O fată nouă în oraș

6)

   Era weekend. Credeam că toată ziua voi sta în casă, sau cel puțin voi merge până în parc, cred. Mă pregăteam să ies când...

Max: Hei! Tocmai voiam să vorbesc cu tine. spune Max, iar eu mă uit curioasă, dar totuși încântată la el. (Răceala îi trecuse de vreo 3 zile și deja arăta ca nou) Am o surpriză pentru tine. Ai vrea să mergem la călărie?

    Pentru o secundă nu am zis nimic, apoi:

Eu: Vorbești serios? Da! Chiar mi-ar plăcea! Ador caii. Sunt animalele mele preferate. Mereu am vrut să călăresc, dar nu am avut niciodată ocazia.

Max: Ai acum! Hai, du-te și schimbă-te! Nu cred că vrei să călărești în fustă, nu?

Eu: Așa e! Revin imediat!

    Urc rapid scările și mă pregatesc, iar după ce ies, mama mă întreabă unde mă grăbesc așa. Am uitat că ei i-am spus că merg în parc.

Eu: Mamă, îl mai ști pe băiatul pe care l-am întâlnit la magazin, colegul meu de clasă, cam singura mea cunoștință de pe aici, în afară de Andreea și o pisică?

Mama: Stai mai încet! spune și mă calmez puțin. Da, îl știu pe băiatul ăla. E cel cu care ai ieșit în parc acum o săptămână, nu?

Eu: Da, chiar el.

Mama: Ce s-a întâmplat? Sunteți împreună? Te scoate la o întâlnire? spune ea cu o față tipică ei de *știam eu*.

Eu: Mamă... Suntem doar prieteni. Eu nu îl plac, el nu mă place. PRIETENI, atât! Spun eu accentuând cuvântul "PRIETENI".

Mama: Așa zic toți! spune iar eu mă încrunt puțin cu o față care spunea clar *nu mai continua, deja mă clăci pe nervi*. Deci, ce e cu el?

Eu: Fără deci! Și m-a invitat să călărim. Știi că ador caii! Te rog, lasă-mă să merg!

Mama: Bine!

Eu: Dar mamă, te... Stai, ce!?

Mama: Am zis bine. ceva ce nu o caracterizează prea bine deoarece e foarte protectoare.

Eu: Multumesc! Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc! Te iubesc! Ești cea mai bună mamă! nu apuc să termin că...

Mama: Dacă...

Eu: Știam eu că e prea frumos să fie adevărat...

Mama: Lasa-mă să termin altfel nu mai pleci deloc! spune, iar eu mă abțin de la alte comentarii. Dacă o să îl inviți pe acest baiat la cină, după întâlnirea voastră (NU E O ÎNTÂLNIRE! spun în mintea mea) ca să îl cunoaștem eu și tatăl tău mai bine pe viitorul tău iubit!

Eu: Nu e iubitul meu!

Mama: Eu nu am zis că e! se răstește ea la mine. Am spus VIITORUL. Sigur veți fi împreună. spune ea afișând un zâmbet "malefic" de mamă.

Eu: Cum spui tu!... Încerc să nu lungesc prea mult conversația deoarece îmi amintesc că Max încă mă așteaptă de vreo 10 minute. Acum plec! Pa mamă, pa tată!

Mama: Nu uita de diseară! strigă ea destul de tare fix când deschid ușa și Max aude.

Max: Știu că probabil nu mă privește, dar ce se întâmplă diseară?

Eu: Ba crede-mă că te privește! spun eu, iar el se uită puțin confuz la mine. Hai că îți explic pe drum. spun și pornim.

    După drum, și povestea despre cum sunt obligată să îl aduc aduc pe Max la cină, ne-am pus echipamentul.
Am aflat între timp că Max a mai călărit până acum și e destul de bun, față de mine care am avut nevoie de un instructaj doar pentru a mă urca pe cal.
După o oră, cred, în care m-am făcut de râs la instructaj în fața lui Max, am putut pleca la plimbare fără instructor.

Max: Și, cum ți se pare? Îți place să călărești?

Eu: E mai dificil decât credeam, dar îmi place! Ador caii și îmi place că pot călării alături de tine! Adică de cineva cunoscut! De un prieten! Adică prieten, prieten! Nu un iubit! Dacă la asta te gândeai. spun și realizez că a fost penibil.

Max: Stai calmă, am înțeles tot... cred. Și sunt de părere că și mie îmi place să călăresc alături de cineva. Mai ales de tine... spune și eu mă uit ciudat la el.

Eu: De ce eu? Adică, de ce în special eu?

Max: Pentru că ești super aiurită, amuzantă și prietena mea! Și apropo, ai casca pusă invers.

    Am realizat că e adevărat ce a spus. Chiar și partea cu casca pusă invers.
Am coborât puțin amândoi pentru a ne odihni, iar eu să îmi verific echipamentul, pentru a nu fi și altceva pus greșit. Din fericire, doar casca o pusesem greșit.

    După ce am stat puțin, ne-am decis să ne întoarcem fiindcă începea să se întunece.

    Când am vrut să mă urc în șa, neatentă cum sunt, am alunecat și era să cad când, cineva m-a prins în brațe (dacă nu era acea persoană, cred că mă loveam destul de grav, fiindcă acel cal era destul de înalt, iar eu sunt cam fragilă și mă rănesc ușor). Cel care m-a prins era Max. Când m-am uitat la el, privirile noastre s-au intersectat. Ne uitam unul în ochii celuilalt. Nimeni nu scotea niciun sunet. Tot ce auzeam eu era inima mea care bătea din ce în ce mai tare. Eram gata pentru ce urma. Ne-am apropiat amândoi rămânând doar 5 cm între buzele noastre. Eram gata de un sărut, care urma să fie și primul meu sărut (știu, la 16 ani să nu fi avut primul sărut, e cam greu de crezut, dar eu chiar nu am avut primul sărut). Încă puțin și buzele noastre se atingeau când... Un cal s-a speriat și a stricat tot acel moment minunat. Stai, moment minunat!? Ce tot zis eu aici!? Max e prietenul meu și atât! Nu te mai gândi la tâmpenii Tara! Chiar dacă voiam puțin că acel cal să nu strice momentul... Nu! Nu, nu și iar nu! Trebuie să îmi revin! Ce tot zic aici!? Max e prietenul meu și atât! El nu mă place decât ca pe o prietenă și eu simt la fel pentru el! Suntem doar amici și așa vom rămâne! țip eu la conștiința mea, care uneori îmi dă bătăi de cap.

    Max s-a dus după cal și apoi am plecat înapoi la grajduri. În acest timp nici eu, nici el nu am spus niciun cuvânt.

ÎN DRUMUL SPRE CASĂ:

Max: Hei, uite... Hai mai bine să uităm acel moment destul de jenant de mai devreme.

Eu: De acord! Nu știu ce am pățit atunci. Eu știu că între noi nu se va întâmpla nimic de genul.

Max: Da... Nimic de genul... spune el cu un glas cam stins.

    Sper că nu a început să simtă ceva pentru mine... Nu sunt gata de o relație și sunt sigură că una mi-ar complica viața cam mult. Mai bine spus, sper că nu am început eu să simt ceva pentru el. De fapt, ar fi vreo problemă să îmi placă de un băiat? Normal că ar fi! Conștiința proastă!

    Îi zâmbesc, iar el îmi raspunde cu un alt zâmbet. Un zâmbet sincer... Apoi ne continuam drumul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.