te rog sa ne lasi un moment singuri. Calmul din vocea lui Taehyung ma surprinde atat pe mine cat si pe Seulgi. Atunci cand prietena mea vede ca imi dau acordul , se ridica de langa noi si paseste linistita spre iesire.