O fată nouă în oraș

27)

    M-am trezit dimineață și am observat cât de dubios am dormit. Eu eram pe salteaua Andreei, dar cu picioarele pe perne; Andreea era întinsă jumătate pe salteaua lui Max jumătate pe jos; iar Max era pe undeva pe lângă ușa de la baie. Ce naiba am făcut?
   (Ca să vă explic am făcut o schiță nereușită a camerei:

Știu că nu e genială. Dar să aveți o idee)

    Îi trezesc cu blândețe și pe ceilalți.

Eu: TREZIREA! ALINIEREA! DREPȚI! SAU NU MAI MÂNCAȚI MICUL DEJUN!

    Vă dați seama ce fețe aveau. Și vă dați seama cât de mult râdeam în clipa aceea.

Andreea: Foarte amuzant.

Max: Era să fac infarct!

Eu: Știu! Să vezi ce față aveai!

    Eu nu mă puteam opri din râs. Iar pentru răzbunare, ei au început să mă lovească cu perne. Sigur, eu nu m-am lăsat așa că am început și eu. În zece minute camera era plină de fulgi. Ne-am oprit și noi să ne mai tragem sufletul.

Max: Cine mai are perne umplute cu fulgi?

Eu: Bunica mi le-a făcut. Și chiar sunt comode.

Max: Oricum, ne-am răzbunat pe perne mai mult decât pe tine.

Eu: Răzbunarea-i arma prostului!

Andreea: Îmi e foame.

    Am coborât în pijamale, ciufuliți și plini de pene să ne luăm mâncare.

Andreea: Ce ai prin frigider?

Eu: Ăăăă... Niște salată și lapte.

Max: Ai cereale?

Eu: Sunt în dulapul de sus.

Andreea: Iau eu bolurile.

    A fost cel mai copios mic dejun, cu cereale cu lapte. După ce am terminat:

Eu: Cred că trebuie să mergem să cumpărăm ceva de mâncare. E sigur că nu o va face Agata și eu nu vreau să mor de foame.

Max: Hai la supermarket.

Andreea: Așteaptă întâi să se deschidă.

Max: Se deschide la 7.

Andreea: Și e 6:30.

Eu: Ups...

Max: Ne-am obișnuit.

    Între timp a venit mătușa Agata în bucătărie și se uita printre gene la noi.

Mătușa: Ce drăcie faceți aici? Nu știți că nici cocoșii nu se trezesc la ore d-astea?

Eu: Mătușă, nu mai înjura. Așa ne trezim noi, odată cu soarele.

Mătușa: Da... Data viitoare nu mai țipați ca niște hiene nemâncate în călduri.

Max: Ce?

Eu: Lasă... Mergem să luăm ceva de la magazin.

Mătușa: Poate faceți și ceva de mâncare când vă întoarceți.

Andreea: Eu ar trebui să merg până acasă. Mama mă așteaptă.

Max: Eu sunt ok. Mama a țipat la mine când am plecat să stau și o săptămână dacă vreau.

Andreea: Dacă mama e de acord poate vom mai dormi la tine, Tara.

Eu: Ar fi genial! Nu vreau să stau singură cu mătu.... Adică nu vreau să stăm doar noi două, mătușă. Ar fi plictisitor.

Mătușa: Cum ziceți. V-ați distrat aseară?

Andreea: Păi...

Max: A fost cam...

Eu: Oribil.

Mătușa: Eh, se mai întâmplă!

    Ne-am schimbat rapid, ne-am scos toate penele din păr și de pe unde mai erau și am plecat spre magazin.

    În drum mi-am amintit că sunt într-o relație. *Face palm* Îmi iau telefonul și văd că Lucas mi-a trimis un mesaj. Spunea așa: "Bună, iubito! Îmi pare rău că nu ți-a plăcut ieri. Apropo, am uitat să îți spun, azi dimineață, pe la 5, am plecat cu fratele meu într-o campanie de voluntariat în capătul opus al țării. Știu că e cam din scurt că te anunț, dar am uitat. Oricum, stau două săptămâni. Abia aștept să te revăd. Gândul îmi zboară mereu la tine". Când am citit mi-am dat o palmă peste față. Băiatul ăsta e prea siropos. Urăsc chestiile de genul. Mă fac să borăsc. Am fugit până la Andreea și i-am arătat mesajul. Și ea și-a dat o palmă peste față.

    Ea mi-a spus să aștept să se întoarcă și să vorbesc cu el după. Nu am ascultat-o. I-am scris doar: "Îmi pare rău, dar nu pot fii cu tine. Scuze." și i-am dat block. Nu voiam să mai primesc mesaje de la el așa că block-ul a fost cea mai bună soluție.

    După ce am făcut asta nu m-am simțit rău. Mă simțeam ușurată că sunt iar liberă. Andreea, însă, și-a mai dat o palmă și era să îmi dea și mie una. A zis că sunt nebună și că mai puteam să aștept, oricum nu ne mai vedeam timp de două săptămâni, dar eu nu mai puteam rezista nici măcar o oră.

    Desigur că ea ar fi vrut să mai obiecteze ceva despre "despărțitul prin mesaje", nu că ea ar știi cum e, dar văzuse în filme. Bine că Max era cu noi și nu voiam să afle. Nu avea rost. Îi complicam viața degeaba.

    La supermarket am luat ceva de mâncare și am plecat. Nu am zăbovit prea mult pe acolo. Ne-am întors acasă să lăsăm cumpărăturile și să o întrebe Andreea pe mama ei dacă o lasă să doarmă la mine o săptămână. Din fericire fusese de acord, dar doar dacă vom lucra azi la bibliotecă cu ea. Nu ne-a deranjat. Oricum nu aveam ce face.

    La bibliotecă era grozav. Erau cărți până în tavan. Ador să citesc. Mi-aș putea petrece viața aici. Dar nu am timp să citesc... Trebuie să pun cărțile pe rafturile corespunzătoare. Eu, Andreea și Max facem asta în timp ce mama Andreei sortează nu știu ce acte. Oricum, e mult mai bine decât să ne plictisim. Cred că ziua de azi va fii una drăguță, poate apuc să citesc și eu ceva de pe-aici.

____________________________________________________________

    Salut! Cei puțini oameni cere îmi mai citesc carte, aș vrea să știți că faza aia cu relația de câteva ore chiar mi s-a întâmplat. Adică chiar e o poveste reală. Dacă ați vrea să vă povestesc asta mai în detaliu și să vă mai spun și alte tâmpenii pe care le-am făcut și pe care le-am gândit să îmi ziceți. Poate o să fac o carte cu chestiile astea. Vă anunț că am făcut o groază de porcării la viața mea.