O fată nouă în oraș

40)

    Ce frumos e să visezi... Nu mai știu dacă visez sau nu, dar nu vreau să mă trezesc pentru nimic în lume. E bine să dormi. Păcat că cineva nu crede același lucru despre somnul meu... O limbuță mică și caldă mă linge pe obraz.

Eu: Iuna?... Ce e?...

    Ea se uită la mine și mieuna.

Eu: Vrei mâncare? Dar ai... Ce e așa important?

    Iuna s-a uitat la mine cu subînțeles. Sigur îmi scapă ceva... Stai puțin...

Eu: Azi se mută Adam aici! Am uitat! Mulțumesc mult, Iuna! Pisicuța mea deșteaptă.

    Adam a vrut să stea o ultima noapte la orfelinat să își strângă lucrurile și să își ia adio de la "colegii" lui de acolo. Sper doar că mama și tata nu au plecat deja.
  
    În 10 minute m-am îmbrăcat și m-am pregătit să merg cu ei, asta dacă nu e prea târziu. Cobor în bucătărie. Nu e nimeni. Se pare că au plecat deja... Mi-am pus un bol cu lapte cu cereale și m-am trântit pe scaun să le mănânc.

Eu: Nu pot să cred! După 16 ani aflu că am un frate geamăn și nici nu mă așteaptă și pe mine... Ce părinți...

    Eu cu Iuna am mâncat câte ceva și am plecat în sufragerie să mă uit la televizor. Firar, a rămas pe știri. Stai așa... Ups! E ora 5... Sper că nu am făcut gălăgie mare... Sunt o toantă. Mă uit la pisicuța care stătea lângă mine.

Eu: De ce m-ai trezit dacă nu e ora de plecare?

    Nu mă băgă în seamă. Drăguț... Mă întind pe canapea și adorm. Părinții mei nu au cum să plece fără să mă trezesc și eu.

    După aproximativ 2 ore mama mă trezește.

Mama: Ce cauți aici? Și de ce ești îmbrăcată? Ce ai făcut?

Eu: M-am trezit și nu m-am uitat la ceas și am crezut că ați plecat și după am văzut că e 5 și m-am culcat iar.

Mama: Tipic... Acum, hai! Eu și tata suntem gata. Vrei să mergi și tu, nu?

Eu: Mai întrebi? Normal!

    Două ore mai târziu am sosit cu toții acasă. Nu știu dacă Adam era la fel de încântat ca și mine, dar eu cred că radiam. Mama și tata trebuiau să plece până la școală să vorbească cu diriginta despre toate. Cred că va dura ceva, e mult de explicat.

Mama: Tara, ajută-l tu să se instaleze. Apropo, azi nu mergeți la școală. Rezolvăm noi. Fiți cuminți!

    După ce au plecat am rămas doar noi. L-am condus în camera de oaspeți care era acum noua lui cameră.

Eu: Cum ți se pare? Poate trebuie să vopsim pereții, dar sper că îți place.

    Camera era cam la fel de mare ca a mea, spațioasă, pereții pictați cu un bej monoton (rezolvăm noi) și o baie proprie.

Adam: E perfectă! După ce împărți o cameră cu încă 3 copii mai mici decât tine, ăsta e raiul!

Eu: Fă-te comod! Dacă vrei, putem să amenajăm mai în stilul tău camera.

Adam: În cazul ăsta, cred că putem muta puțin mobila.

    După încă câteva ore, am și vopsit pereții cu o vopsea găsită în garaj, albastră. Și am reușit să punem totul să arate perfect.

Adam: Scria că e cu uscare rapidă, nu?

Eu: Așa sper! Până atunci, hai să mergem până la magazin să cumpărăm ceva drăguț pentru camera ta!

Adam: Ești sigură?

Eu: Mai mult decât sigură!

    Am ajuns la mall și am început să căutăm ceva care să dea puțină viață camerei. Am ales câteva tablouri, niște decorațiuni pentru birou și, ca o mică surpriză, am înrămat o poza cu noi doi, Max și Andreea. Sper să îi placă!

Eu: Hai să mergem să bem ceva și apoi să vedem dacă s-a uscat vopseaua.

Adam: Ok. Nu m-am mai distrat atât de... Niciodată, cred! Apropo, cred că ai niște vopsea în păr.

    Am intrat într-un restaurant-terasă, ceva de genul și ne-am comandat câte un suc. Eu, logic, unul de căpșuni, iar Adam unul de banane.

Eu: Scârbos! Banane?

Adam: Dacă tu nu ai gusturi, ce să îți fac?

Eu: Căpșunile sunt mult mai bune!

Adam: Gusturile și culorile nu se discută!

Eu: Faci acum pe interesantul, hă?

    Între timp, chelnerul venea cu sucurile. Nu știu cum a reușit, dar le-a vărsat pe ambele pe mine...

Eu: Cum... ai...

Chelnerul: Ups! O greșeală minoră. Se mai întâmplă.

    Vorbea cu o deosebită bucurie, parcă o făcuse intenționat. Dar parcă vocea aceea mi se părea cunoscută. M-am uitat la chelner, pe care pot să jur că l-am auzit chicotind cu răutate. Adam îl înjură pe sub mustață. Vedeam clar. Nu cred. Am uitat că lucra aici...

Eu: Și de ce ai făcut asta, mă rog?

Chelnerul: Doar o greșeală. M-am împiedicat.

Adam: Dar podeaua e plată...

Eu: Măcar ai putea să îmi aduci niște șervețele, în loc să stai ca un fraier ce ești și să râzi, Sebastian!

Chelnerul: O greșeală, Tara! Așa cum a fost și ideea fratelui meu față de tine. O mare GREȘEALĂ!

Eu: Nu am vrut eu să fie așa! Asta e soarta! Acum adu-mi nenorocitele alea de șervețele, chelnerule!

Sebastian: Mă bucur că ți-ai găsit pe altul așa de ușor...

    L-am văzut cum plecă. Nu o să mai primesc șervețelele alea. L-am luat pe Adam și am plecat acasă. Am încercat să nu par jenată când toată lumea din autobuz se holba la mine... Ce idiot!

    Ajunși acasă eu am plecat să îmi fac un duș, iar Adam să își decoreze noua cameră. În curând vor veni și Andreea și Max. Abia aștept!

____________________________________________________________________________

  Cel mai slab capitol de până acum. Îmi vine să îmi dau cu ceva în cap... Nu am deloc inspirație!