Atracție Interzisă #Grey Sisters Vol I

Capitolul 17

         Camryn

   Sâmbătă dimineață, mă trezesc, cobor la micul dejun și constat, fără să fiu surprinsă, că totul e deja în casă, lună și bec.
  Mă așez la masă și după ce mănânc, îmi petrec restul zilei, pierzând vremea prin casă.
   De fiecare dată când ajung în dreptul unei oglinzi, duc mâna la lănțișorul de la gâtul meu.
  Încă parcă nu mă pot obijnui cu el acolo.
 
   Julia îmi trimite un mesaj și îmi spune că ne vedem la mall.
  Ii spun că vin, mă schimb cu o rochie mov, simplă și pantofi negri.
  Zâmbesc când mă urc în mașină și pornesc motorul.
  Mă uit spre locul din dreapta și obrajii mi se aprind când mă gândesc că Braden a stat acolo, lângă mine cu o noapte înainte.
  
     Ajung la mall destul de repde. Mașina mea pare să meargă mai bine ca niciodată.
  Julia și Lily sunt deja la o masă:
-Hei, fetelor!
-Hei, Camryn!
  Imediat ce mă așez și îmi comand o cafea, Julia incepe să vorbească despre petrecerea de la ziua mea de naștere.
   Vorbește într-una și la un moment dat cred că îmi și insultă pantofii, dar nu prea sunt atentă deoarece privirea mea se îndreaptă spre bărbatul care stă așezat în celălat capăt al cafenelei și mă privește.
  Braden.
  Inspir adânc și aștept să își mute privirea dar el nu o face.
  Așa că mi-o mut eu.

    După ce plătim nota și ne ridicam de la masă, îmi îndrept din nou privirea spre locul unde stătea Braden dar el nu mai e acolo.
  Merg prin parcarea mare a mallului până la mașină. 
  Când vreau să deschid ușa, cineva mă salută:
-Hei!
Imi ridic privirea și zâmbesc ușor când văd că e Braden:
-Bună!
-Deci, merge bine?
  Bate cu palma în capota mașinii mele:
-Cred că am văzut amândoi aseară cât de bine merge.
  În colțul gurii i se formează un zâmbet așa că zâmbesc și eu.
  El trece prin fața mașinii mele și se oprește lângă cea de lângă.
  Ii deschide ușa.
-E mașina ta? îl întreb surprinsă
  El dă din cap.
  Mustanugul negru pe care l-am văzut prima dacă când am fost la atelier. E al său:
-E o mașină frumoasă.
-Imi place mai mult modelul tău, dar se găsește foarte greu.
  Dau din cap. Știu asta. La fel cum știu cât de mult a iubit fratele meu mașina aceasta.
  Pare că o să urce în mașină dar se răzgândește și se întoarce spre mine:
-Am uitat să îți spun că am deschis sertarul din bord. A trebuit doar să îl zgâlțâi puțin.
  Dau din cap apoi ne-am luat la revedere și am urcat fiecare în mașină.
  M-a lăsat pe mine să ies prima din parcare și apoi a venit o vreme în spatele meu până când drumurile noastre s-au despărțit.
  El mergea spre o parte a orașului.
  Eu mergeam exact în partea opusă.
Când am ajuns în fața casei, am parcat mașina.
Am oprit motorul și nu am coborât.
M-am uitat spre sertarul din bord care era blocat de atât de multă vreme încât am și uitat de el.
De fapt nici măcar nu îmi amintesc să fi fost deschis vreodată.
  Nu știu de ce imi tremură mâinile când îl deschid.
  Pare gol.
  Bag o mână în el și simt ceva.
  Îl trag afară.
  Inspir adânc și îmi mușc buza când îl întorc pe dos și realizez ce este.
  Tricoul roșu a lui Riley cu Fac ce vreau pentru că așa naiba vreau!
  Strâng tricoul la piept. E puțin prăfuit dar dacă ignor asta, dacă închid ochii, pentru o clipă mi se pare că încă pot să simt mirosul lui. Miros de gel de duș și lămâie.
  Habar nu am de ce miroasea mereu a lămâie și de ce imi aduc aminte de asta acum.
  Imi îngrop fața în tricou și din piept îmi iasă un suspin adânc.
 
   Iau tricoul lui Riley cu mine în cameră și îl ascund în dulap după niște haine de ale mele.
  Cobor la cină și în timp ce mâncăm, imi studiez părinții.
   Mama e perfect aranjată. Nici măcar un fir de păr nu e ne la locul său.
  Ia înghițituri mici din mâncare. Mă uit la încheieturile ei slabe.
  Mama e ca Julia, îmi dau eu seama. Își numara fiecare calorie. Imaginea e cea mai importantă pentru ea.
  Apoi mă uit la tata.
  Are un nasture de la cămașă desfăcut iar cravata ii e puțin lărgită dar tot înspiră aerul acela de impunere a respectului.
  Spre deosebire de mama, farfuria sa e plină și mănâncă în timp ce ochii îi sunt ațintiți în telefonul din fața sa.
  Mă uit la farfuria mea.
  Mâncarea e acolo.
Imi dau seama că nu am mâncat nimic.
  Mă uit la încheieturile mele. Arată la fel.
  Fragile. Dar in comparatie cu ale mamei mi se par mai puternice.
  Mă uit în ansamblu la imaginea noastră.
Cum tata stă în capătul mesei iar eu și mama de o parte și alta a sa.
  Mă uit la locul de lângă mine și dintr-o dată mă lovește drept în piept cât de gol este.
  Acolo stătea Riley, imi aduc eu aminte.
Acolo stătea fratele meu.
  Aproape că îmi vine să întind mâna și să mângâi acel loc, ca și cum acel mic gest mi-ar putea readuce o bucățică din legatura pe care o aveam cu el.
  Dar nu mă mișc.
  Stau înțepenită în scaunul meu și las aparența de perfecțiune ce ne învăluie să continue.
  Nu știu de ce îmi incleștez mână până când îmi bag unghiile în carne dar le țin așa până când Maria vine să strângă masa iar noi ne ridicăm.
  Urc în camera mea și mă întind în pat.
  Sting lumina dar nu pot să adorm.
  Ascult sunetele din casă până când îmi dau seama că toată lumea s-a pus la culcare.
  E atât de liniște.
Mi se pare că aud ceva de la fereastră și mă uit repde în acea direcție dar realizez că e doar vântul.
  Aproape că râd de stânjeneala care mă cuprinde.
  Apoi dintr-o dată, mânată de un gând, mă ridic din pat și merg spre ușă. O deschid și fără zgomot merg pe hol.
  Mă deplasez cu atât de mare grijă de parcă podeaua ar fi făcută din coji de ou.
  Ajung la baza scărilor.
  Dacă i-aș trezi pe mama sau tata, le-aș putea spune că m-am dus să îmi iau un pahar cu apă.
  Mă duc spre garaj.
  Ce fac nu e greșit.
  Atunci de ce îmi bate inima atât de repde?
  Deschid ușa garajului și după ce iau ceea ce vreau, sting lumina și urc cu grijă în camera mea.
  Închid ușa și inspir ușurată.
  Mă duc în șifonier și iau tricoul. Deschid cutia și îl pun lângă glob, ursuleț și fotografie.
  Un sentiment puternic îmi apasă inima preț de câteva clipe încât nu mai pot să respir.
  Mă mai uit odată la obiectele din cutie. Imi trec degetele peste ele și apoi îi pun capacul.
  Încerc să ignor sentimentul de dor și de furie care mă încearcă atunci când ascund cutia sub pat.