CamrynCând sună alarma și deschid ochii, privirea mi se îndreaptă direct spre podea.
Dar Braden nu mai e acolo.
O clipă chiar mă gândesc că poate am visat . Adică a fost destul de nebunesc cum a intrat el pe fereastra mea în timpul nopții cu mânile pătate de sângele celor care au încercat să îi facă rău.
Dap. Chiar sună ca un vis sau ca o scenă dintr-un film.
Dar imi dau imediat seama că a fost adevărat pentru că văd perna șifonată și prosopul cu pete roșiatice de pe birou.
Mă ridic din pat și merg la baie și iau prosopul cu mine. Trebuie să îl ascund înainte să îl vadă mama.
Obrajii mi se încing numai la gândul că ar putea să îl vadă și apoi ar pune intrebari.
I-aș spune adevarul, nu? Eu nu îmi mint părinții. Niciodată.
Merg pe principiul. Faci ceva, recunoști și îți asumi.
După ce mă spăl, mă întorc în dulap și îmi aleg hainele.
O rochie crem cu o curea neagră și simplă. Și o pereche de pantofi de culoarea rochiei.***
La masa de prânz, imediat ce își lasă tava cu salata de fructe lângă a mea, Julia spune:
-Camryn! Am primit invitația ta!
Își pune geanta lângă tavă:
- A fost cam din scurt să anunți cu doar o săptămână înainte, dar am noroc că aseară tati s-a întors din călătoria lui din Paris și mi-a adus o rochie nouă, pe care o să o port la ziua ta! E absolut fabuloasă!
Îi zâmbesc:
-Dar tu? Ti-ai ales deja ținuta?
Înclin ușor din cap:
-Nu încă!
Julia pare aproape oripilată:
-Trebuie să te grăbești! Ai doar câteva zile la dispoziție, și nu ai vrea să participi la aniversarea ta de 18 ani, într-o rochie banală!
Ultima parte vrea să fie o glumă și Julia zâmbește dar eu știu că nu glumește. Deja parcă o văd cum o să comenteze ținuta mea, oricare ar fi ea.
Cineva mă pupă pe obraz și imediat pe scaunul de lângă mine se așeză Ban Shaw, cu o tavă plină de mâncare în fața lui:
-Deci, e petrecere la tine acasă, sâmbătă seară?
Dau din cap:
-Alba e invitată și ea!
Mă uit spre locul liber de lângă Ben:
-Unde e, ea oricum?
-Ah, are un test și nu vine să mănânce cu noi astăzi.
Dau din cap și apoi ascult toate discuțiile plictisitoare de la masă.***
Când ajung acasă, dau de o echipă întreagă de oameni pe care nu ii cunosc:
-Ah, ai ajuns!
Mama vine spre mine:
-Ei sunt de la firma de decorare!
-Și e nevoie să înceapă de astăzi să aranjeze casa? Petrecerea e doar sâmbătă.
Mama dă din cap de parcă nu aș ști nimic:
-Dragă, niciodată nu e prea devreme să începi să te pregătești! Ah, înainte să uit, pe pat ai trei rochii noi. Amanda le-a făcut special pentru tine! Încă nici măcar nu există în magazine, îți vine să crezi?
Amanda e o creatoare de modă și e prietenă cu mama. Dau din cap și zâmbesc încercând să par și eu entuziasmată ca mama.
Când urc scările spre etaj, în minte îmi vine cutia cu lucrurile lui Riley din garaj. Am pus-o la loc exact așa cum era, de parcă nici nu aș fi deschis-o. Poza, ursulețul și globul sunt încă acolo.
Stau acolo de zece ani și cine știe cât timp o să mai stea.
CITEȘTI
Atracție Interzisă #Grey Sisters Vol I
RomanceCamryn Milles e una dintre fetele acelea care au totul. Toată lumea își dorește ceea ce are ea. Frumusețe. Inteligență. Bani. Popularitate. Viața ei pare perfectă...cel puțin din exterior. ,, Perfectul acoperă imperfectul" Dar cu cât Ca...