O fată nouă în oraș

21)

    Era ultima zi în care trebuia să stau în spital. Deja începeam să mă simt mult mai bine. Era duminică. Ieri Andreea a fost la întâlnirea pe care o avea cu Sebastian. Mi-a spus tot. Se pare că s-au distrat. Ea mi-a spus foarte fericită că nu voise să o sărute... Când mi-a spus asta mi-am dat o palmă peste față. Dar nu o condamn. Și eu aș fi la fel. Oricum, s-a descurcat și fără să o ajut eu, pentru că sunt în spital...

    Mâine plec din locul ăsta. M-am săturat să văd doar alb în jurul meu. Bine că prietenii mei au venit zilnic să mă vadă.
   
    Andrea mi-a spus că merge la Adam să facă proiectul. Îmi pare rău că nu voi fii cu ei, dar îi voi vedea pe video. Ar trebui să mă sune cât de curând. Și, în legătură cu Adam, a venit și el să mă viziteze, ieri dimineață. M-am bucurat să îl văd. Se comportă din ce în ce mai mult ca un frate, ca un prieten.

    În legătură cu școala, un lucru genial: Andreea mi-a spus că Max, la ora de chimie, a greșit substanțele și a făcut nu mai știu ce reacție de a trebuit să închidă școala 2 săptămâni! Nu e genial? Răspuns: Da! Bine, nu știu dacă Max a făcut-o intenționat sau nu, dar nici că-mi pasă. Școala e închisă!

    Andreea mi-a zis despre Max că, de când ne-am certat, face tot mai multe tâmpenii: greșește răspunsurile evidente, e mult mai neîndemânatic și nu mai vorbește cu nimeni. Nu știu ce a pățit, dar pare că cearta l-a afectat tare. Mă întreb ce face la proiectul de la Adam? A venit oare? Nu știu. Dar o să vad când mă sună.

    Am mai așteptat, dar nici un semn. Mi-am deschis calculatorul să mă joc ceva. La un moment dat, a intrat cineva pe ușă. Cred că e mama și vrea să îmi dea tratamentul.

Eu: Ce faci, mami?

Persoana: Ăăăăă... Nu sunt mama ta. Sunt...

Eu: Bună, Max. am spus-o normal, ca și cum aș fi vorbit cu un simplu coleg de clasă.

Max: Încetează!

Eu: Dar EU cu ce am greșit?

Max: Nu te mai comporta de parcă nu îți pasă!

Eu: Mie chiar nu îmi pasă.

Max: Serios, termină!

Eu: Nu pot termina ceea ce nu am început.

Max: Tara, de ce te comporți așa?

Eu: Știi prea bine!

Max: Serios, mai contează momentul ăla?

Eu: Da!

Max: De ce?

Eu: Pentru că mi-ai arătat ce simți cu adevărat pentru mine!

Max: Nu e adevărat! Ești, sau erai, fiindcă nu mă mai bagi în seamă, cea mai bună prietenă a mea! Chiar crezi că nu țin la tine? M-am blocat fiindcă mi s-a părut ciudat să mă săruți. Fiindcă ne-am promis că nu se va întâmpla nimic cu noi, că  vom continua să fim prieteni pentru totdeauna.

    Am tăcut un moment. Sunt o proastă...

Eu: Of... Îmi pare rău.

Max: Și mie. Trebuia să îți spun mai din timp.

Eu: Trebuia să te ascult.

    Ne-am îmbrățișat. Îmi era dor de asta.