CamrynRealizez că nu mai avem nicio pastilă pentru cap în casă așa că merg la farmacie să mai cumpăr.
Cât stau la coadă, văd că femeia din fața mea își cumpără un test de sarcină.
Mă holbez la cutiuța din mână ei și încep să fac niște calcule în minte apoi când îmi vine rândul, cumpăr și eu unul.***
Fiecare celulă din corp e agitată în timp ce aștept să treacă cele câteva minute după care pot merge în baie să verific bețișorul care se odihnește pe chiuvetă.
După ce timpul se scurge, inspir adânc și intru în baie.***
A doua zi îmi fac o programare la doctor și mă duc la un control ca să îmi confirme ceea ce arăta bețișorul cu o seară înainte.
Sunt însărcinată.
Un bebeluș nu a fost niciodată în planurile mele la vârsta de 19 ani, poate pe la 25. Dar acum, știind că ceva prinde viață în pântecul meu, mă face să simt un entuziasm electrizant.***
Pregătesc cina și îl aștept pe Braden. Sunt atât de agitată încât nu pot să stau o clipă locului.
După ce ajunge, luăm cina și apoi îi dau un pachet:
-E vreo ocazie specială? mă întreabă
Ridic din umeri cu un rânjet mare pe față:
-Deschide-l!
Braden desface folia și apoi cutia și scoate un biberon și o pereche de botoșei.
-Sunt pentru Christine ?
Scutur din cap și arăt spre biberonul pe care încă îl ține în mâna:
-O să ai nevoie de acela cât de curând dacă vrei să mai dormi măcar un pic.
Braden se încruntă și se uită la biberon:
-De ce aș avea nevoie de...
Vorbele i se pierd.
Se uită la mine apoi se uită spre lucrurile din fața sa.
Se uită iar la mine:
-Ești...Vrei să spui că ești...
-Sunt însărcinată!
- Ești sigură?
Dau din cap:
-Da.
Braden se ridică în picioare și se întoarce cu spatele. Îmi dau seama că plânge doar atunci când încearcă să își șteargă lacrimile cu mâneca bluzei.
Se întoarce spre mine. Mă sărută și apoi se pune în genunchi în fața mea. Își pune o mână pe burta mea:
-Oh, Dumnezeule, iubito...o să avem un copil!
Îmi duc o mână pe obrazul său și îl mângâi:
-Da, iubitule! O să avem un copil! O să fim părinți!
CITEȘTI
Atracție Interzisă #Grey Sisters Vol I
RomanceCamryn Milles e una dintre fetele acelea care au totul. Toată lumea își dorește ceea ce are ea. Frumusețe. Inteligență. Bani. Popularitate. Viața ei pare perfectă...cel puțin din exterior. ,, Perfectul acoperă imperfectul" Dar cu cât Ca...