Atracție Interzisă #Grey Sisters Vol I

Capitolul 16

          Braden

   Strâng cu cheia ultimele două piese și exclam:
-Gata!
Închid capota Mustangului roșu cu un zâmbet satisfăcut:
-Aceea e mașina lui Camryn? mă întreabă Alba Robinson
Dau din cap:
-Dap.
Ea zâmbește:
-O să fie încântată. Iubește mașina aceea. Era foarte necăjită când s-a defectat. Ai reparat-o la fix, o să fie un cadou grozav pentru ziua ei!
-E ziua ei? am întrebat eu ca un neghiob
Alba a dat din cap și câteva șuvițe rebele din părul ei brunet iau căzut pe obraji:
-Da. Mâine.
Apoi Cole o strigă și ea merge spre el iar eu rămân singur privind Mustanugul și un gând începe să mi se formeze în minte.
Rânjesc.

Camryn

Casa mea arată ca o scenă dintr-un film. Zici că am dat peste balurile din Mândrie și prejudecată, doar varianta cu rochii mulate și scurte și mâncare mult mai fițoasă.
Încă mă privesc în oglinda din hol și mi se pare că mă uit la o persoană diferită.
Sunt tot eu, dar cumva, mă simt diferit.
Am părul prins intr-o coafură complicată și o rochie crem, lungă până la genunchi de unde cade apoi în valuri de mătase și e plină de sclipici.
Se aude soneria și mă grăbesc să deschid.
Zâmbesc când îl văd pe Justin:
-La multi ani!
După ce mă felicită, domnul și doamna Thomson, se îndreaptă spre salon unde sunt părinții mei.
Justin se întoarce spre mine cu un zâmbet larg:
-Bănuiesc că tu ai ales tot decorul. spune el cu ironie
Dau din cap și zâmbesc:
-Pregătește-te să iei parte la un eveniment plictisitor și cât de snob posibil!
Rânjetul i se lărgește:
-Evenimentele snoabe și plictisitoare, sunt preferatele mele!
Imi întinde brațul, iar eu il apuc și ne îndreptăm spre salon.

***

Tortul e cu trei etaje. Plin de floricele, modele și perle. Invitații imi cântă la mulți ani și mă felicită încă odată apoi își primesc felia de tort și se întorc la discuțiile lor plictisitoare.
Mama vine spre mine cu o cutiuță din catifea neagră:
-Cadoul de la mine și tatăl tău!
Mă uit la ea și zâmbesc. Iau cutia și o deschid.
Înăuntru, e un lanț cu medalion. Îmi trec degetele peste modelul delicat al medalionului:
-A fost a bunicii, Milles. Mama ei, bunica tatălui tău a avut-o și i-a dat-o cadou. Se transmite din generație în generație, iar acum, e randul tău să îl ai.
-Mulțumesc!
Mama a luat lanțul și mi l-a pus la gât.
Trebuie să recunosc că e cea mai frumoasă bijuterie pe care am văzut-o în viața mea.

După miezul nopții, invitații au început să plece.
După ce i-am condus pe toți și le-am mulțumit încă odată că veniseră, am urcat în camera mea.
M-am descălțat de tocurile înalte și am mulțumit sfinților când am simțit comoditatea podelei.
Am închis ușa și m-am dus să aprind lumina, dar am simțit o mână pe brațul meu și am scos un țipăt scurt:
-Ștt! Sunt eu!
Am tăcut. Chiar și în șoaptă, i-am recunoscut vocea. Inima a început să îmi bată mai repede și am devenit mai conștientă de atingerea sa. Degetele sale pe brațul meu.
M-am intors furioasă spre el:
-Ce faci aici?
-Am afară ceva ce îți aparține!
Am simițit un fior de încântare:
-Mașina mea! Ai reparat-o?
A dat din cap. Nu am putut să îmi ascund zâmbetul larg:
- Vreau să o văd!
-E pe alee.
Braden s-a îndreptat spre fereastră. Când a văzut că nu mă mișc s-a uitat la mine:
-Vi?
-Pe fereastră?
-Da. E o distanță mică.
Apoi ca și când ar fi vrut să îmi demonstreze asta, a sărit.
Am încuiat ușa și m-am dus spre geam. M-am uitat in jos.
Erau cu siguranță doi metri jumătate, poate chiar trei:
- Aș putea totuși să vin pe ușă. Și la fel ai fi putut să faci și tu.
A ridicat din umeri:
-Și atunci, unde ar mai fi distracția?
-Nu e distractiv dacă o să îmi rupt ceva!
-Ah, haide! Doar sari. O să te prind eu.
Mi-am scos un picior pe geam și când să mi-l trag și pe cealălalt, rochia mi s-a prins de marginea pervazului.
M-am dezechilibrat și am căzut în gol.
Strigătul de groază mi s-a blocat în gât deoarece am aterizat în brațele lui Braden.
Când m-am uitat la el, ranjea:
-Ți-am spus că am să te prind!
M-a lăsat jos, dar am simțit fiori în locul în care degetele sale mi-au atins corpul.
Mașina era parcată la câteva case mai încolo. Am alergat spre ea, fără să pot să îmi ascund entuziasmul.
Am deschis ușa și m-am așezat pe scaunul șoferului.
Braden a intrat și el pe cealaltă parte:
-Vrei să facem o tură?
-Acum?
El a ridicat din umeri.
M-am uitat spre casa mea. Am încuiat ușa camerei mele, dar dacă mama și tata o să afle că am plecat pe furiș...
-Dă-mi cheile!
Braden mi-a întins cheile și am văzut cu colțul ochiului că zâmbea.
Am pornit motorul și mi-am mușcat buza ca îmi înăbuș chicotitul de bucurie când am auzit superbul sunet.
Am apăsat pedala de accelerație. Am condus cu o viteză normală până când am ieșit de pe străzile principale și apoi, când am ajuns în partea mai nepopulată a orașului, am accelerat.
Simțeam un fior de entuziasm cu fiecare unitate ce creștea la indicatorul de viteză.
In fața noastră începea să se zăreasca o clădire:
-Camryn?
L-am auzit pe Braden de lângă mine.
Ne-am apropiat și am mult de clădire:
-Camryn!
Vocea lui părea speriată dar nu l-am băgat în seamă.
Am mai acelelarat încă puțin, și chiar când părea că o să ne izbim de clădire, am luat piciorul de pe acelelarați și am tras cu putere de volan.
Mașina s-a zdruncinat puternic și s-a întors aproximativ 90 de grade.
Am rămas pe loc și câteva clipe a fost liniște apoi Braden a izbucnit:
-Ce naiba!
Mi-am dat capul pe spate și am început să râd.
M-am uitat la expresia lui și pentru prima dată am văzut ceva diferit pe fața lui. Părea furios, dar era și confuz și cumva, impresionat:
-Era aproape să ne băgăm în zidul acela...Dumnezeule!
Din nou liniște:
-Unde ai învățat să conduci așa?
Am ridicat din umeri:
-Mereu mi-a plăcut să conduc. Mi-au plăcut și mașinile:
-Deci să înțeleg că nu e prima dată când faci schema asta?
Am scuturat din cap.
El s-a incruntat:
-Isuse!
S-a uitat la mine:
- Ești nebună...
Dar am văzut că în colțul gurii i-a înflorit un zâmbet.
Am pornit din nou mașina și am condus până pe alea mea.
Am oprit din nou cu câteva case mai jos.
Am coborât amândoi din mașină. Braden a venit spre mine:
-Felul în care ai condus în seara asta...poate că până la urmă m-am înșelat în privința ta, prințeso!
Nu am putut să îmi ascund zâmbetul:
-Mulțumesc mult că mi-ai reparat mașina! Să îmi spui cât îți datorez...
Dar cuvintele mi-au rămas în gât deoarece el s-a apropiat foarte repde de mine.
Preț de o clipă am crezut că o să mă sărute și inima mi-a luat-o la galop, dar el a făcut un pas în spate, punând din nou puțină distanță între noi:
-E cadoul meu! La mulți ani, Camryn!
După ce a spus asta, s-a întors pe călcâie și a plecat iar eu am rămas înțepenită pe loc și l-am urmărit cu privirea până când s-a îndepărtat prea mult ca să îl mai pot vedea.