Atracție Interzisă #Grey Sisters Vol I

Capitolul 47

    Camryn

-Stai jos, Camryn!   
    Ultimul lucru pe care mi-l doream era să stau jos. Dar vocea tatei era poruncitoare. Nu lăsa loc de impotrivire.
  M-am așezat.
  Inima imi bătea atât de tare încât eram sigură că o să fac stop cardiac, de fapt, dacă mă gândeam, poate că ar fi mai bine. M-ar scăpa de toate astea:
-Suntem foarte dezamăgiti de tine, Camryn! Ai încălcat regulile. Ne-ai mințit!
  Mi-am strâns mâinile în pumni și mi-am dat seama că cu fiecare cuvânt pe care tata îl rostea, sentimentul de vinovăție scădea și furia creștea în mine.
-Ne-ai făcut de rușine, Camryn!
  În clipa în care tata a spus asta, am sărit în picioare.
  Toți anii în care m-am străduit să fiu fiica perfectă. Fiica care ascultă mereu. Care are cele mai mari note care nu încalcă niciodată regulile și nu iese din cuvântul părinților a dispărut.
Am auzit-o pe mama icnind și când am privit-o, avea o mână la gură:
-Cu ce ești îmbrăcată?
  Am privit în jos și abea atunci mi-am dat seama că încă port tricoul lui Riley.
  Am fost atât de speriată când mama a apărut în cameră încât am uitat că îl purtam.
  Dar de data asta, nu voiam să îl ascund. Voiam ca ei să îl vadă:
-E tricoul lui Riley.
-De unde il ai?
-L-am gasit în mașină.
  Mi-am încrucișat brațele la piept:
-De fapt, unde sunt toate lucrurile sale? Unde a dispărut totul? Fiecare haină, carte, poză? Unde au dispărut totue?
-Știi că am scăpat de ele cu ani în urmă.
-Știu. Ați scăpat de toate lucrurile sale. De orice dovadă că el a existat! Ați scăpat de ele, și v-ați prefăcut că nici măcar nu a existat!
  Vocea mea era deja ridicată:
-Nu îmi amintesc înmormântarea lui! A avut măcar o înmormântare? Unde e mormântul lui? De ce nu mergem niciodată la mormântul lui?
  Vocea a început să mi se frângă dar furia care continua să crească în mine, mă făcea să rămân pe poziții:
-Unde e? Unde e Riley?!
  Am strigat eu. Tata a sărit de pe scaunul pe care stătea și am văzut-o pe mama tresărid când el a spus:
-Nu pomeni numele acelui trădător în casa mea!
-Trădător? Poftim?
  M-am uitat confuză de la mama la tata:
-Riley nu ar fi...
  Și atunci am făcut ochii mari. Mă simțeam de parcă m-ar fi lovit un fulger:
-Riley nu e mort?
  Mama și tata nu au răspuns. Am făcut un pas în spate simțind trădarea mai puternică ca niciodată:
-Dar ați spus....Ați spus că a fost un accident! In toți anii aceștia m-ați lăsat să cred că a murit!
-Băiatul acela a făcut familia de rușine!
-Băiatul acela e fiul tău!
  Am strigat eu la tata:
-Fiul pe care v-ați prefăcut că a murit!
-Fratele tău ne-a făcut numele de rușine! Nu era demn de această familie!
-Și v-ați prefăcut că e mort? Ați mințit pe toată lumea! La naiba! Ați spus că a fost un accident.
  Mi-am dat capul pe spate și am râs în hohote:
-Sunteți bolnavi!
-Camryn! Nu îți dau voie să vorbești așa sub acoperișul meu!
  Am zâmbit batjocoritor:
-Știți ceva? Poate că lui Riley i-a fost mai bine, oriunde ar fi acum, decât să rămână aici cu voi!
  M-am întors pe călcâie și am pornit spre ușa casei.
 -Dacă pleci din casă acum, nu mai ești bine venită aici!
  Cuvintele acelea îmi străfulgeră intreaga ființă.
  Fac ochii mari când amintirea îmi inundă memoria:
-Dacă pleci acum, Riley, nu mai ești bine venit aici! îi spune tata categoric fratelui meu
-Dacă nu mă poți accepta așa cum sunt, atunci mai bine mor decât să locuiesc aici! îi răspunde fratele meu sfidător
  Furia de pe fața tatei e ceva ce nu am mai văzut în viața mea iar vocea sa e atât de puternică încât cred că urechile o să înceapă să îmi sângereze atunci când începe să strige in continuu:
-Ieși afară! Ieși din casa mea! Nu vreau să te mai văd în fața ochilor! Dispari din fața mea și să nu te mai întorci niciodată!
  Fratele meu și-a ridicat ochii spre locul de pe scări în care stăteam eu. Probabil că era singurul care știa că eram acolo și că asistasem la întreaga scenă.
  Când ochii noștri s-au întâlnit, am văzut  cum pe fața lui, acea hotărâre de fier pe care i-a arătat tatei a dispărut preț de o clipă.
  Însă tata nu a încetat din a striga.
  Fratele meu s-a mai uitat odată la mine ca și cum își cerea scuze. Ca și cum isi lua rămas bun.
-Ieși afară!
  Riley a deschis ușa, a ieșit, apoi a trântit-o în urma lui.
  Tata i-a spus lui Riley să plece și să nu se mai întoarcă niciodată.
  Așa a și făcut.
  Iar acum, zece ani mai târziu, eu fac exact la fel.